.webp)
Ne vorbește Cuviosul Serafim Rose
Oricine priveşte viaţa contemporană din perspectiva vieţii fireşti trăite de cei din trecut – să zicem, din Rusia, din America, sau din orice altă ţară a Europei de Vest a veacului al XIX-lea – nu poate să nu fie izbit de nefirescul în care a ajuns viaţa de azi. Toate conceptele de autoritate şi ascultare, de bunăcuviinţă şi politeţe, de purtare în public ori în particular s-au schimbat radical, s-au întors cu susul în jos.
Viaţa nefirească de astăzi poate fi caracterizată ca răsfăţată, răzgâiată. Din pruncie, copilul zilelor noastre este tratat în familie, ca regulă generală, ca un mic zeu sau zeiţă: toanele îi sunt ascultate, poftele îi sunt împlinite; este înconjurat de jucării, distracţii, confort; nu e crescut după principiile stricte ale purtării creştine, ci este lăsat să se dezvolte după cum îl mână pofta. E de ajuns, de obicei, să zică „vreau!” sau „nu vreau!” pentru ca părinţii lui cei ascultători să i se închine şi să-l lase în voia lui. Poate că nu stau aşa lucrurile mereu şi în toate familiile, dar se petrec suficient de des ca să devină regulă în creşterea copiilor din vremurile noastre ‒ şi nici măcar cei mai bine intenţionaţi părinţi nu scapă cu totul de înrâurirea ei. Chiar şi atunci când părinţii încearcă să-şi crească copiii mai strict, cei din jurul lor încearcă altceva. Trebuie să se ţină seama şi de acest lucru în educația copilului.
Când un astfel de copil ajunge adult, se va înconjura, în chip firesc, cu aceleaşi lucruri cu care s-a obişnuit din copilărie: confort, distracţii şi jucării pentru oameni mari. Viaţa sa devine o căutare asiduă a distracţiei – şi, că veni vorba, cuvântul acesta lipseşte din alte vocabulare; în Rusia veacului trecut sau în altă civilizaţie serioasă, nimeni nu ar fi înţeles ce înseamnă. Viaţa este o goană permanentă după distracţie, golită într-atât de orice înţeles serios, încât un călător din orice ţară a veacului al XIX-lea, dacă s-ar uita la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distracţii, la reclamele, filmele şi muzica noastră – la aproape orice aspect al culturii de masă – ar crede c-a nimerit în „țara gogmanilor”, care au pierdut orice legătură cu realitatea. Dar noi, de cele mai multe ori, nu ne gândim la aceste lucruri, fiindcă trăim în lume şi le socotim ceva firesc.
Unii observatori ai vieţii contemporane au numit tinerii de astăzi „generaţia eu”, iar timpurile noastre, „veacul narcisismului”, caracterizat printr-o închinare la sine şi o auto-fascinaţie ce împiedică dezvoltarea unei vieţi omeneşti fireşti. Alţii au vorbit despre un univers de plastic sau o lume imaginară, în care trăiesc astăzi mulţi oameni, neputincioşi să accepte ori să dea piept cu realitatea lumii din jur, sau cu problemele dinlăuntrul lor.
Din „Viziunea ortodoxă asupra lumii”, Editura Predania 2009