Ne vorbește Gheronda Iosif Vatopedinul
(† 1 iulie 2009)
Fiul meu, credința în Hristos dezleagă toate problemele, de vreme ce „Acela se grijește pentru voi” (I Petru 5:7) și ne-a dăruit cunoașterea Lui ca parte de moștenire. Cu toate trădările noastre, Hristos ne-a ținut aproape de El. El ne-a făcut să ne cunoaștem între noi, legându-ne atât de adevărat și de adânc, iar prin harul Lui nădăjduim și la plinătatea făgăduințelor Sale dumnezeiești. Cum oare ne va părăsi acum? El, „fiind noi morți cu păcatele, împreună ne-a înviat cu Hristos și împreună cu Dânsul ne-a sculat și ne-a pus a ședea întru cele cerești în Hristos Iisus” (cf. Efeseni 2:5-6), prin Biserica Lui, ca să fim „cu toți sfinții” un singur trup și un singur chip cu El (cf. Filipeni 3:21). Cum oare ne va părăsi acum, de vreme ce toate darurile dumnezeiești „nu se pot lua înapoi” (cf. Romani 11:29)? De altfel, „și perii capului vă sunt toți numărați” (Matei 10:30), și „îngerilor Săi va porunci pentru noi” (cf. Psalmul 90:11), și toate „știe și cunoaște mai înainte să le cerem noi de la El” (cf. Matei 6:8), și dăruiește „cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi” (Efeseni 3:20).
Unde mai încape descurajarea? Este o înșelare a minții! Firea păcatului, dacă o cercetăm și o definim, este înșelare. Iar curajul este precum capul pentru trup, mădularul cel mai însemnat de care depinde tot trupul. În ceasul în care a căzut, a alunecat și s-a zdrobit, omul trebuie să se cerceteze pe sine și să zică: „Dar ce! Oare acum m-am lepădat de Dumnezeu și am hotărât că nu voi mai fi creștin?”. Fiindcă diavolul, dacă ne vede descurajați, capătă „personalitate”, deși altfel el nu are nici loc, nici stăpânire. De multe ori, harul însuși îl „predă” pe om, vrând să-l învețe și să-l ridice pe o treaptă mai înaltă a experienței, și îl lasă înadins să fie rănit de păcat.
Eu urmăresc avântul înverșunat al răului și văd că taina fărădelegii nu doar că se săvârșește, ci deja a ajuns să împărățească și a înrobit toate. Este nevoie de multă luare-aminte și de întoarcere către Dumnezeu cu tot sufletul și cu toată stăruința ca să rămânem neclintiți pe poziții, fiindcă nu este departe vremea când se vor înșela chiar și cei înțelepți. Este nevoie, de asemenea, de curaj, ca să nu se înspăimânte omul de răspândirea tot mai mult și mai mult a răului, căci, oricât de organizat ar fi răul, Dumnezeu nu-i lasă pe ai Săi, fiindcă „mai mare este Cel ce este în voi decât cel ce este în lume” (I Ioan 4:4).
Din „Gheronda Iosif Vatopedinul ‒ Un surâs din veșnicie” de Arhim. Efrem Vatopedinul, Ed. Bonifaciu 2021
Traducere de Mănăstirea Diaconești