Fericit este cel care se silește să afle această măreţie!

Ne vorbește Stareța Macrina Vassopoulos

Trebuie să ne luptăm corp la corp, pentru că diavolului nu-i place când spunem Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, şi vrea să-l depărteze pe om de Dumnezeu. Răstoarnă lumea pe dos acolo unde vede rugăciune. De aceea aduce nepăsarea, somnul, moleşeala. Somnul pe care ni-l aduce în biserică este cel mai mare păcat, este considerat desfrânare. Şi spune diavolul: „Tu rostesti Rugăciunea? Îl vrei pe Dumnezeu? O să-ți aduc o mie de gânduri, ca să nu te poţi ruga!”. Însă, când ne rugăm, Dumnezeu ne păzeşte şi îngerul nostru se bucură. Din acest motiv, atunci când unii oameni se roagă, simt o bună mireasmă, pentru că îngerul este aproape de ei. Însă atunci când noi nu-i dăm importanţă şi ne petrecem vremea în nesimţire, pentru ce să ne mai păzească?

Când simţim că îngerul păzitor ne ocrotește şi ne acoperă toată ziua, vom avea multă rugăciune şi cinstire. Ce mare lucru este să luăm aminte la păzitorul sufletului nostru! Ne va feri de gânduri viclene şi hulitoare. Când rostim mereu Rugăciunea, îngerul se bucură şi ne tămâiază.

Sfinţii au grijă de noi, suferă, pătimesc împreună cu noi, aleargă mereu, cu toate că ochii noştri sunt închişi și nu văd. La tribunale punem avocaţi, alergăm să punem mijlocitori, cu toate că orice ni se întâmplă este vremelnic. Noi ne ostenim pentru vreun Sfânt, ca să-l avem mijlocitor pentru noi în ziua Judecăţii? De aceea trebuie să spunem cu multă evlavie: „Sfinţilor îngeri şi toţi Sfinţii, rugaţi-vă pentru noi!” şi să ne închinăm la icoane. Sfinţii îngeri îşi acoperă feţele din pricina strălucirii Dumnezeirii, nu pot privi măreţiile lui Dumnezeu. Iar mintea noastră, vagaboanda, toată ziua umblă la toate patimile şi nu lasă nimic în care să nu se bage. De aceea să ne rugăm stăruitor Sfinţilor. Trebuie să avem frică dumnezeiască. Dumnezeu vrea evlavie. Avem de-a face cu diavolul, care urlă, cautând clipă de clipă cum să ne dea pierzării. Strălucirea feţei lui Dumnezeu se răspândeşte în tot Raiul.

Acest Mărgăritar este în întregime dulceaţă, lumină, foc, răcoare

Să ne gândim câte cuvinte am spus astăzi. Vorbăria deşartă, văicăreala, cuvintele, discuţiile, pe toate ni le măsurăm atunci când vânăm Numele lui Dumnezeu. Când stăruim în Rugăciune, ne păzeşte Harul lui Dumnezeu; vine ca rouă care însufleţeşte iarba. Așa vine și la rădăcinile inimii noastre și ne însufleţeşte. Noi să folosim limba pentru a-I da slavă lui Dumnezeu, iar Rugăciunea să iasă cu vioiciune, cu credinţă, cu dragoste de Dumnezeu, iar nu cu moleşeală şi superficial. Când omul rosteşte Rugăciunea cu luare-aminte, simte focul Dumnezeirii şi o dulceaţă, se simte prins în Harul Preasfântului Duh ca într-o pânză de păianjen.

Dumnezeu! Ce ne-a pregătit! Să ne gândim la frumuseţile Raiului și cât de mult trebuie să-I fim recunoscători și să-L iubim. Dar mintea noastră este preocupată de cele pământeşti, de râsete, de discuţii. Când mintea omului este Cer, nu-l mai interesează nimic. Atunci spune: „Cine-mi va da aripi ca de porumbel...” sau: „Cine-mi va da mie vreme să-I slujesc lui Hristos?”. Şi pe cele de aici, şi pe cele din Rai, pe toate aur le vede. Însă trebuie silire şi puţină osteneală ca să aflăm acest Mărgăritar, care este în întregime dulceaţă, lumină, foc, răcoare. Fericit este cel care se silește să afle această măreţie!

Fie ca Dumnezeu să ne dea răbdare şi silire de sine ca să ajungem la această măreţie. Să vânăm rugăciunea, iar ea se va face comoară de mult preţ în sufletul nostru. Vom avea trăiri cereşti, vom vedea pretutindeni Raiul. Ne vor ocărî, dar nu vom vorbi. Fie ca Dumnezeu să ne învrednicească în ceasul morţii să fim aflați în această stare! Să-i implorăm pe îngerii noştri, pe Sfinţii noştri şi pe Maica Domnului nostru.

Cine nu se nevoieşte în Rugăciune, acela nu-L are pe Dumnezeu înlăuntrul său.

Din Stareţa Macrina Vassopoulos, „Cuvinte din inimă”,

Editura Evanghelismos, 2015

Traducere de Iersoch. Ștefan Nuțescu