După atâtea zile

După atâtea zile,

La marginea pierzării,

Făptura nimicită

Începe să dea semne

Că vrea să se ridice,

Trezită de durerea

Care o ține vie.

Se luptă să respire

Și aerul, ca raza

Ce intră prin deschideri,

Însuflețind pe ziduri

Aripile pictate,

O ia din neputință.

Învață iar să umble,

Să bea și să mănânce,

Dar gustul e miracol,

Pășirea − sărbătoare

Și toate se preschimbă,

Atunci când trupul șubred

Descoperă că-i ieslea

În care-nvie Domnul.

Monica Pillat