Logo

Elixirul vieții (4)

Data Publicării

Omul nu poate rezista fără somn și, mai ales, fără un somn odihnitor. Când apar probleme, toți recurgem cât mai rapid la remedii, alopate sau naturiste. Cu ce ne ajută și când sunt ele utile? 

Medicamentele alopate (au denumiri precum: sedative, hipnotice, calmante, antidepresive etc.) au efect imediat, înlătură insomnia, însă au frecvent reacții adverse, dau dependență, efectul lor scade în timp și, din păcate, nu înlătură adevărata cauză a problemei. 

Medicamentele bazate pe plante sunt mai „blânde” cu organismul și, cu toate că acționează lent, au rareori reacții adverse, majoritatea nu dau dependență, însă efectul lor poate scădea în timp. Folosite cum și cât trebuie, pot remedia anumite carențe. Despre ele vă voi povesti în rândurile de mai jos. 

Atenție! Ambele categorii de medicamente ar trebui folosite doar sub supraveghere medicală, în doza corectă, pe perioada recomandată de specialist și în contextul potrivit, deoarece pot interacționa cu alte medicamente (antidiabetice, anticoagulante, barbiturice, produse cu fier etc.), modificându-le efectul. Unele nu se combină cu antidepresive alopate. 

Majoritatea preparatelor sunt recomandate pe termen scurt, iar dacă insomnia revine, acest lucru se datorează faptului că, în realitate, nu rezolvă problema sau carența! De asemenea, unele nu sunt recomandate în anumite afecțiuni, precum: alergii, unele tumori sau cancer, insuficiență renală sau hepatică etc. 

Ar trebui început cu un set de analize și, în funcție de rezultate, un medic bun să aleagă ce și cât ar fi de folos unei persoane (împreună cu aplicarea tuturor celorlalte reguli de igienă a somnului). Acum, în farmacii și plafaruri există sute de medicamente naturiste și, pentru a evita eșecul tratamentului și risipa de bani, este foarte important să se verifice cu atenție eticheta, pentru a se alege un produs calitativ. 

Există suplimente care pot fi utilizate pe parcursul zilei (dimineață și prânz):

Vitaminele din grupul B sunt importante pentru sănătatea sistemului nervos, iar când organismul este supus stresului de orice natură, rezervele de vitamine B sunt consumate până la epuizarea lor. Vitaminele B1, B6, B9 și B12 sunt esențiale pentru sinteza neurotransmițătorilor (precum serotonina și dopamina). Surse naturale: drojdia de bere inactivă, borșul, carnea, peștele, ouăle, lactatele etc. Suplimentele alimentare cele mai eficiente sunt cele cu vitamine B active.

Magneziul susține reglarea ritmului circadian, participă la sinteza melatoninei și scade nivelul de cortizol. Surse naturale: cereale integrale, nuci și semințe, fasole, linte, legume cu frunze verzi. La suplimentele cu magneziu este foarte important să citim cu atenție concentrația de magneziu de pe etichetă, ca să aflăm cantitatea exactă dintr-o pastilă. 

Seleniul contribuie la reglarea ciclului somn-veghe prin susținerea glandei tiroide și reducerea stresului oxidativ. Un nivel optim de seleniu în organism previne dezechilibrele care duc la insomnii. Surse naturale: nuci, ouă, pește, ciuperci. 

Sunătoarea influențează nivelul de neurotransmițători, cum ar fi serotonina, dopamina și noradrenalina, având efect calmant. Atenție, are și multe interacțiuni medicamentoase (cu anticoagulantele, de exemplu)!

Rădăcina de maca acționează ca un energizant și ajută organismul să gestioneze nivelul de cortizol (hormonul stresului) pe parcursul zilei, facilitând o relaxare mai profundă pe timpul nopții. 

Suplimente utile pentru seară:

- 5-HTP (5 HIDROXITRIPTOFAN) sau L-Triptofan este precursor direct al serotoninei, care la randul ei este transformată în organism în melatonină. Surse naturale: carne, ouă, nuci, semințe, fructe și legume. Este foarte important ca acest supliment să nu provină din cultură erbicidată și tratată (o garanție a acestui lucru o obținem printr-o certificare înaltă − certificare ecologică, buletin de analiză COA, GMP).

GABA (acid gaba-aminobutiric) scade activitatea neuronală, reducând ritmul cardiac și gândurile repetitive sau anxietatea, și scurtează timpul necesar pentru a adormi. Favorizează instalarea și menținerea somnului profund (faza NON-REM) și previne trezirile nocturne. Cantități mici găsim în: alimente fermentate, nuci, unele fructe și legume. 

Vitaminele din complexul B, în special vitamina B6. Cea mai eficientă este forma activă în suplimente. 

Melatonina reglează ritmul circadian. Se folosește cu precădere (sau așa ar trebui!) pe perioade scurte, pentru a reseta un program de somn dereglat (de exemplu, pentru călătoriile în țările cu alt fus orar). 

Ashwagandha are rol adaptogen, ajutând organismul sa facă față stresului, reglează nivelul de cortizol, ameliorează stările depresive sau declinul cognitiv. Este obligatoriu sa aibă certificare înaltă (certificare ecologică, certificat de analiză COA disponibil pe site-ul producătorului, GMP), pentru a nu exista reziduuri de oxid de etilenă rămase din procesul de purificare (foarte toxic pentru organismul uman!). Se poate administra în cure de săptămâni sau luni, pe termen lung, însă cu pauze în tratament. 

Șofranul aduce multe beneficii organismului, printre care: scade nivelul de cortizol și crește producția naturală de melatonină, reduce declinul cognitiv și reglează glicemia. Se folosește în multe suplimente împotriva insomniilor. 

Lavanda ajuta la instalarea somnului, reduce cortizolul, stările de anxietate și palpitațiile, scade tensiunea arterială, frecvența cardiacă, susținând sistemul cardio-vascular în perioadele de stres. Atenție! Interacționează cu sedativele alopate, nu se poate combina cu acestea decât la indicația medicului.

Lista nu se oprește aici, natura oferind o paletă largă de plante care îmbunătățesc calitatea somnului: valeriana, roinița, păpădia, nalba mare, mușețelul, hameiul, păducelul, salvia, macul, socul, rhodiola („rădăcina de aur”), floarea pasiunii etc.

Preparatele și sfaturile pentru îmbunătățirea somnului sunt numeroase, ceea ce înseamnă că sigur există cel puțin un remediu potrivit pentru fiecare om care suferă de insomnie sau are o calitate proastă a somnului. Să încercăm să utilizăm acest remediu pentru a scoate la iveală cauza problemei, nu pentru a o îngropa și mai mult... Doar așa putem ajunge la odihna care vindecă!

Dr. Daniela Ilioiu

Fotografii de Florentina Gurrieri, Artem Podrez, Kübra Doğu, Hanna Pad, Ron Lach, Ag Zn / pexels.com

 Citește și:

Elixirul vieții (1)

Elixirul vieții (2)

Elixirul vieții (3)



Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu