Cred că în spatele anumitor zâmbete se ascund rugăciuni tainice pentru noi... Și știu și în spatele căror zâmbete. Sunt zâmbetele celui pe care-l simți că te îmbrățișează prin ochii plini de lumină. Zâmbetele celui pe care-l simți că te cunoaște și îl cunoști de-o viață, deși vă vedeți, poate, prima dată. Zâmbetele celui pe care-l simți că te iubește și te acceptă exact așa cum ești tu, și te odihnește în inima sa. Acele zâmbete care te fac să lupți din toate puterile ca să devii un om mai bun. Acele zâmbete în care se odihnește Hristos. Zâmbetul hrănit cu Hristos. Zâmbetul Lui este pe chipul omului care-L iubește. Nu există zâmbet mai minunat! Pentru o clipă, parcă uiți că ești pe pământ. Ești luat în Raiul celui care se roagă pentru tine cu atâta iubire... Și ce frumos e Acolo! N-ai mai vrea să pleci niciodată.
Duhovnicul meu!... Omul în al cărui zâmbet se răsfrânge dragostea pentru Hristos. Omul plin de lumina lui Hristos, care a așezat primăveri pline de Înviere în sufletele multor oameni, și în sufletul meu. Așa am început să pregust o picătură din harul nesfârșit al lui Dumnezeu, care nu poate însemna decât bucurie! Bucurie de Rai!
Raiul... Ce înseamnă Raiul pentru mine? Pe lângă alte trăiri în diverse împrejurări, în primul rând înseamnă fiecare întâlnire cu duhovnicul meu. Lângă dânsul simt bucurie, dar și teamă. Însă nu o teamă că m-ar certa pentru ceva anume, ci o altfel de teamă, ca atunci când ești în fața unor lucruri minunate, care depășesc puterea minții de a le cuprinde. De fiecare dată aș dori să-i adresez multe cuvinte, dar nu reușesc să spun decât câteva... mult prea puține... Cel mai mult reușesc să-i zâmbesc și să-i mulțumesc de multe ori. Nu-mi sunt de ajuns cuvintele prin care să-i mulțumesc pentru binele pe care l-a făcut și îl face sufletului meu!
Dumnezeu mi-a îndrumat pașii către acest om minunat atunci când mă cuprinsese cel mai dureros întuneric. Nu vedeam nicio soluție de a mai ieși din el! Nu credeam că voi fi eliberată vreodată din groapa adâncă și întunecată în care se afla sufletul meu, ca să mai respir aerul curat și luminat al bucuriei...
De fiecare dată când merg la Părintele meu duhovnic îmi amintesc cum a fost când am ajuns prima oară. Prima oară la duhovnicul meu... ziua când am făcut primii pași către veșnicie! Era într-o sâmbătă, la mijlocul toamnei. Ajungând la biserica unde slujește Părintele, doamna de la pangar mi-a spus că, dacă nu am vorbit cu Părintele dinainte, există posibilitatea să nu mă primească la spovedit, pentru că e nevoie de o programare, dar totuși să merg.
Mai era o singură persoană înaintea mea. Când m-a văzut, Părintele m-a primit cu zâmbetul său desprins din Rai! M-a îmbrățișat cu multă iubire, de parcă m-ar fi cunoscut de-o viață, de parcă ar fi fost tatăl meu! Nu mă așteptam să întâlnesc un astfel de om... Prin căldura dragostei sale, Părintele a adus o mângâiere durerilor mele sufletești și, în întunericul meu cel mare, după o vreme îndelungată a reușit să pătrundă o puternică rază de lumină.
Am plecat zâmbind de la dânsul, eu, care nu mai reușisem să zâmbesc sincer și cu tot sufletul de ani de zile... Părintele mi-a spus să mă reîntorc peste două săptămâni. Eu așteptam să se întâmple o mare minune cu mine pentru că m-am întors în Biserică, să mă luminez deodată și să nu mai existe nicio suferință în sufletul meu. Dar, pentru că nu s-a întâmplat așa, primele reacții au fost de a nu mai dori să merg la Părintele. Și totuși, când s-a apropiat data la care se împlineau cele două săptămâni, dragostea aceea de adevărat tată mă atrăgea să merg din nou... M-am dus! Și bine am făcut! Cred că Părintele a purtat sufletul meu pe brațele sale și, străpuns de durere adâncă, l-a dus la Dumnezeu și L-a rugat să mă primească și pe mine lângă El!
Și la fel a fost de fiecare dată... Același zâmbet rupt din Rai, aceeași îmbrățișare în care parcă te simți copil din nou, fără de griji, un copil care se bucură necontenit de dragostea părinților... Într-o astfel de situație, sufletul nu poate decât să înceapă să se vindece încet, încet. Întărit fiind, bineînțeles, prin Tainele Bisericii. Sufletul meu parcă zbura în Rai lângă dânsul!
Nu comunic foarte mult cu Părintele, dar cred că sufletele noastre vorbesc mult mai mult. Dacă mă gândesc la dânsul, mă înseninez și prind putere! Cum poți simți altfel gândindu-te la un om care te iubește cu dragoste de tată, luminată cu lumina iubirii dumnezeiești? Este o dragoste părintească asemnea dragostei lui Dumnezeu pentru copiii săi... Eu așa simt!
Mulți oameni m-au părăsit de-a lungul timpului, chiar și dintre cei mai apropiați. Am avut momente în care am fost atât de slăbită sufletește, încât am devenit o povară. Și, cu toate că am făcut multe greșeli în viață, cred că nimănui nu am greșit atât de mult încât să mă ignore total și să nu-mi mai vorbească! E dureros acest lucru, și cu cât oamenii îți sunt mai apropiați sufletește, cu atât mai dureros este! Dar acei câțiva care au rămas alături de mine, care îmi înțeleg sufletul cu adevărat, sunt oameni minunați, daruri pe care Dumnezeu le-a oferit sufletului meu. Iar unul dintre ei este și Părintele meu duhovnic. Mi-a purtat pe brațe povara grea a sufletului meu. Nu știu cum aș putea să-i mulțumesc pentru binele pe care mi l-a făcut și mi-l face în continuare!
Mereu mă gândesc să-i răsplătesc cumva, și mereu îmi dau seama că la așa dragoste ce mi-a arătat Părintele nu există nimic în lumea aceasta cu care aș putea să-i răsplătesc. Deși cred că bucuria noastră, a fiilor săi duhovnicești, este răsplata care îl mulțumește cu adevărat! Însă eu mă rog pentru dânsul ca Dumnezeu să-i răsplătească, pentru că doar El îi poate dărui pe măsura dragostei sale! Și aceeași dragoste o arată față de toți oamenii. Fie bătrân, fie tânăr, fie bogat, fie sărac, fie frumos, fie urât, Părintele îi tratează pe toți cu aceeași dragoste, bucurie și căldură. Nu puțini oameni am văzut mergând la Părintele foarte întristați, iar când plecau aveau chipul luminat și înseninat! Printr-o îmbrățișare, Părintele ne pune aripi să zburăm către cer. Aceasta e îmbrățișarea care mi-a pus și mie aripi!
Îmi doresc ca sufletul meu să petreacă veșnic în Rai alături de duhovnicul meu. Același lucru însă îmi doresc să-l trăiesc alături de toate persoanele pe care le iubesc!...
Iulia Enache