Iată teologia empirică a Apostolului Pavel!

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Iubiți frați, mari sunt ziua și praznicul de azi! Desigur, toți apostolii au același har și binecuvântare, fiind apostoli și ucenici ai lui Hristos, însă Sfinții Petru și Pavel sunt corifeii apostolilor, cu o foarte înaltă experiență, viață, slujire și misiune în întreaga lume: propovăduirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu.

Și, pentru că ieri, la Vecernie, am vorbit despre marele Apostol Petru, prin urmare, astăzi trebuie să vorbesc despre viața Apostolului Pavel. Desigur, într-o scurtă predică nu poți înfățișa toată învățătura, nici tâlcui întreaga teologie a „apostolului neamurilor”. Voi sublinia totuși un singur aspect, foarte însemnat pentru viața lui.

El însuși scrie în epistolele sale că a prigonit Biserica: „Peste măsură prigoneam Biserica lui Hristos” (Galateni 1:13). Ce înseamnă asta? Cine prigonește astăzi Biserica este considerat ateu, ignorant, necredincios. Dar ce înseamnă că Saul prigonea Biserica lui Hristos? Era el, oare, necredincios și ateu? Firește că nu. Citindu-i viața, vedem că Saul (întâiul său nume) era un om care-L iubea pe Dumnezeul Vechiului Testament, care dobândise învățătura Vechiul Testament la picioarele lui Gamaliel. Era binecredincios, primea toate tradițiile și Legea, studia Vechiul Testament, în care Îl vedea pe Domnul slavei ‒ pentru că, în Vechiul Testament, când Dumnezeu Se descoperea, o făcea în slavă, în Lumină. Așa L-au văzut toți patriarhii, Avraam, Isaac și Iacov, și, mai departe, ceilalți proroci mari, Moise și Ilie, și toți prorocii empirici, care L-au văzut pe Dumnezeu în slavă.

Așadar, citind Vechiul Testament, Saul a constatat că Cel ce Se descoperă este un Dumnezeu al Luminii și al slavei. De aceea, când vedea că ucenicii și apostolii lui Hristos vorbeau despre un alt Dumnezeu, despre un Fiu al lui Dumnezeu Care a fost răstignit ‒ și, cu toate că a înviat, totuși, El pătimise și fusese răstignit ‒, Saul nu se putea împăca cu asta. Pentru el, lucrurile erau ireconciliabile teologic: nu-L putea asocia pe Dumnezeul Vechiului Testament (Cel ce S-a arătat lui Moise pe Muntele Sinai în Lumină, încât atunci când Moise a coborât de pe munte, strălucea fața lui ca o față de înger) cu Dumnezeul propovăduit de apostoli, cu Iisus Hristos (Cel ce pătimise și fusese răstignit, despre Care ei propovăduiau că este Fiu al lui Dumnezeu). Saul nu putea asocia aceste lucruri, pentru el erau ireconciliabile rațional. Prin urmare, primind poruncă de la cărturarii și fariseii din Ierusalim, s-a dus cu mulți însoțitori la Damasc pentru a-i prigoni pe creștini. Aceștia spuneau lucruri inacceptabile, vorbind despre un Hristos Care fusese răstignit, iar în felul acesta Îl subminau pe Dumnezeul Vechiului Testament, Cel ce Se arăta în Lumină.

Cuvântul Neîntrupat și Cuvântul Întrupat

Și, pe când se apropia Saul de Damasc, acolo, în acea pustie adâncă, atunci L-a văzut pe Hristos în Lumină. El însuși povestește acest lucru de trei ori.

Prima dată în Faptele Apostolilor (capitolul 26), când Pavel se apără înaintea Împăratului Agripa. Când acela l-a întrebat: „Cine ești tu? Cum de te-ai schimbat într-atât, tu, care erai iudeu și credeai în Legea Vechiului Testament, de ai ajuns acum să vorbești despre Hristos?”. Atunci, Apostolul Pavel, apărându-se înaintea Împăratului, înfățișează acest eveniment uimitor din viața sa: „La miezul zilei, pe cale, am văzut, împărate Agripa, o lumină din cer strălucind, mai mult decât strălucirea soarelui, împrejurul meu şi a celor ce mergeau împreună cu mine. La amiază, pe când mergeam, am văzut o lumină mai puternică decât strălucirea soarelui, o altă lumină. Iar din acea lumină, am auzit un glas: «Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul». Iar eu am zis: «Cine eşti, Doamne, de spui că Te prigonesc?»”. Amintiți-vă că el credea în Dumnezeu, în Domnul slavei. „Cine ești, Doamne, de spui că Te prigonesc? Eu Te iubesc. Eu citesc Vechiul Testament și pe proroci și văd în scrierile acestea Lumina și slava Ta. Pentru Tine mă lupt!”. Și atunci a auzit glas, L-a văzut pe Hristos în Lumină: „Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti”.

Ce s-a întâmplat în continuare în viața lui Saul, Pavel de mai târziu? El a înțeles că Domnul slavei, Iahvé, Îngerul Marelui Sfat din Vechiul Testament, Cel pe Care-L vedeau prorocii, este Unul și Același cu Iisus Hristos, împotriva Căruia lupta, cu Hristosul Care Se întrupase, deoarece Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu luase firea omenească, trup omenesc. Când Saul L-a văzut pe Hristos în slavă și L-a identificat pe Domnul slavei, adică pe Cuvântul Neîntrupat al Vechiului Testament L-a identificat cu Cuvântul Întrupat al Noului Testament, atunci s-a schimbat și a devenit apostol al lui Hristos. Iar faptul că nu mai vedea în jurul lui nu era orbire trupească ‒ el nu a orbit, de vreme ce și-a revenit după câteva zile. Ci Lumina a fost atât de puternică, încât mintea i-a fost bulversată.

Citim despre asemenea experiențe și la oameni din zilele noastre. De exemplu, Sfântul Paisie Aghioritul scrie că odată a fost scăldat în Lumină, aflându-se toată noaptea în Lumină, iar a doua zi dimineața, când a ieșit afară, i se părea că încă nu răsărise soarele. Atunci s-a întâmplat să treacă pe lângă el un monah, pe care l-a întrebat: „Cât e ceasul? Nu răsărit încă soarele?” „Ce-ai pățit, Părinte Paisie? E 10 dimineața!”. De ce pățise asta? Pentru că mai înainte se aflase în Lumina nezidită a lui Dumnezeu și nu reușise să se readapteze la realitatea zidită.

Așa putem tâlcui și faptul că Apostolul Pavel a fost mai întâi prigonitor al lui Hristos, iar apoi a devenit apostol al Lui. Nu pe motiv că ar fi fost ateu și necredincios, ci [dimpotrivă,] din cauza cunoștințelor teologice pe care le avea, pentru că citea Vechiul Testament superficial, așa cum o fac și evreii din zilele noastre, și nu Îl putea identifica pe Domnul slavei [neîntrupat] cu Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Care Se întrupase.

Dumnezeu este Lumina cea adevărată

Ce concluzii tragem din vedenia Apostolului Pavel?

Prima, iubiți frați, este că Dumnezeu este Lumină. Cine s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu, L-a văzut ca Lumină. „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu. Acesta este și a fost Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume”, spune Evanghelistul Ioan. Iar Sfântul Grigorie Teologul afirmă că „Dumnezeul Treimic este Lumină, Lumină, Lumină. Trei Lumini, dar, în esență, una singură”. Trei, dar una. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este Treime.

Repet: Cei ce s-au învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu, aceia L-au văzut ca Lumină. Cine citește Sfânta Scriptură constată că Dumnezeu este înfățișat mai mult ca Lumină decât ca dragoste sau altceva. Dar această Lumină nu este zidită. Atunci când vorbim despre lumină zidită, înțelegem ceva care are început, cunoaște stricăciune și, la un moment dat, se sfârșește. Lumina aceasta este nezidită, nu are nici început, nici sfârșit, nici nu cunoaște stricăciune.

În acest context se face o distincție clară între zidit și nezidit, deoarece Apostolul Pavel spune că în miezul zilei, la amiază, la prânz, a văzut „o lumină mai puternică decât strălucirea soarelui”. Cum adică? El vedea strălucirea soarelui, dar și o altă lumină. Nu era noapte, ci zi, iar el vedea o altă lumină, care era mai puternică decât a soarelui, înțelegând astfel diferența între lumina zidită și cea nezidită.

O altă concluzie este că există unitate între Vechiul și Noul Testament. Singura diferență dintre Vechiul și Noul Testament este că în Vechiul Testament avem arătarea și descoperirea Cuvântul Neîntrupat, pentru că toate arătările lui Dumnezeu în Vechiul Testament sunt arătări ale Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu Neîntrupat, în timp ce în Noul Testament avem arătări ale Cuvântului Întrupat. Cântăm la biserică: „Mai întâi neîntrupat, iar apoi întrupat pentru noi”. În aceasta constă marea diferență, dar și unitatea dintre Vechiul și Noul Testament: Cel ce S-a descoperit neîntrupat lui Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Același S-a descoperit și Sfinților Apostoli și Părinților de-a lungul veacurilor, întrupat, cu trup. Și mai există o diferență importantă: în Vechiul Testament există moarte, câtă vreme în Hristos Iisus, moartea a fost desființată.

Ceea ce spun acum este foarte însemnat. Aici se vede diferența între teologia ortodoxă și toate celelalte teologii eterodoxe. De ce? Pentru că eterodocșii au o altă teologie, fără nici o legătură cu ceea ce am spus mai înainte, că Cel Care Se arăta prorocilor în Vechiul Testament, Cuvântul Neîntrupat, acum S-a întrupat, și, ca atare, există unitate [de experiență] între proroci, apostoli și sfinți de-a lungul veacurilor.

„Îmi mișc mâna și este mâna lui Hristos”

A treia concluzie ce rezultă de aici: Biserica este Trupul lui Hristos. Biserica exista și în Vechiul Testament, dar ea nu era Trupul lui Hristos. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, prin Întruparea Sa, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a luat trupul Bisericii. A luat trupul Bisericii care, în Vechiul Testament, era duhovnicească, după cum spune Sfântul Clement al Romei: „fiind ea duhovnicească, s-a arătat în trupul lui Hristos”. Așadar, Apostolul Pavel, când L-a văzut pe Hristos, cu trup, în Lumină, atunci a înțeles că Biserica este Trupul lui Hristos, iar El este Capul Bisericii. De aceea, afirmă lucrul acesta în toate cuvintele și epistolele sale. Și, dintre toți sfinții apostoli, numai Apostolul Pavel spune că Biserica este Trupul lui Hristos, că Hristos este Capul ei, iar noi suntem mădulare ale Trupului Lui. De ce? Pentru că a avut această înaltă descoperire.

Apoi, Apostolul Pavel spune mai departe că, de vreme ce prin Botez suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, „voi face mădularele lui Hristos, mădularele unei desfrânate? Să nu fie!”. De vreme ce prin Botez am devenit mădulare ale Trupului lui Hristos, acum nu trebuie să iau mădularele mele, care sunt ale lui Hristos, și să le dau păcatului. O tâlcuire uimitoare a acestei învățături a Apostolului Pavel o face, în multe din scrierile sale, Sfântul Simeon Noul Teolog, care L-a văzut pe Hristos în slavă, încât spunea: „Mă împărtășesc de Lumină, mă împărtășesc și de slavă, și trupul meu întreg se face purtător de Lumină. Și toate mădularele mele se fac purtătoare de Lumină. Îmi mișc mâna și este mâna lui Hristos. Îmi mișc piciorul și este piciorul lui Hristos”.

Iată teologia empirică a Apostolului Pavel! Iar concluzia ei este ceea ce am spus mai înainte, faptul că există unitate și identitate de experiență între Proroci, Apostoli și Sfinții Părinți. Există unitate și identitate de experiență între Vechiul și Noul Testament. Cel pe Care L-a văzut Moise pe Sinai este Unul și Același cu Cel pe Care L-a văzut Apostolul Pavel.

Dar, cu toate există identitate de experiență între Proroci, Apostoli și Sfinții Părinți, totuși, la nivelul terminologiei există diferențe, deoarece Părinții, de-a lungul veacurilor, au fost nevoiți să folosească o terminologie diferită pentru a putea răspunde curentelor filosofice promovate de ereticii epocii lor. Însă aceasta este singura diferență! De aceea, Sinoadele Ecumenice totdeauna se întemeiau pe experiența Prorocilor, Apostolilor și Părinților, și formulau hotărâri prin care să răspundă ereticilor care se foloseau de filozofia aristotelică.

Iată măreția și învățătura Apostolului Pavel! În câteva cuvinte, m-am străduit să vă înfățișez aspectele de bază ale teologiei căreia îi dădeau glas toți apostolii și, în mod deosebit, Apostolul Pavel. Și închei spunând că trebuie să ajungem ucenici ai lui Hristos și împreună-ucenici cu Prorocii, Apostolii și Sfinții Părinți. Să rămânem statornici în această credință și să o mărturisim, ca să fim adevărați creștini ortodocși. Amin.

Din predica la Dumnezeiasca Liturghie a Praznicului

Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie 2023)

Traducere de Mănăstirea Diaconești