M-am îmbrăcat cu haina păcatului.
Mă ține un pic la coate, dar în rest îmi șade bine.
Îmi scoate sufletul din mine,
ochii din pleoape și ruga din noapte.
Ceva în mine sună într-o dungă,
ca o bătaie nătângă
de clopot ciobit
care, făr-a fi poftit,
se suie pe sine la mare înălțime,
spre a fi auzit.
Dar clopotul din adânc
nu mai bate prelung.
A amuțit.
Iar eu, cu urechi înfundate,
și cu haina plesnită la coate,
pendulez abătut
între clopotul ciobit și clopotul mut.
Anca Stanciu
1 Comentariu
E
ECATERINA
Îmi este atât de cunoscută aceasta pendulare... și neputința de a schimba „haina plesnită la coate”. Curăța-mi, Doamne, rugina clopotului... „din adânc”!