Filă de jurnal. Essex. A doua zi

Duminică, 18 octombrie 2026

Azi împlinesc 44 de ani și cadoul de ziua mea a fost această călătorie la Essex, pe care mi-a dăruit-o Daniel. 

Am dormit buștean în căsuța din cărămidă. 

Suntem în Colchester, cel mai vechi oraș din Anglia. De aici până la mănăstire se fac în jur de 20 minute cu mașina. 

La ora 10:00 suntem acolo, pentru Liturghie. 

Biserica este rotundă și are gemulețe mici în partea de sus. Sticla lor e colorată, iar razele de lumină au o consistență aparte, care desenează o traiectorie foarte clară. 

Culoarea e caldă, asemănătoare cuprului. Câteva persoane sunt învăluite de această lumină ireală. Ah! Aș fi vrut să fac niște fotografii, dar telefonul trebuie închis și mă supun.

Încet, încet, biserica se umple. Lângă mine este o tânără asiatică, vis-a-vis este un bărbat din țările calde − oameni din toate colțurile lumii, exact ca în aeroport, numai că aici e cu totul altă atmosferă. Aici sufletul se unește în rugăciune cu ceilalți. E un duh iubitor, care efectiv plutește în aer. 

La un moment dat, solemnitatea a fost întreruptă de un zgomot puternic: a căzut un scaun, o tânără din dreapta mea l-a scăpat din greșeală. O maică a venit la ea și a mângâiat-o, ca să nu se simta prost. Impresionant! Câtă delicatețe… floare rară! 

Ne împărtășim și noi împreună cu aproape toți cei prezenți! 

Apoi mergem la masă. Azi, una dintre maici îmi spune că pot să stau cu soțul meu la aceeași masă. Din nou, un gest care mi-a schimbat starea, m-a ajutat să mă simt în largul meu. Câtă atenție din partea lor!

În fața mea este o grecoaică cu fiica ei, Sofia. E foarte expresivă, aflu că și ea pictează. Povestim ca și când ne știm demult. Are sentimentul că mă știe de undeva, la fel și eu. 

Ceva ne leagă − de fapt, Cineva ne leagă. 

Ele ne conduc la racla Sfântului Sofronie, ne arată unde este cealaltă trapeză și pangarul.   

La pangar zăbovim destul de mult. Nu e deloc încărcat, dar au multe albume cu picturile Sfântului Sofronie care mă cuceresc. 

Vremea este rece si ploioasă, dar căldura de pe chipurile celor din jur compensează răceala din exterior. 

Seara suntem invitați la gazda noastră, K. Și el, și soția lui sunt greci. Au trei copii, o fată și doi băieți. El e medic și are foarte mulți prieteni români. Aflu că soția lui o cunoaște pe Anca Stanciu a noastră − ce mică e lumea! 

Ea este fiică de preot din Nafpaktos. Are un râs sănătos și un chip familiar. Faptul că nu ne-am îngrijit să avem o cazare a avut un alt rost, acela de a-i cunoaște pe acești oameni minunați, care fac binele ca pe un firesc. 

Simt că am tolba plină cu bunătăți, am primit mai mult decât am cerut sau am meritat. 

Inima mea e mulțumitoare și sper să rămână așa! 

(va urma)

Ioana Todor

Fotografii de Ioana Todor