„Icoana devine parte din mine...”

Interviu cu un pictor iconar (anonim)

- Ce vă place la munca dumneavoastră?

- Zugrăvirea în icoane a Chipului lui Hristos, al Maicii Sale și al Sfinților Săi este, pentru mine, printre cele mai mari bucurii pe care le trăiesc. Procesul pictării icoanelor nu este reprezentat doar de așternerea pe lemn a desenului și a culorilor, de efortul de a reda cât mai potrivit chipurile sfinților pentru a-și îndeplini cât mai bine rolul ei de icoană, de fereastră între credincios și Dumnezeu, ci el începe cu mult timp înainte. Sunt mult mai multe aspecte și etape prin care trebuie să treacă ochiul, mâna, mintea și sufletul iconarului în acest proces.

Studiul prin exercițiu, analiza vizuală a icoanelor și picturilor vechi, dar și al celor noi, dialogul prin rugăciune cu Sfântul ce urmează a fi pictat, planificarea fiecărui pas în derularea pictării, strădania de a ajunge la o formă finală cât mai apropiată de ceea ce trebuie, toate acestea sunt etape foarte importante în conceperea unei noi icoane. Iar aceste etape, alături de conștientizarea faptului că rezultatul muncii mele este o modestă contribuție la dialogul care se înfiripă între credinciosul care are în față icoana și Dumnezeu sau sfinții Săi, îmi aduc o mare mulțumire sufletului, ba chiar o împlinire.

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră Biserica?

- Biserica reprezintă pentru mine organismul viu al acelui trup, din care fac parte și eu, al cărui Cap este Însuși Hristos, Dumnezeul nostru. E minunat să știi că ești parte dintr-un asemenea organism. Putem observa cât de perfectă este funcționarea trupului nostru și, făcând o paralelă, îmi închipui că sunt o mică parte dintr-un organ sau dintr-o picătură de sânge care are rolul ei foarte important în funcționarea acelui organism.

Cred că este fundamental să știi că, deși mic și aparent neglijabil în marea de credincioși care formează Biserica, ai locul și rolul tău foarte însemnat în sânul ei.

- Ce legătură aveți cu icoana pe care o pictați?

- Știu că rolul fiecărei icoane pe care urmează să o pictez este acela de a crea un „culoar”, un fir de comunicare între credincios și sfântul reprezentat în ea. Ca să pot să-i redau icoanei această însușire, trebuie mai întâi să intru eu, personal, într-un dialog cu sfântul pe care urmează să-l zugrăvesc, să caut să-l cunosc cât mai bine − ca biografie, ca fizionomie, dar mai ales ca model de sfințenie și trăire a credinței. Intrând în acest dialog, între mine și sfânt se naște o strânsă legătură, ca legătura pe care o putem avea cu un membru al familiei noastre la care apelăm în rezolvarea unor probleme, iar legătura aceasta rămâne vie pe tot parcursul vieții, și chiar sporește în timp.

O la fel de strânsă legătură se creează între mine și icoana propriu-zisă. Fiind rod al strădaniei și rugii către Dumnezeu, icoana devine parte din mine, pe care gestul de a i-o oferi celui ce are nevoie de ea nu mă împuținează, ci mă împlinește.

- Pentru un pictor de icoane, ce este mai important: credința și rugăciunea − sau talentul și studiul?

- Ambele sunt importante pentru a fi un adevărat pictor iconar. Fiecare aspect își are un rol bine conturat. Având credință, pătrunzi mult mai lesne înțelesul icoanei în viața credincioșilor și ai mai mari șanse sa imprimi icoanei sfințenie. Totodată, talentul, completat de studiu, de exercițiu, este un avantaj incontestabil pentru iconar, pentru că pictura icoanelor nu este un domeniu oarecare, ci unul care cere multa pricepere, chiar artă.

Foarte important pentru ca icoana să-și atingă scopul este harul de la Dumnezeu. Sunt nenumărate icoane care au făcut minuni și care continuă să facă minuni și convertiri. Lucrul acesta nu s-ar fi putut întâmpla dacă peste cei care le au zugrăvit nu S-ar fi pogorât Sfântul Duh. 

Interviu realizat de Claudia Tănăsescu