Postul, dacă este adevărat, duce până la marginea unde omul nu mai are viață decât din Dumnezeu.
Acolo stă Maria Egipteanca.
Dincolo de frumusețea cea după lume, arsă de pustie și de dor, aproape neomenească.
Și își deschide gura.
Larg, flămândă de viață.
Pentru că foamea ei s-a curățit de toate și s-a făcut una singură:
foame de Hristos.
Și atunci, tot postul ei, toată pustia, arderea și lupta se adună aici:
în Sfântul Potir.
Nici cea mai mare asceză nu înlocuiește Trupul și Sângele Lui.
Pocăința nu se oprește la lacrimă, se împlinește în comuniune.
Și omul, oricât de departe ar fi mers, nu se desparte de lume fără Împărtășire.
De aceea, la capătul Postului Mare, stă o gură deschisă − și Dumnezeu care vine și Se dăruiește.
Pr. Ioan Gînscă