Îmbuibare sau cumpătare?

Ne vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur

Certarea Domnului ne este folositoare, căci este împărtășirea sfințeniei, și încă foarte mult. Căci dacă scoate din suflet trândăvia, pofta cea vicleană și dragostea de cele pământești, când întoarce sufletul prin necazuri, când îl face a disprețui toate cele de aici, oare atunci nu devine ea sfântă? Oare nu atrage asupră-ne harul Duhului?

Să ne gândim la cei drepți, cum de au strălucit cu toții; oare nu prin necazuri și supărări? Și de voiești, atunci să-i înșirăm de la început. Abel și Noe, oare nu prin necazuri și scârbe? Nu vei găsi pe nici unul care să nu fi fost zdrobit de supărări, aflându-se în mijlocul atâtor rele. Să spun poate de Avraam, de călătoriile lui cele lungi, de răpirea femeii lui, de primejdii, de războaie, de ispite? Să spun poate de Isaac, câte rele a pătimit, alungat întruna și suferind degeaba, sau și de alte necazuri? Sau poate de Iacov, de Iosif, poate de Moisi? Poate de Isus al lui Navi? Poate de David, sau de Ilie, sau de Samuil? Sau voiești a spune de Proroci? Oare nu-i vei afla pe toți străluciți prin necazuri și scârbe?

Deci, spune-mi, te rog: tu poate voiești a deveni strălucit prin moleșire și trândăvie? Dar nu vei putea. Să-ți spun poate de Apostoli? Însă și aceștia toți au fost covârșiți de necazuri. Și Hristos a zis: „În lume necazuri veți avea”, și iarăși: „Voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura” (Ioan 16:33, 20), și iarăși: „Strâmtă este ușa, și îngustă calea care duce la viață” (Matei 7:14). Domnul și Stăpânul a zis că strâmtă și îngustă este, iar tu cauți calea cea largă? De aceea nici că te vei învrednici vieții, călătorind pe altă cale, ci pierzaniei, de vreme ce ai ales-o pe cea care duce acolo. 

Voiești să-ți aduc înainte pe cei ce au trăit în desfătări? De la cei de pe urmă să ne ridicăm la cei dintâi. Bogatul care ardea în cuptorul cel de foc, iudeii care trăiau pentru pântece, al căror Dumnezeu era pântecele, cei ce umblau în pustie după liniște și odihnă și care pururea piereau, precum și cei de pe timpul lui Noe, oare nu au ales ei această viață alunecoasă și moleșită? Tot așa și cei din Sodoma au pierit din cauza iubirii pântecelui, după cum zice: „Întru săturare de pâine și întru prisosință cu desfătări se răsfățau” (Iezechel 16:48.) Dar dacă săturarea de pâine a adus un astfel de rău, ce am putea spune de celelalte bucate pregătite cu mirodenii?

Ascultă ce spune Hristos: „Cei ce poartă haine moi, în casele împărațilorsunt”, (Matei 11:8), iară cei ce poartă nu haine de acestea, desigur că în ceruri. Căci haina moale moleșește și slăbește chiar și un suflet aspru, și de ar avea un trup oricât de puternic și vânjos, printr-o astfel de viață molatică îl face nevolnic și slăbănog. Iar apoi, când trupul devine mai molatic, neapărat și sufletul va lua parte la această moliciune, fiindcă în multe împrejurări energiile sufletului se unesc cu dispoziția trupului. De pildă, în timp de boală altfel ne găsim sufletește din cauza slăbirii trupului, și altfel ne găsim sănătoși fiind.

„Și purtarea de grijă a trupului să nu o faceți spre pofte”

Voi știți că precum aerul când intră într-o casă o face mai frumoasă, tot așa și o privire frumoasă, când e la mijloc veselia sufletului, devine mai frumoasă; iară dacă se află în tristețe și în scârbe, devine mai urâcioasă. Tristețea o fac bolile și supărările, iară bolile vin când trupul devine molatic, din cauza multor dezmierdari. Așa că, dacă mă credeți, atunci ar trebui să fugiți de dezmierdari. „Dară”, zici tu, „a se dezmierda cineva aduce cu sine plăcerea”; desigur, însă nu pe atâta, pe câtă greutate. De altminteri, plăcerea se întinde numai până la gâtlej, și până la limbă, iar dacă masa se ridică, sau dacă bucatele au fost mâncate, vei fi la fel cu cel ce n-a luat parte, ba încă și mai rău, având de acolo și greutate în tot trupul, și durere de cap, și somn la fel cu moartea de multe ori, și nesomn din pricina îmbuibării.

Deci, iubiților, să nu îmbuibăm și să nu îngrășăm trupul, ci să ascultăm pe Pavel care zice: „Și purtarea degrijă a trupului să nu o faceți spre pofte” (Români 13:14). Ceea ce hrănește pe cineva este mulțumirea cu puțin, sau cumpătarea, care poate contribui și la mistuirea grabnică a mâncărurilor, iară ceea ce este mai mult decât necesar nu numai că nu hrănește, ci încă și vatămă trupul.

Nimeni însă nu se uită la acestea, lăsându-se amăgit de plăcerea trecătoare. Voiești a-ți hrăni trupul? Dă la o parte ce este de prisos, dă trupului strictul necesar, pe care îl poate mistui; nu-l împovăra, ca să nu-l scufunzi. Strictul necesar este și hrană, și plăcere, și nimic nu face mai mare plăcere ca atunci când mâncărurile sunt bine mistuite; nimic nu ajută mai mult la sănătate, nimic la agerimea simțămintelor, nimic la alungarea bolilor precum cumpătarea în mâncare. Cumpătarea este și hrană, și plăcere, și sănătate, iar ce este mai mult devine spre vătămare, spre dezgust și boală.

Deci, iubiților, să nu facem trupul netrebnic și nefolositor, nici vătămător, ci să sădim într-însul roade bune, și să nu-l slăbim cu dezmierdările, căci acele dezmierdări vor produce în loc de roduri, viermi. Tot așa și pofta sădită, dacă este plouată, va naște plăceri iraționale, și chiar foarte iraționale. Această boală, deci, să o scoatem din noi cu toată puterea, ca astfel să putem a ne învrednici bunătăților celor făgăduite prin Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Din „Explicarea Epistolei către Evrei

a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Hrisostom”

Tipografia Cărților Bisericești, 1923

Fotografie de Augustinus Martinus Noppé / pexels.com