Habar n-aveam, în primăvara lui 1988, când am venit la cinema Capitol să văd Umbrele soarelui, ce tâlc ascunde scena finală. Filmul nu avea pe afiș nici numele regizorului, nici pe al operatorului. Amândoi plecaseră din România. Fugiseră.
Filmul (început de Mircea Veroiu și, aveam să aflu, terminat de Dan Pița) m-a „prins” de la cea dintâi secvență în care inginerul agronom Veanu (Dragoș Pâslaru), a cărui tânără soție fusese ucisă de coarnele unui bivol, dă la o parte - în ziua îngropăciunii - paltonul negru cu care fusese acoperită oglinda din sufrageria casei pentru ca să-i ferească de strigoi pe cei care au rămas. Dă la o parte pânza neagră și zărește aievea chipul femeii plecate în „vacanța cea mare”. Pentru o clipă, în chip tainic, ca într-o epifanie, se reîntâlnesc într-un timp ce poartă pecetea veșniciei. O zărește apoi, în ziua următoare, tot aievea, imaginându-și-o rănită și însângerată de vita ucigașă.
Filmul mai are câteva astfel de întâlniri de taină, de ieșiri din timp, de „răpiri” în fantastic, admirabil filmate de Anghel Deca. Iar la urmă, tânărul inginer ajunge la mare. Intră în apa mării, ai crede pentru că ar vrea să sfârșească precum Petru din 100 lei sau ca păstorul din Umbrele strămoșilor uitați. Dar nu. Revine din adâncuri și iese la suprafață, prilej cu care, în poziție verticală, își depărtează brațele de trup. În formă de cruce.
Aveau să treacă doar cinci ani (lansat în 1988, Umbrele soarelui a fost filmat în 1986) până când interpretul lui Veanu va porni el însuși pe drumul fără întoarcere al crucii, al ascezei. În 1990, în timpul mineriadei din București, actorul Dragoș Pâslaru a murit și a înviat. Peste doar câțiva ani a părăsit scena și platourile de filmare pentru a deprinde isihia. În răspăr cu duhul vremurilor tot mai dezlănțuite, mai înnebunitoare.
În haosul care se lățea, Dragoș Pâslaru a învățat să asculte „omul din om” (după expresia dostoievskiană) și să trăiască înnoirea lăuntrică, adevărata fericire (în sens steinhardtian) ce radiase în câteva din personajele sale de până atunci - din teatru (Karamazovii, unde îl jucase pe Alioșa, Patima fără sfârșit, Insomnie) și din film (Ochi de urs, unde îl jucase pe Culi Ursache, pădurarul; Singur de cart; O vară de neuitat, unde era țăranul bulgar Dimitri Botev). De când actorul a făcut loc monahului, apoi ieromonahului, apoi starețului Valerian de la schitul „Sf. Mc. Filimon”, ocrotitorul făcătorilor de spectacole. Slavă Domnului pentru toate.
Marian Sorin Rădulescu
Sfântul Mucenic Filimon (†14 decembrie)