În Pridvor

În Pridvor e tihnă. În Pridvor e pace.

Un spațiu frumos, luminos, neconflictual în mediul online?

Da. Veți spune că am înnebunit. Că fără adrenalină nu vom avea vizualizări. Că vom muri înainte de-a ne fi născut bine.

Și totuși. Noi nu vă oferim adrenalină, noi vă oferim endorfine.

Pe marea aceasta a internetului clocotind de ură, noi ne întindem pânzele și navigăm contra curentului. Și împotriva gravitației. Sfidăm, oare, legile firii? A ajuns atât de nefiresc firescul în zilele noastre? Și ne-am trezit noi acum că vrem altceva? Că suntem sătui de urâciune? Că ne stă în gât veninul tulbure, flamura hârcii și plescăitul ghiftuirii de necurăție? Că tânjim, că scormonim cu unghiile și dinții după o oază de bine și frumos? După un loc unde să ne plecăm capul? După o comuniune reală? După o familie în care să intri și să te așezi la masă, cu simțirea că ești între ai tăi, că nimic rău nu ți se poate întâmpla, că de nenorociri ne-am șters bocancii înainte de-a trece pragul Pridvorului?

Ce este Pridvorul? Spațiul de trecere dinspre lume spre biserică. Acolo unde lepădăm toată grija cea lumească, pentru a ne ținti mintea slobodă spre Dumnezeu. Locul unde trebuie să iertăm toate tuturora, ca să fim dimpreună în Împărăție. Dar și locul de popas la ieșirea de la Liturghie, atunci când în noi, toți, curge același Sânge.

În Pridvor nu e loc de certuri, uri, priviri chiorâșe. Pridvorul în sine este o îmbrățișare: a lui Dumnezeu cu omul, și a omului cu semenii săi. În Pridvor nu există dușmani. I-am schimbat deja în ținte ale dragostei noastre.

În Pridvor, în tihnă, împreună, cu toții bineveniți.

Anca Stanciu