Îmi place foarte mult să râd, chiar și atunci când sunt bolnavă. Și mi se spune că „înseamnă că nu-i chiar așa de rău...”. Am citit că râsul este foarte sănătos.
Of, după ce m-am întors în Biserică, am citit cărți nepotrivite pentru mine. Am dat peste ceva de genul: „Să nu râzi cu gura până la urechi” (așa cum mi se întâmplă mie de multe ori). Dar în ultimii ani, pas! Mi-a părut bine că te-am cunoscut, râsule! Hahaha!
* * *
Aici, în Germania, nu mai găsesc pe nimeni cu care să pot râde. Prietena mea s-a îmbolnăvit și nu mai e cum era înainte. Râdeam până când trebuia să ne facem cruce, ca să ne putem opri! Probabil era prea mult.
Când o sun, încerc să găsesc tot felul de motive s-o fac să râdă. Dar ea era cea care avea darul ăsta de-a înveseli pe cineva. Cei de pe-aici nu prea știu să râdă. Nici soțul meu ‒ râde doar la glumele lui! Dar cred că, de nevoie, am învățat să râd și eu la ele. Numai că unele sunt prea sarcastice.
Nemții, în general, sunt foarte reci. Dar n-am crezut că o să mi se întâmple și mie!
* * *
O sunam pe prietena mea să-i spun ce mă apăsa, și numai Dumnezeu știe cum, dar mă trezeam râzând. Era ceva foarte natural. Uneori era nevoie doar să ne uităm una la alta și izbucneam în râs.
Cred că e important cu ce oameni te potrivești, pe lângă cine te afli atunci când ești încercat.
* * *
Tristețea am moștenit-o de la mama, ca și puterea de a râde în situații grele.
Odată mi-a spus că ea crede că este ceva mai bătrână decât scrie în buletin. Am înțeles-o de-abia în ultimii doi-trei ani... Mă uit la mine, și arăt mai bătrână decât alte femei care sunt mai bătrâne decât mine, sau decât soțul meu, care este cu un an mai mare decât mine. Am îmbătrânit mai repede din cauza tristeții.
Există un roman, dar nu-i mai știu numele, în care se vorbește despre doi oameni căsătoriți, el mereu ocupat și des plecat, ea singură și lipsită de afecțiune din partea soțului. Din cauza asta s-a îmbolnăvit și a murit.
Încercând să mă înțeleg, am început să cercetez și, într-adevăr, din cauza tristeții, necazurilor, depresiilor se îmbătrânește mai repede, ba chiar se moare mai repede. Așa am înțeles de ce sufletul meu e cum este acum.
Cred că râsul m-a sprijinit mult.
Anastasia
Fotografie de freestocks.org / pexels.com