În drum spre Bethleem

Stai Doamne să-ți spun, am sunat-o seara asta, era obosită, vocea i-a tresărit când m-a auzit, sărutmâna, mama lui Crin, bună seara, băiatul lui mama, era obosită după patru zile de călătorit, a fost la Mangalia, știi, zice, mătușă-ta Floricica aude tot mai puțin, în schimb fratele meu Mihai a slăbit și era așa de elegant îmbrăcat... iar marea, marea vuia ca o pădure nebună, nu m-am putut apropia de ea, plaja e răvășită de furtună și de buldozere gigantice, construiesc ăia o plajă nouă, nu mai e nimic din ceea ce era, și-o simt tristă, pe străzile orașului alți oameni macină asfaltul cu ghetele, să știi, și Simona, Mamă, Simona cum e? Soră-ta s-a mutat în casa nouă, și-i râde iar vocea, încă nu e gata cu totul dar e tare frumos și modern, cum se poartă acum, dormitoarele de la etaj le-a ornat pe bleu, aveți voi toți frații Theodorescu ceva cu albastru și cu nuanțele de albastru, o fi marea care se zbate în neamul nostru, o fi cerul?

Mamă, hai la noi de sărbători, te rog.

Tace lung, apoi oftează, nu vin, puiul lui mama, sunt obosită, m-a obosit drumul ăsta de Mangalia, vreau să mă odihnesc, să stau la casa mea.

Casa ei.

Nu e casa ei, e o cabană în munți, pe care a ridicat-o Tata cu mâinile lui frumoase, un refugiu vremelnic pe care l-a înveșnicit murind acolo și de care Mama nu se mai poate dezlega ca de-un trecut prea viu încă, nu de oboseală nu vrea să vină la noi, ca în fiecare an, presimt că vrea să facă Crăciunul cu duhul lui Tata.

Mamă, te rog, hai la noi de sărbători, Ea a împodobit casa parohiala cu mii de luminițe, mă aștept în fiecare secundă să decolăm cu casă cu tot spre Betheem, ca o navetă spațială arată casa, a pus castraveți și gogoșari de ăia, umpluți cu conopidă, cum îți plac ție, a afumat niște mușchi de porc și să știi că și copiii vin de sărbători acasă, vom fi toți, avem lemne destule, hai Mamă, te rog, mai vino.

Oftează și nu zice nimic. Închid ochii și mi-o imaginez, singură în cabana aceea înconjurată de brazi, i-a plantat cu mâinile ei decenii în urmă, mâinile Mamei mele sunt fecunde ca o primăvară caldă, a născut trei copii și-a crescut un al patrulea ca supliment de mântuire, când eram mici știam că are mâini făcătoare de minuni și urmăream tulburați cum florile prindeau rădăcini aproape imediat în vazele de pe masa din sufragerie, o coadă de mătură dacă o înfige Mama într-o stâncă, a doua zi e înfrunzită, îi ies din palme niște lumini coborâtoare din steaua de la Răsărit, noaptea e întuneric în pădurea aia, se aud lupi și fiare cu nume necunoscute mugind din adânc de negru, stă până spre dimineață cu o carte în mână, molfăind un măr și-o brumă de iaurt, o să vină Crăciunul și mă strânge de gât imaginea ei în întunericul din pădure, într-o iarnă mă izbise deodată un dor de ai mei, locuiau deja în munți, în cabana dintre brazi, erau zăpezi strașnice și șoselele blocate, mergea un tren prin munți și m-am aruncat în el, am coborât în gara aia potopită de alb și mi-am pus parazăpezile peste bocancii de creastă, rachetele de zăpadă și bețele, lanterna de peșteră pe frunte și rucsacul albastru în spate și-am luat-o după busolă prin pădure spre cabană, unșpe kilometri pășind pe deasupra zăpezilor, când calci cu rachetele pe zăpadă mare ai un sentiment de plutire ca și cum ai călca pe apă, nu știi cât de adâncă e zăpada sub tine și dacă crenguța de brad care ți se agață de mânecă nu e cumva un vârf de trunchi înalt, e ca și cum ai înota pe deasupra unei ape albe foșgăind de ființe mitice și necunoscute, și-am ajuns la cabană, m-am strecurat până la fereastră, Tata citea lângă șemineu, cu un pled pe picioare, Mama era în bucătărie și-i pregătea cina, și-a ridicat Tata ochii și m-a văzut prin sticla ferestrei alb și nins peste albastru, cu ochiul ciclopic al lanternei orbindu-l, nu avea cum să vadă cine sunt, dar l-am auzit clar,

Crin!

Crin!

Cât dor îmi e de tine, Tată.

Doamne, știu că ești ocupat tare, te pregătești să te naști la o margine de lume, dar te rog, te rog, în drum spre Bethleem fă un ocol prin munți și adu-o pe Mama la masa mea de Crăciun.

Te rog eu mult, te rog.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu