Maica Domnului, cea care „dă foc” inimilor noastre

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Iubiții mei frați, cinstiți preoți și diaconi, preacinstite oficialități, iubiți și binecuvântați creștini, mare este praznicul de astăzi prin care o cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Am avut în această seară slujba Vecerniei, iar mâine vom săvârși Utrenia și Dumnezeiasca Liturghie. În toate bisericile va fi praznic, pretutindeni unde sunt creștini ortodocși, în toată lumea, ei o vor prăznui și o vor slăvi pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Mi-am propus să încep cuvântul de astăzi cu incendiile care au loc în aceste zile (august 2025). Am văzut în ultima vreme că sunt incendii în multe locuri, chiar foarte aproape de noi, în Patras, iar cu câteva zile în urmă au fost incendii și în zona noastră. Toată Grecia e cuprinsă de flăcări.

Și lumina, și focul sunt o binefacere pentru viața omului, dar când lumina și focul scapă de sub control, atunci devin distructive. Am văzut cu toții cum au fost distruse pădurile, resursele naturale, averile oamenilor, dar din fericire nu au fost victime omenești. Am luat ca exemplu focul, incendiile. Spre final vă voi spune și altceva despre incendii, pentru că cei care le provoacă sunt, de fapt, niște infractori. Dar voi porni, totuși, de la acest exemplu, pentru a spune că Hristos, prin Întruparea Sa, a aprins un mare foc în întreaga omenire − un foc ce arde neîncetat, de-a lungul veacurilor, un foc pe care nimeni nu-l poate stinge. Lumina și focul create le putem stinge la un moment dat, dar focul aprins de Hristos în lume prin Întruparea Sa nu l-a putut stinge nimeni, nici prigoanele, nici amenințările oamenilor. Nimeni nu a putut stinge acest foc, focul necreat aprins de Hristos în sufletele oamenilor. Domnul Însuși a spus: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12), iar altă dată, după cum consemnează Evanghelistul Luca, a spus: „Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Luca 12:49).

Hristos spune că a venit să aprindă foc pe pământ. Au existat religii, filosofii, civilizații, dintre care unele mai există încă; au existat ateismul, idolatria, necredința în Dumnezeu... Dar a venit Hristos și a aprins în lume un foc foarte mare. Și Însuși spune mai departe că a venit să despartă pe fiică de mama ei și pe fiu de tatăl lui. În ce sens? Atunci când omul Îl primește pe Hristos, fie el se osebește imediat de ceilalți, fie ceilalți îl resping, îl alungă din compania lor.

Hristos a adus pe pământ un foc uriaș, care a aprins toată lumea. El nu a venit doar ca un untdelemn, ca să „ungă mecanismul” civilizației antropocentrice pe care a găsit-o și să-l facă să funcționeze cum trebuie, iar oamenii să o ducă mai bine. Ci Hristos a venit ca să aprindă un foc care să ardă totul și să le înnoiască pe toate. Să facă o nouă zidire, o nouă creație! Iar focul acesta începe din inima omului.

Acest foc, această beție, acest eros, această dragoste

Vă amintiți că, după Înviere, Hristos, „în alt chip” (Marcu 16:12), a mers împreună cu doi dintre ucenici de la Ierusalim la Emaus, fără ca ei să-și dea seama Cine este. Ei erau supărați din cauza evenimentelor care avuseseră loc în Vinerea Mare. Atunci S-a apropiat Hristos de ei și le-a zis: „De ce sunteți triști și ce discutați unul cu altul?”. Iar ei au răspuns: „Dar Tu nu ai fost în Ierusalim? Nu ai văzut ce s-a întâmplat zilele acestea? Nu ai văzut cele petrecute?” „Ce anume?” „Că pe Cel pe Care noi Îl socoteam a fi Mântuitorul, Izbăvitorul lui Israel, pe Acela L-au luat fariseii și cărturarii și L-au răstignit”. Atunci Hristos, fără ca ei să înțeleagă, le-a spus: „Dar nu trebuiau să se întâmple toate acestea?”. Și a început să le tâlcuiască Scripturile, să le vorbească despre Prorocul Isaia și despre ceilalți Proroci, arătându-le că toate acestea trebuiau să se întâmple. Că Hristos a venit în lume ca să aducă ceva nou, nu ceva vechi. Și, desigur, după ce au vorbit, L-au silit să stea cu ei: „Rămâi cu noi!”. Pesemne că El voia să meargă mai departe.

S-au dus, așadar, la Emaus și, când s-au așezat să mănânce, El s-a ridicat pentru a binecuvânta pâinea, și imediat S-a descoperit pe Sine că este Hristos. Ce-au spus atunci ucenicii? „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24:32). Cu alte cuvinte, Acesta era Hristos! De aceea, în timp ce ne vorbea, inima noastră ardea! Era Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, Care are energie, are putere, arde și aprinde inima!

