Zi de zi judecăm: „Uite cum se îmbracă! Uite cum vorbește! Dar ai văzut-o cum s-a închinat? Dar l-ai văzut cum s-a uitat?”. Și, uite-așa, ne adunăm pietre de poticnire în drumul mântuirii.
Seara trecută am primit o lecție. Prin telefon, Părintele Siluan, tare drag nouă, ne sună și ne spune:
„Fraților, să vă povestesc o minune! Un lucru minunat! Sunt de rând la Cuvioasa. Camera unde stau e cu vedere spre Facultatea de Teologie, o zonă destul de liniștită. Dar azi-noapte nu știu ce-a fost. De pe la ora 22 aud țipete și urlete, atât de femei, cât și de bărbați. Am stat așa, cu geamul deschis, că era destul de cald, dar nu tu rugăciune, nu tu liniște... Pe la miezul nopții, zic: îl închid, că nu se mai poate! Așa urlete nu am auzit în viața mea. Am gândit: ăștia sunt demonizați! Am judecat și nu a fost bine.
Pe la ora 3, iar aud. Pe la ora 5, la fel. La un moment dat, mă așez în genunchi și spun: «Doamne, ai milă de făptura Ta și întoarce-i la pocăință!».
Și ce să vedeți, fraților! La ora 6 mă duc la Catedrală, deschid racla și, pentru că nu era încă lume, m-am pus să fac rugăciunile. Nu durează cinci minute și pe ușă intra doi băieți cu plete. Unul cu tricou alb și unul cu tricou negru, amândoi undeva la 2 metri înălțime. S-au apropiat de raclă. Pe cel cu tricou alb l-am simțit că mirosea a alcool, era puțin amețit. S-a așezat cu capul pe raclă și s-a rugat. Apoi a venit la masa unde eram eu și s-a așezat în genunchi. A luat o hârtie și așa, cum a putut el, a scris: „Doamne, iartă!”.
M-am blocat. Primul gând a fost: băiatul acesta sigur a fost în locul acela!
Celălalt băiat s-a închinat și el, dar nu s-a apropiat de mine să-l miruiesc. A mers mai departe să se închine la Maica Domnului. Băiatul cu tricou alb s-a dus după el, l-a chemat, dar nu a vrut să vină. El s-a întors, a întins mâinile să-l miruiesc și i-am zis: «Domnul să te ajute să faci voia Lui!». Iar răspunsul lui a fost: «Și pe tine să te ajute!».
Fraților! Ce înseamnă să judeci un om! Ce înseamnă o rugăciune spusă cu umilință și părere de rău! Sunt sigur că acești băieți de acolo veneau. Iar eu i-am judecat!
Fraților, toți oamenii sunt buni! Toți! Însă diavolul își face loc în sufletul lor și își bate joc de ei, dar noi nu trebuie să-i judecăm. Judecăm păcatul, nu păcătosul! Să ne rugăm pentru toți, că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut!
Știți pilda aceea cu Sfântul care se ruga pentru toată făptura, iar diavolul i-a zis lui Dumnezeu să-i dea sufletele celor păcătoși. Iar Dumnezeu i-a zis: «Ți le-aș da, dar nu am cum! Sunt oameni care se roagă pentru ei!».
Așa să facem și noi, fraților! Să ne rugăm și să iubim pe tot omul!”.
...Acum, pun capul pe pernă și spun: Doamne, iartă!
Alexandrina
Fotografie de Ryan Scot Mendez / pexels.com