Îl chema Gheorghe

Azi am îngropat un om. Îl chema Gheorghe și e tot ce știu despre el. Viceprimarul i-a spus doamnei de la asistență socială, sună-l pe părintele Crin, sigur va rezolva el. În timp ce o ascultam pe asistentă descriindu-mi situația, mă trezeam din oboseală ca dintr-un pat de boală lungă, mi s-a ridicat părul în cap, inima a rupt-o la fugă pe o potecă de munte, spre vârf, de două zile mă macină o întâmplare, credeam că va fi primul Crăciun ratat, de două zile mă trezesc gândindu-mă la el, hornarul ăla, negru pe mâini și pe față, respingător, sunteți preotul din Lușca? Măcar am avut bunul simț să-i întind mâna și să-i zâmbesc, și el: nu doriți să vă curăț coșul de la centrală? A, vă mulțumesc, nu doresc, e curățat deja, tare mulțumesc, și ăla, cu ochii ascunși de cenușă, sub chipiul antracit, aproape în șoaptă, poate trebuie curățat iar, și eu nu, chiar nu e cazul, vă mulțumesc și sărbători fericite, și pleacă hornarul înspre Monumentul Școlii, apăsat, privind ceva în față, și când ajung în casă, deodată, gândul că poate n-a fost hornar, poate a fost Dumnezeu în persoană, știți colinda, coborât-a coborât Domnul sfânt pe-acest pământ, la casa bogatului din mijlocul satului, casa parohială, drept în mijlocul cartierului, umbrită la șase dimineața de turnul CeleiMaiFrumoaseBiserici,

trebuia să-i deschid ușa, să-l las să curețe din nou coșul, să-i dau să mănânce și să mă prefac că nu observ fața de masă înnegrită de cenușa lucioasă, două zile am trăit apăsat de spaima că mi-am ratat Crăciunul cum ratează unii examenele că nu le-a sunat deșteptătorul, și acum deodată, în ureche, vocea asistentei sociale, și nu avem loc de înmormântare, e un om al nimănui, vă rugăm, vă rugăm,

sar fericit, alerg la cimitir și găsesc și loc de înmormântare și chem cântărețul și îl trimit pe Sandu să tragă clopotele, veniți fraților la biserică repede că ne-a trimis Domnul mântuire la suflet, vom cânta, vom trage clopotele și ne vom ruga pentru noi azi,

îl chema Gheorghe și în afară de asta nu știu nimic, cei vreo patru-cinci angajați ai primăriei roată în jurul sicriului rece, cântăm încet, mai încet decât de obicei, cântărețul Nicolae, bătrân de mult timp, simte ritmul tot mai lent și insistă și el stihirile, sunt atent să nu sar nimic din tot ce fac la înmormântarea celui bogat și plin de faimă, mă bântuie spaima că în sicriul ăla nu e nici un Gheorghe, e Însuși Dumnezeu în cea mai strașnică farsă, să vadă cum ne e sufletele și cum îl îngropăm pe Domnul, curg rugăciunile reverberând cu ecou în capela aproape goală și nespus de rece, și pornim pe drumul spre groapă atenți, citesc Evangheliile la toate opririle îndătinate și adaug una la colțul cimitirului evreiesc, una în plus, să fie mulțumit sufletul lui Gheorghe că l-am iubit ca pe fratele nostru și cu nimic mai prejos decât pe oricare alt fiu al Desculțului, și asta le predic la mormânt, că dacă-l trimit pe Sandu să pornească centrala din CeaMaiFrumoasăBiserică se duce, și că fiecare drum e cu un scop și dacă l-am trimis, pentru că știe porni centrala l-am trimis, și că mă copleșește gândul că de asta a venit și Gheorghe pe pământ, trimis de Celpurureadesculț, să pornească o centrală, să aprindă o inimă în viața lui, sigur a avut un scop și că, dacă Domnul l-a prețuit pentru scopul ăsta, noi nu trebuie să-l disprețuim pentru nimic în lume, căci toți suntem copiii lui Dumnezeu și nu-i tată cel care nu-și iubește fiul, amin.

Acum poate veni Crăciunul, Te poți naște, Doamne. Suntem aici, curați, iubindu-ne. Te merităm, naște-Te fără frică, aici suntem.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu

Fotografie de Noemia Prada