Acest foc pe care Hristos l-a adus în lume nu este un foc creat, ci necreat. El nu arde casele, nu arde pădurile și averile noastre, ci arde inima omului! Acesta a făurit o nouă viață, a întemeiat Biserica – nu creștinismul ca simplă religie, ci Biserica, Trupul lui Hristos! De atunci, de la acest foc s-au aprins Sfinții. Sfântul Isaac Sirul spune undeva: Cu acest foc, cu această beție, cu acest eros, cu această dragoste s-au îmbătat Sfinții Apostoli și s-au dus apoi în toată lumea. Cu acest eros, cu această dragoste, cu această flacără în inimă s-au îmbătat Sfinții Mucenici și și-au dat viața. Tot cu acest foc s-au îmbătat și Cuvioșii și au plecat în pustie, pentru a trăi acolo lipsiți de orice mângâiere omenească.

Și noi vedem și simțim aceste lucruri. Îl iubim pe Hristos, și viața noastră capătă sens. Îl iubim pe Hristos, și uităm de greutăți și probleme. Și, de vreme ce Hristos este Focul care a venit pe pământ ca să fie așezată o nouă rânduială, să fie întemeiată Biserica și să apară Sfinții, atunci Maica Domnului ce rol a jucat? Maica Domnului a fost cea care a aprins Focul! Ea, cea dintâi, a fost aprinsă de acest Foc, pentru că L-a purtat în pântece timp de nouă luni pe Hristos. Timp de nouă luni a purtat în pântece Focul necreat, Lumina necreată care-i ardea inima și pântecele, întreaga ființă!

Înțelegeți ce bucurie simte femeia − mai ales voi, femeile, care ați avut copii, știți din experiență ce înseamnă să porți în pântece o viață care crește încetul cu încetul. Cât de mult se bucură mama când vede și aude tresăltările pruncului! Vă puteți închipui marea bucurie, marele foc, marea flacără și lumină pe care le simțea Maica Domnului în pântecele ei, adică pe Hristos? Așadar, putem socoti că Maica Domnului este cea care a „incendiat” întreaga lume, cea care i-a dat foc, de aceea o slăvim și o cinstim!

Focul veșnic viu

Despre Hristos, Care a venit în lume ca să aducă viața cea nouă, despre El, Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume, au vorbit Prorocii în Vechiul Testament, dar și vechii greci, filosofii antici. Vedem în filosofia greacă antică, mai ales cea presocratică, de dinainte de secolul al IV-lea î.Hr., că-și propunea să cerceteze care este începutul și principiul ființelor, de unde au provenit ființele. Fiecare filosof a dat propriul răspuns. Înțeleptul Heraclit a alcătuit o teorie conform căreia începutul și principiul ființelor este Logosul. Pentru prima dată a fost folosit cuvântul „Logos”. „Logosul” este principiul universal care guvernează lumea. Nu l-a numit „Dumnezeu”, ci l-a numit „Logos”(λόγος = cuvânt, n.tr.). Dar, în același timp, spunea Heraclit, Logosul este și Foc, și-l numea „Foc veșnic viu”: un foc, o flacără ce nu se stinge niciodată. Poate fi stins pentru scurtă vreme, dar reapare imediat. Nu există pompieri care să stingă acest foc!

Iată, dragii mei, Cine este Hristos! Hristos nu este un simplu întemeietor al unei religii, printre multe alte religii. Hristos nu este un filosof, nu este un sociolog! Hristos nu este un reformator moral! Le-a făcut și pe acestea, au avut loc și acestea. Ci El a venit mai ales ca să aprindă foc în inima oamenilor, și ca noi să-L iubim pe Hristos, să iubim viața, și mai ales viața veșnică, mai mult decât pe cea biologică. El aprinde în noi dorirea acesta, iar noi, odată aprinși, începem să-L iubim și să jertfim totul pentru El. Și, când această dorire crește, Îi aducem slavă și cinste − și, bineînțeles, îi aducem slavă și cinste și Maicii Domnului, cea care „dă foc” inimilor noastre!

Acest lucru ne bucură nespus și, de aceea, o lăudăm și o slăvim în veci și o rugăm să aprindă și mai mult în inimile noastre scânteia dragostei pentru Fiul și Dumnezeul ei. Atunci, bineînțeles, o vom iubi mai mult și pe ea.

Vă doresc mulți ani binecuvântați! Maica Domnului să ne ajute tuturor!

Fragmente din predica la Vecernia praznicului Adormirii Maicii Domnului din 14 august 2025

Traducere de Mănăstirea Diaconești