Doi câini

Deunăzi a urcat o femeie în autobuz ținând în brațe doi câini de rasă,

Din cei albi buclați, aproape identici,

Pentru că avea doi îi ținea rău, îi ținea de burtă.

Vorbea cu ei cu o milă infinită, le spunea tare că vor merge la doctor, lumea se distra,

Nu avea cu ce mână să se țină de bară, unde mai pui cum se și mișca totul…

Vorbea cu ei în limba engleză și cu pasagerii în limba română.

Așa au prins, se scuza, de pe când am locuit departe de aici.

Cineva a bruscat-o, câinii miros, autobuzul e pentru oameni.

Am socotit că după trei-patru stații mâinile ei vor începe să tremure,

Că va închide ochii pentru că în ruptul capului

Nu poți da drumul pe jos în autobuz la ceva viu,

Am simțit că în curând își va păzi dinții să nu tremure și ei,

Să nu o vadă lumea, că și așa câinii miros și autobuzul e pentru oameni,

Mai lipsește să tremure și ea.

Pentru că erau foarte cuminți am întrebat timid,

Deși eram sigură de un refuz din demnitate.

Îmi dați voie să vă țin și eu unul?

Ochii ei s-au umplut de bucurie nespusă și

Vaaai, daaaaaaa, vă rog, ați mai avut câini?

Mi-am strâns buzele. ...Sunt frați? Nu, verișori.

Câinii erau amândoi operați și cusuți pe piele și miroseau a copil bolnav,

Nespălat că nu are încă voie.

Mi l-a dat! L-am luat, era fierbinte, durea, respira sacadat, cu limba afară.

Alerga în aer, se ferea, fremăta a viu și a greu.

Doamna era ciudată, a început să-i repete câinelui de câteva ori: honey, say thankyou.

Did you hear me, Bobby, say thankyou! Câinele, ioc.

Doamne, cum putea ține doi deodată la subsuoară?

Eu am avut câine și nu era așa greu.

* * *

Mi-am amintit asta pentru că azi eram sus, gata să cobor pe o scară rulantă în mall

Și o femeie avea doi copii dolofani, aproape identici, câte unul pe fiecare braț.

Pentru că avea doi îi ținea rău, îți ținea de burtă.

Cine era cu ea tocmai ce a coborât căruțul dublu și complicat de strâns, pe scară

Și a lăsat-o singură, sus, încerca să-și ia avânt să coboare și ea,

Fără să aibă mână de ținut pe bară, unde mai pui cum se și mișca totul…

Dar lumea era grăbită și ea era țigancă și, din acest motiv, lumea se grăbea foarte mult.

Cineva i-a luat-o înainte spunându-i că scările rulante sunt pentru cei care se grăbesc.

Femeia vorbea cu copiii în limba țigănească și cu pasagerii în limba română.

Am socotit că după ce număr până la zece mâinile ei vor începe să tremure

Că va închide ochii pentru că în ruptul capului

Nu poți da drumul pe jos pe scări la ceva viu,

Am simțit că în curând își va păzi dinții să nu tremure și ei,

Să nu o vadă lumea, că și așa scările rulante nu sunt pentru ea

Și asta ar mai lipsi, să tremure.

Pentru că erau foarte cuminți, am întrebat timid,

Deși eram sigură de un refuz din demnitate.

Îmi dați voie să vă țin și eu unul?

Ochii ei s-au umplut de o fericire nemaivăzută și

Vaaai, daaaaaaa, vă rog, ați mai avut copii?

Mi-am strâns buzele. ...Sunt frați? Nu, verișori.

Copiii erau de o sănătate molipsitoare, aveau haine albe

Și miroseau amândoi a înger, aveau câteva luni. Mi l-a dat!

L-am luat pe băiat, gângurea și dansa, alerga în aer.

Era așa bine hrănit, așa puternic, așa greu!

Mama îl răsfăța, șoptindu-i: spune la doamna mulțumesc. Bebelușul, ioc.

Doamne, cum putea ține doi deodată la subsuoară?

Eu am avut copil și nu era așa greu.

* * *

Logica acestei progresii spune că mâine eram parcă într-un autobuz,

Sau parcă pe o scară rulantă

Și Dumnezeu ținea doi îngeri la subsuoară, albi, aproape identici,

Unul într-o parte și unul într-alta.

Pentru că avea doi îi ținea rău, îți ținea de burtă.

Vorbea cu ei cu o dulceață negrăită în limba Lor și cu pasagerii în limba lor,

Fără a avea cum să se țină de vreo lactee balustradă,

Și unde mai pui cum se și mișca totul…

Am socotit că după trei-patru ere mâinile Lui vor începe să tremure

Că va închide ochii pentru că în ruptul capului

Nu poți da drumul pe jos în Cosmos la ceva viu.

Am simțit că în curând Își va păzi dinții să nu tremure și ei,

Să nu Îl vadă oamenii, că și așa cu îngerii nu te plimbi la subsuoară cum vrei,

Prin lume nu ai ce căuta dacă ești Dumnezeu.

Și atâta ar mai lipsi, să tremuri.

Pentru că erau foarte cuminți, am întrebat timid,

Deși eram sigură de un refuz din demnitate.

Îmi dați voie să Vă țin și eu unul?

Ochii Lui s-au umplut inimaginabil de frumos

De amintirea celor de adineaori și

Vaaai, daaaaaaa, vă rog, ați mai avut îngeri?

Mi-am strâns buzele. ...Sunt frați? Nu, verișori.

Îngerii aveau bucle și pene albe și haine curate

Și miroseau a straie ude de drumeț Dumnezeu.

Mi l-a dat! Era așa bine strălucind, așa puternic, așa greu!

Dumnezeu îi spunea, alintându-l: spune TERIREM!, îngerul, ioc.

Doamne, cum puteai ține doi deodată la subsuoară?

Eu am avut înger și nu era așa greu.

Cosmina Dragomir