.webp)
.webp)
Crâmpeie din viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (†26 octombrie)
…ajută-mi să nu mă pierd în noianul nesfârșit de lucruri ce trebuie bifate pe agenda mea zilnică.
Ajută-mi să nu uit de Tine. Ajută-mi să nu uit de cei de lângă mine. Să nu-i sufoc cu răutatea, pretențiile și așteptările mele.
Ajută-mi să-i văd, măcar puțin, așa cum îi vezi tu.
Ajută-mi să fiu și eu, măcar puțin, așa cum ai vrea Tu.
Ajută-mi să nu mă acresc. Ajută-mă să nu mă rătăcesc. Ajută-mă să nu rănesc.
Ajută-mi să nu obosesc în a Te căuta.
Ajută-mi să nu mă împotmolesc în păreri, imagini și idei.
Ajută-mi să lupt cu mine.
Ajută-mi să Te găsesc pe Tine!
Și dă-mi, Dumnezeule al lui Dimitrie, măcar o fărâmă-fărâmiță din curajul și dârzenia cu care te-a mărturisit mucenicul Tău prin întreaga sa viață!
Să aleg cu bucurie la sfânta Ta Liturghie, chiar de voci mă-ndeamnă sau mă cheamă altundeva.
Să pot cu seninătate mânca de post, chiar dacă, în jurul meu, miercurea și vinerea sunt doar alte două zile din săptămână, fără legătură directă cu vânzarea și răstignirea Ta pe cruce.
Să caut mai întâi de toate voia Ta. Să nu mă abat de la ea, indiferent de justificările care mi se aștern înainte.
Să fiu un om mai răbdător, mai săritor, mai darnic și mai harnic.
Ajută-mi, Dumnezeule al lui Dimitrie, să fiu și eu al Tău. Cu adevărat. Așa cum și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost al Tău, încă de la nașterea sa în cetatea Solun (Tesalonic), în familia a doi părinți de rang înalt, dar binecredincioși și râvnitori...
.webp)
Nașterea lui Dimitrie
Temându-se de apriga prigoană împotriva creștinilor, tatăl său, însuși guvernatorul Solunului, și mama sa își încredințau într-ascuns inimile și rugăciunile lor Dumnezeului celui adevărat, mărturisindu-L însă prin faptele lor bune, prin mila și ajutorul necontenit pe care îl ofereau celor săraci și în nevoie.
Sfântul Dimitrie a sosit în familia sa ca dar și răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunile fierbinți ale părinților săi, ce erau lipsiți de bucuria de a avea un copil. Dar, pentru inima lor bună și pentru credința lor neclintită în pronia Celui preaÎnalt, Domnul le-a împodobit viața cu cel ce avea să devină Sfântul și fericitul Dimitrie, grabnic ajutător și apărător nu doar al Salonicului, ci și al oricărui suflet care îl cheamă cu nădejde curată.
Micul Dimitrie a crescut înconjurat de dragostea părinților săi și învăluit în evlavia tainică a credinței lor, pe care atunci când a ajuns la vârsta discernământului, i-au împărtășit-o și lui. Dimitrie l-a cunoscut astfel pe adevăratul Creator, Cel ce a făcut cerul și pământul, din cuvintele părinților săi și prin darul lui Dumnezeu ce începuse deja a lucra printr-însul. A fost botezat în taină, în cămara de rugăciune a casei lor, și a continuat să crească și să se întărească în credință, înțelepciune și bunătate.
La plecarea din această viață a părinților săi, Dimitrie a rămas moștenitorul nu doar al averilor lor, ci și al milei, ajutorului și faptelor bune către cei năpăstuiți și necăjiți.
În mijlocul unei lumi dezlănțuite și deșănțate, pentru care închinarea la idoli era singura normalitate, Dimitrie a crescut drept și nepervertit. A ascultat și primit cuvântul adevărului din gura părinților săi, fără să se îndoiască. Nu s-a abătut de la drumul său, nu s-a aplecat spre rele, nu a fost tentat să se răzvrătească, să experimenteze, să evadeze. Viața curată, nevoința și rugăciunea fierbinte a părinților săi l-au ținut pe cale până când a devenit suficient de puternic să lupte singur pentru Bine.
.webp)
Dimitrie primește conducerea Tesalonicului
La moartea tatălui său, Împăratul Maximilian i-a înmânat lui Dimitrie conducerea Tesalonicului, impresionat fiind de istețimea și vitejia tânărului. „Fișa postului” acestei înalte dregătorii, pe care mulți probabil au râvnit-o, prevedea însă aprigă pedeapsă cu moartea pentru toți cei ce îndrăzneau să cheme numele lui Iisus Hristos celui răstignit.
Dimitrie a primit distincția și onorul de voievod al Solunului, fiind primit cu slavă de locuitorii cetății. Dar inima lui a rămas la Hristos Domnul. Avea pe pământ tot ce și-ar putea omenește dori un tânăr în ascensiune. Frumusețe, dibăcie, avere, straie alese, rang și recunoaștere publică. Dar inima sa dorea mai mult. Căci, da, se poate mai mult, mult mai mult!
Și Dimitrie și-a preluat misiunea și a început nu a prigoni și a ucide pe creștini, ci dimpotrivă, a mărturisi înaintea tuturor numele și învățătura lui Iisus Hristos pe care Îl preamărea și Îl găzduia în inima sa. Sfântul Dimitrie a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe cei peste care guverna la cunoștința adevăratului Dumnezeu și îndepărtându-i de idolatrie.
