Doamne, iartă-mă! Mă simt așa bine când aleg să mă supun Voii Tale, când văd lucrurile ca un copil ocrotit de Tatăl său și de Ceilalți Adulți; dar, din păcate, de multe ori aleg să-mi ascult gândurile (unele sunt bune, majoritatea însă lasă de dorit...) și ajung să nu mă mai gândesc la Voia Ta, ci la voia mea.
În egoismul meu pierd iubirea cea Sfântă care vine de la Tine, și abia atunci îmi dau seama că acea iubire nu se datora câtuși de puțin mie sau altora, ci venea ca un Dar de la Tine.
Cu toate acestea, cred că mă vei ajuta să mă vindec. După Tine însetez, la Tine cuget și atunci când nu mă rog; cu Tine vreau să fiu chiar și atunci când mi-e greu să încep rugăciunea, chiar și atunci când toți mă ocărăsc, dar chiar și atunci când îmi este bine.
Pe Tine Te iubesc, chiar dacă am crezut că îi iubesc pe alții, dar de fapt iubesc ceea ce Tu ești în alții. M-ai rănit cu dorul de Tine, și de atunci nu m-am mai simțit bine dacă nu Te căutam, și parcă niciodată nu Te-am găsit cu totul, parcă mereu era ceva mai mult de aflat.
Mă simt ca un copil care încearcă să atingă cerul: sare cât de sus poate, se apropie, dar nu reușește să ajungă la el, și nu va reuși niciodată pe acest pământ.
Doamne, dacă Tu ești în privirile de compasiune ale oamenilor dragi, în îmbrățișările strânse ale prietenilor, în inimile oamenilor simpli și curați, în umărul care mă sprijinește atunci când obosesc, în strângerea de mână care îmi oferă respect, și în cuvintele de încurajare din momentele de poticnire, atunci Îți mulțumesc din toată inima... și să știi că Te iubesc așa cum poate o inimioară înnegrită și firavă să iubească! Slavă Ție!
R.N.
Fotografie de Nataliya Vaitkevich / pexeles.com