Iată, stau înaintea Ta
fără gând, fără grai, fără rost
Și dacă nimic nu va fi altfel, cândva
Și dacă așteptarea, fără nădejde,
e partea mea,
dreaptă e răsplătirea
pentru tot ce n-am fost.
Căci idol mie m-am făcut, fără știre
nimicind rodul
fiecărui fulg de iubire
Și fiecare ceas risipit mă osândește.
Din fiecare uitare,
nimicul se țese mai mare
Și deznădejdea
în adânc dospește
Maria Dragomirescu
Fotografie de Neeraj Sha / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!