Slujea fără teamă Împăratului Ceresc, atrăgându-și astfel mânia Împăratului Maximilian, care, după biruința în războiul cu sciții și sarmații, s-a îndreptat grabnic spre Tesalonic, cu gândul să-l pedepsească aprig pe cel ce reușise să atragă multe suflete la creștinism.
Sfântul Dimitrie s-a pregătit temeinic pentru sosirea împăratului în cetatea sa. A încredințat unui slujitor credincios, pe nume Lupu, întreaga avere rămasă de la părinții săi, hotărând ca aurul, argintul, pietrele de mare preț, hainele scumpe și toate celelalte să fie grabnic împărțite celor în nevoi. Bogăția pământească era astfel schimbată pe plata cerească.
Iar când s-a găsit în cele din urmă față în față cu împăratul și toată curtea sa, Dimitrie nu s-a intimidat, nu s-a înspăimântat, ci a mărturisit clar și răspicat că este creștin. A luat cu pace și bucurie calea temniței adânci, a suferinței și a martiriului pentru Hristos.
.webp)
Biruința lui Nestor
Și, în vreme ce Dimitrie petrecea în neagra închisoare ca într-o cameră luminoasă, cântând și slăvind pe Dumnezeu, împăratul se delecta cu sângeroasa priveliște a luptelor omenești, în care creștinii cădeau secerați de necruțătorul Lie, un luptător puternic, de neînvins până atunci, din neamul vandalilor.
Însă Dumnezeu a ridicat un alt David care să-l înfrunte pe vandalul Goliat. Un tânăr creștin, pe nume Nestor, un cunoscut al Sfântului Dimitrie, în inima căruia sămânța Cuvântului Adevărului găsise teren bun și roditor, s-a întristat amarnic de cele ce se petreceau în arena monstuoaselor lupte. Și, trecând peste evidenta disproporționalitate de puteri dintre el și aprigul Lie, Nestor l-a vizitat în temniță pe Sfântul Dimitrie, cerându-i binecuvântarea, ajutorul și rugăciunea pentru a-l putea birui pe barbarul ucigaș.
Sfântul Dimitrie l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, încredințându-l că, prin mărturisirea lui Hristos, va birui! Și Nestor a plecat la luptă, convins în inima sa. Acoperit de binecuvântare și darul rugăciunii Sfântului. Nu s-a lăsat ademenit, nici înșelat de cuvintele mieroase ale împăratului, care îl îndemna să-și cruțe tinerețile, ci s-a aruncat în luptă, strigând din toată inima, din tot cugetul și cu toată puterea sa: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”.
Și Dumnezeul lui Dimitrie, al său și al nostru, i-a ajutat.
Nestor l-a aruncat în săbii pe Lie, punând capăt cruzimii acestuia, dar atrăgându-și mânia de nestăvilit a împăratului pentru pierderea favoritului său. A fost scos afară din cetate și decapitat, săvârșindu-se din viața aceasta și primind cununa de mucenic.
.webp)
Mucenicia lui Dimitrie
Furia lui Maximilian s-a îndreptat apoi către cel despre care auzise că a mijlocit biruința lui Nestor. La revărsatul zorilor, în a douăzeci și șasea zi a lunii octombrie, ostașii împărătești au năvălit cu sulițe în temnița unde se afla Sfântul Dimitrie. Și, aflându-l treaz, la rugăciune, l-au sfârtecat nemilos pe cel bineplăcut lui Dumnezeu, care vorbea cu îngerii în celula sa și care, văzându-i pe străjeri năpustindu-se asupra lui, a ridicat singur mâna dreaptă spre a fi împuns în coastă. Închipuind astfel patima lui Hristos, Sfântul și-a dat în mîinile Sale cinstitul suflet, sfârșindu-și misiunea pământească și începând-o pe cea cerească.
Căci Sfântul Dimitrie a continuat și continuă să lucreze pentru via Domnului.
La moartea sa sângeroasă a fost de față și Lupu, servitorul său, care a luat asupra sa haina și inelul stăpânului său, săvârșind cu ele multe minuni. Bolnavii din Tesalonic îl căutau din toate părțile, iar vestea uimitoarelor sale tămăduri a ajuns până la urechile împăratului.
Dorind să înăbușe orice urmă ce ar fi putut aminti de Sfântul Dimitrie, acesta a poruncit ca și Lupu să fie grabnic decapitat, ajutându-l astfel pe bunul servitor să se alăture stăpânului său, pe care cu atâta credință l-a slujit. Iar urmele Sfântului Dimitrie nu numai că nu au fost șterse, ci se fac cunuscute până astăzi, cu putere și în chip minunat, în viețile tot mai multor oameni.
Sfintele sale moaște, întregi și nestricate, se găsesc la Tesalonic, în biserica închinată lui, izvorând neîncetat mir frumos, mirositor și tămăduitor. Adierea mirului învăluie biserica și toate cele din ea, revărsându-se din belșug în inimile tuturor celor ce caută la Sfântul Dimitrie mângâiere și ajutor.
Dumnezeule al lui Dimitrie, ajută-ne și nouă, tuturor, să luptăm pentru Tine!
Aniela Târnaucă
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!
