În ochii tăi, în ochii tăi

Știi povestea cu dragostea care moare, părinte? Nu-i deloc așa. Sau mă rog, nu e așa simplu cum sună.

Tac. E inteligentă, cultă, frumoasă din cale-afară, uneori strălucește așa de puternic încât e nevoită să-și camufleze luminile ca să nu orbească pe alții. Mai ales bărbații. Mai ales al ei. Fostul ei bărbat. În toți anii ăștia am învățat să tac adânc și să o ascult. Își aruncă șuvițele din ochi cu un gest scurt și energic, înspăimântător, ca o fleșă de spadă într-un contraatac furibund. Ea aduce o tavă cu cafele turcești, făcute la ibric, și câteva fărâme de fistic și miez de nucă, apoi se preface că are ceva urgent de rezolvat în bucătărie și se retrage fredonând, cu motanul Pyrus cocoțat pe umăr.

Mai tăcem un timp privind caimacul aburind al cafelelor, apoi deodată, părinte, știai că dragostea are trup și are suflet? Prima dată a murit trupul dragostei noastre, eu eram acolo, întreagă, amforă plină de dor, și el m-a golit de conținut și m-a lăsat amforă goală, știi ce se întâmpla în antichitate cu amforele goale?

Știu, am citit la Pavel Cătălin, arheologul iubirii, după ce goleau amforele de ulei le spărgeau, intra râncedul untdelemnului în vas și nu mai putea fi refolosit, e undeva la sud de Roma un munte înalt de 35 de metri din sute de mii de amfore sparte, știu, dar tac și, după ce-și mai aruncă din ochi șuvițele negre, șoptește m-a golit de sens, părinte, și după un timp privirile lui au început să alunece pe trupul meu ca pe un tablou vechi de care te-ai săturat și într-o zi, când am făcut curat în baie, mi-am dat seama că periuța lui de dinți era uscată și nemișcată de zile, apoi nu s-a mai spălat nici pe el, și în cele din urmă s-a mutat în dormitorul din spatele garajului, și să știi, n-am venit să-ți cer nici sfatul, să nu te simți obligat să-mi explici că jurăminte, că popi și că nași în biserică, pentru că tot voi spuneți că dacă ne-am împărți trupurile și n-am avea dragoste, degeaba.

Nu zic nimic, între timp s-a mai răcit cafeaua și de dincolo de terasa casei parohiale aud glasul Anastasiei, eu am botezat-o și duminică a fost ziua ei și fetița asta a venit la CeaMaiFrumoasăBisericăDinLume și s-a spovedit și s-a cuminecat, și-a luat felia de tort dumnezeiesc și a suflat în lumânarea de la cuminecare, în loc de rugăciunile de după cuminecare mi-a venit să-i cânt mulțianitrăiască cu potirul în mână și după un timp zice doamna auzi părinte, credeam că ăsta e finalul, moare trupul dragostei și cu asta se termină totul, mă obișnuisem cumva cu seceta asta istovitoare, și ieri eram în parcul din Bistrița și ne plimbam și îi zic deodată auzi, bărbate, am citit într-o carte că persanii, când le spui că sunt frumoși, răspund cu o replică curtenitoare și poetică, sunt frumos în ochii tăi, în ochii tăi, nu-i asta tulburător? Nimic n-a zis bărbatul meu, frumosul meu chiparos cu tâmple înalte, și eu, după o clipă, îi zic ești frumos, să știi, ești frumos, și a întors ochii ăia morți către mine, știa exact ce aștept să spună, în ochii tăi, în ochii tăi, și când a deschis gura am auzit da, bine, lasă asta.

Atunci a murit sufletul iubirii, părinte. Că mi-am dat seama că opusul iubirii nu e ura, cum ziceți voi prin biserici.

Ci e cruzimea. Am văzut în ochii lui plăcerea orgasmatică, zvârcolirea voluptoasă a unui suflet întunecat care se bucura de rana pe care a făcut-o altui piept. Pieptului meu, părinte. Soția lui.

Fosta lui soție, de fapt.

Întinde mâna, suflă puțin în caimacul unsuros al cafelei și soarbe sonor, cu ochii agățați de vița de vie de pe gard. Și mai tăcem un timp.

Opusul iubirii nu e ura. Ci cruzimea. Și trupurile iubirii pot învia, dar sufletul dragostei niciodată, așa să știi, părinte. Așa să știi. Excelentă cafeaua, ce bine că m-am lăsat de fumat, dar preoteasa de ce nu vine cu noi? Zi-i să vină!

Spălați-vă pe dinți. Și spuneți-vă unii altora că sunteți frumoși.

În ochii tăi, în ochii tăi.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu

Fotografie de Ron Lach/ pexels.com