Nu știu cum ar trebui să spun:
Dumnezeu a zâmbit în mine...
Sau Dumnezeu a zâmbit spre mine...
Sau Dumnezeu a zâmbit spre lume
Prin mine...
Poate n-ar trebui să spun nimic.
Am simțit zâmbetul în creierul mic.
Apoi în tot corpul
Apoi l-am simțit în jurul meu,
Cuprinzându-mă.
A fost scurt.
A fost așa de intens că pentru
Câteva clipe am fost
Și aici, și dincolo...
Știu că Duhul Sfânt poate rămâne
Cu noi și o viață.
Cred că am întâlnit un om
Care părea locuit de duh
Aproape tot timpul.
Și un altul locuit des,
Când lua asupra lui
Poverile altora.
Pe mine m-a zâmbit Dumnezeu
Doar câteva clipe...
Poate n-ar trebui să spun nimic.
Spun totuși pentru cei cărora
Nu le-a mai zâmbit demult
Sau nu le-a zâmbit încă
Sau nu i-a zâmbit încă.
Ne zâmbește pe toți!
Ne zâmbește la toți!
Zâmbește în toți!
Când Îl lăsăm...
Șerban Madgearu
Din volumul „Picături de moarte”, Editura „Paideia” 2025
3 Comentarii
Maria E.
De-am fi conștienți mereu de acest zâmbet al lui Dumnezeu, ce minunat ar fi!
Ana Banica
prin toți porii m-a pătruns poezia asta mulțumesc
Anastasia
❤️❤️❤️