Ne vorbește Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Să-L iubim pe Hristos. Atunci numele Lui va țâșni înlăuntrul nostru cu dor fierbinte, cu căldură, cu dragoste dumnezeiască, vom striga numele Său în taină, negrăit! Să stăm înaintea lui Dumnezeu cu dăruire, cu smerenie, deasupra urmelor paşilor lui Hristos. Să ne slobozească Hristos de fiece cută a omului celui vechi.
Să ne rugăm să ne vină lacrimile înainte de rugăciune. Dar, atenţie! Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta.
Să vă rugaţi cu zdrobire: „Sunt eu vrednic să-mi dai atâta har, Hristoase al meu?”. Şi atunci aceste lacrimi se fac lacrimi de recunoştinţă. Sunt mişcat; n-am făcut voia lui Dumnezeu, ci cer mila Lui.
Să vă rugaţi lui Dumnezeu cu dor fierbinte şi iubire, în linişte, cu blândeţe, lin, fără silire. Şi, când ziceţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, să o spuneţi rar, smerit, lin, cu dragoste dumnezeiască. Cu dulceaţă să rostiţi numele lui Hristos. Să ziceţi cuvintele unul câte unul: „Doamne... Iisuse... Hristoase... miluieşte-mă...”, lin, delicat, iubitor, tainic, în minte, în tăcere, dar şi cu avânt, cu dor fierbinte, cu dragoste, fără forţare, siluire sau încrâncenare necuviincioasă.
Cum vorbeşte mama care-şi iubeşte copilul? „Copilaşul meu!... Fetiţa mea!...”. Cu dor fierbinte. Dor fierbinte! Aceasta este taina. Aici grăieşte inima. „Copilaşul meu, sufletul meu!” „Domnul meu, Iisuse al meu, Iisuse al meu, Iisuse al meu!...”. Ceea ce ai în inima ta, în mintea ta, aceasta o rosteşti „din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău” (Luca 10:27).
Câteodată este bine să ziceţi cu glas tare „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, pentru a auzi şi simţurile, pentru a o auzi şi urechea. Suntem trup şi suflet, şi există o influenţă a unuia asupra celuilalt.
Însă, când te îndrăgosteşti de Hristos, preferi tăcerea şi rugăciunea minţii. Atunci cuvintele contenesc. Este tăcerea lăuntrică ce premerge, însoţeşti şi urmează cercetarea dumnezeiască, unirea dumnezeiască a sufletului cu cele dumnezeieşti. Când te afli în această stare, nu mai este nevoie de cuvinte. Acesta este un lucru pe care îl trăieşti, nu se poate explica. Numai cine trăieşte această stare înţelege.
Din „Ne vorbeşte Părintele Porfirie”
Editura Bunavestire, 2003

.webp)