.webp)
Deschid televizorul, nouă din zece reclame sunt la medicamente. Dacă trec prin oraș, la fiecare zece metri e câte o farmacie. Aproape la fiecare discuție aud oameni care se vaită încontinuu despre cât de bolnavi sunt, iar pe altii erijându-se în rolul de sfătuitori ai celor dintâi. După ce obosesc și unii și ceilalți, iluminați, concluzionează la unison că sănătatea e mai bună decât toate, dar că de cele mai multe ori realizezi asta abia când ai pierdut-o. Și se despart urându-și muuuuuultă sănătate. Peste tot în media apar invitați și neinvitați tot felul de nutriționiști care, cu mare expertiză, ne vorbesc despre cât, cum, când, ce să (nu) mănâncâm. Recomandări, cure, diete, clinici, medici, tratamente, operații.
Acum vreo trei luni, un cunoscut mi-a spus, cu un aer de desăvârșire, că a fost într-o tabără de post, la un hotel de lângă o cunoscută mănăstire. Asociația Postului Terapeutic oferea tabere de zece zile, în care șapte nu mâncai nimic, iar în trei încercai să-ți revii, ca să poți pleca acasă. 700 de Euro singur, 540 de Euro în doi. Un cârcotaș ca mine ar fi spus că la banii ăștia făceai un all-inclusive ca lumea în Turcia sau Grecia. Fără să-l menajez, i-am spus omului că în tainele postului negru te poți iniția și gratis de acasă. Pe de altă parte, i-am atras atenția că sfinții nu despărțeau niciodată postul de rugăciune, și nu făceau din post un scop în sine. Am părut un invidios și un ignorant zgârcit, fiind socotit nevrednic să mi se detalieze culmile acestei mari experiențe.
Nicăieri, mai ales la sfinții mai apropiați de zilele noastre, nu am întâlnit o preocupare, nici măcar minimală, legată de sănătatea trupească în vederea bunăstării și longevității. E-adevărat că asceza practicată de ei le oferea cea mai bună abordare în echilibru și autocontrol, dar acestea erau numai „efectele secundare”, căci ei făceau totul doar pentru a se apropia de Dumnezeu.
Foarte mulți sfinți s-au confruntat cu grave probleme de sănătate: lepră, orbire, paralizie, cancer, infecții... Niciodată nu se rugau lui Dumnezeu să-i vindece, ci să le dea răbdare. Mi s-a părut interesant că la „bătrânii frumoși” din mănăstiri, procentul de boli ca demență, Alzheimer sau accident vascular cerebral, care să le devasteze creierul și judecata, este semnificativ mai mic decât la vârstnicii din lume. Mai mult decât neuroplastia formată de obișnuința chemării Domnului Iisus prin minte în inima lor, este semnul că Dumnezeu chiar a venit în sufletele lor. Ca și pe Iov, satana i-a atacat și pe ei cu multe boli și suferințe, dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe demon să se atingă de sufletele lor (Iov 2:6).
Cumpătarea, postul, rugăciunea, înfrânarea, dreapta socoteală să ne călăuzească pașii spre Dumnezeu! Acestea sunt semne de sănătate sufletească − singura mai bună decât toate!
George Olteanu
Foto: pemptousia.gr