

Și dacă, totuși, chiar este așa? Și dacă, totuși, Dumnezeu chiar este foarte, foarte aproape, iar noi bâjbâim căutându-l prin sfere înalte, în timp ce El așteaptă lângă noi? Foarte aproape, la o bătaie de rugăciune, foarte aproape, la o bătaie de inimă.
Ne trebuie doar puțină silință, după cuvântul lui Hristos: „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă, şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11:12), lucru adeverit și de Arhimandritul Efrem Vatopedinul, într-un cuvânt scurt, dar cu putere multă.
A.S.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!
