Fericirea mă alerga
Ca disperata
Gata-gata să mă prindă
Și ah, ce mai fugeam,
Cu ochii măriți de groază
Și răsuflarea tăiată
Fugeam din copilărie
Iar ea, fericirea mea,
Mie menită
Se ținea cu mâinile de piept
Și-și dădea părul din ochi
(i se desfăcuse de la atâta alergătură)
Și mă fulgera cu privirea
Începea să se enerveze
Începea să-și piardă răbdarea
De mult, de mult m-ar fi părăsit
Dar, ce să-i faci, era numai a mea
N-ar fi fost bună altcuiva
Așa ca se așeză pe vine
Scuipă într-o parte
Așteptând să cad odată
Fulgerată
Ca să se repeadă și ea, săraca,
Asupra mea
Să mă prindă în brațe,
Să mă mângâie pe frunte
Să-mi ia toate grijile, durerile
Rănile, sfâșierile
Cuțitele din piept
Viermii din creier
Mucegaiurile din oase
Limba din gură
Dintele din inimă
Catranul din ninsoare
Dar, din fericire,
Tot eu alergam mai tare!
Anca Stanciu
10 Comentarii
Bianca
Super această poezie... ca toate ale tale!
Estera
Frumos și misterios joc pus în cuvinte, exact pe dos, pe invers în raport cu tiparul din subconștientul colectiv. L-am citit pe nerăsuflate și am simțit, dincolo de cuvinte, un Suflet însetat de Puritate! Mulțumiri și felicitări, Anca!
Anca Stanciu
Vă mulțumesc și vă aștept să mai scrieți, om frumos!
Marcu
Am văzut de curând un interviu cu un călugăr shaolin. Întrebat dacă se consideră un om fericit, a răspuns: fericirea este o stare de moment care alternează cu stări nefericite sau monotone sau de altă natură. De aceea am căutat întotdeauna pacea, nu fericirea. Cu înțelepciune, cu exercițiu, cu efort și perseverență, pacea poate fi păstrată în ciuda durerii, tristeții, greutăților. Un pustnic francez octogenar a răspuns la aceeași întrebare cu o altă întrebare: unde ați citit în scripturi că Dumnezeu a poruncit să fim fericiți? În schimb a poruncit: "bucurați-vă!" Am fost atent, ulterior, și am observat că, atunci când vorbește despre fericire, domnul Hristos spune: fericiți cei..., fericiți veți fi. La un moment dat, o femeie îi strigă din mulțime: fericit pântecele care te-a purtat... Și psalmii încep cu "fericit bărbatul care". Îmi amintesc, din copilărie, că bătrânii spuneau: ferica de cutare că s-a scăpat, ferica de cutare cu așa copii cuminți... Nu-mi amintesc să fi spus cineva vreodată: sunt fericit, vreau să fiu fericit. Se pare că fericirea e ceva observabil doar în viața celorlalți. Nimeni nu se fericește pe sine. Or, bucuria și pacea, alături de dragoste, sunt primele roade ale Duhului Sfânt, și ele pot fi păstrate permanent prin îndelungă-răbdare. Apropo de bucurie, am primit zilele trecute un cuvânt îngeresc: Mintea care nu se întoarce degrabă la Dumnezeu nu se poate bucura.
Anca Stanciu
Frumos, da... mintea care nu se întoarce degrabă la Dumnezeu... Asta seamănă cu un cuvânt al Părintelui Emilianos: dacă în pocăință nu avem bucurie, aceea nu e pocăință adevărată. Tocmai pentru că pocăința e „metanoia”, literal, „întoarcerea minții (la Dumnezeu)” - de unde vine și bucuria (regăsirii cu Dumnezeu). Ori poate e bucuria lui Dumnezeu că ne regăsește pe noi, drahma cea pierdută? Și bucuria Lui fiind așa de mare, ne molipsește? Da, goana după fericire e altă ștechetă toxică, altă pistă falsă, altă ratare a țintei, altă poleită amăgire... Bine că alergăm noi mai tare decât ea haha!
Marcu
Eu unul mă identific cu găina aia din banc, care gândea: Doamne-ajută să mă-mpiedic!😬
Anca Stanciu
Bună replica! Știu bancul hahaha! Probabil nu mă identific ever cu ideea de găină. Mai degrabă cu un catâr. Aș fi vrut să spun măgăruș... dar n-am atins that level :)
Maria
Dureros de frumos!
Anastasia
🥺❤️❤️❤️❤️❤️
Jenica
❤️❤️❤️