Doamne, ascunde-mă în Lumina Ta!

Negrăită este frumuseţea Ta, neasemuit chipul, nespusă strălucirea, mai presus de cuvânt slava.

Purtarea Ta bună şi blândă, Stăpâne Hristoase, întrece înţelegerea tuturor pământenilor.

De aceea, dorul şi iubirea faţă de Tine biruiesc toată iubirea şi dorul muritorilor.

Pe cât întreci, Mântuitorule, cele văzute, pe atâta ne e mai mare dorul de Tine, şi umbrește toată iubirea omenească, şi ne întoarce de la plăcerile trupeşti, şi leapădă de îndată toate poftele.

Iar dragostea sau iubirea faţă de Tine, Mântuitorule, lumină este.

De aceea, răsărind în sufletele iubitoare de Dumnezeu, îndată aduce în ele ziua nepătimirii, Dumnezeul meu, alungând întunericul patimilor şi al plăcerilor.

Căci pofta patimilor e cu adevărat întuneric, şi făptuirea păcatelor, noapte adâncă.

O, minune, o, lucrare minunată a Dumnezeului celui Prea Înalt, şi putere a tainelor ce se săvârşesc într-ascuns!

Tu ne dăruieşti bunurile nestricăcioase şi cele ce se strică, cele pământeşti, Dumnezeule, dimpreună cu cele cereşti, pe cele de faţă şi pe cele viitoare, Cuvinte, ca Cel ce eşti Făcătorul tuturor, ca Cel ce ai stăpânirea peste cele cereşti, Stăpâne, şi peste cele de pe pământ.

Şi atunci cum iubim noi, nenorociţii, pe oameni, mai mult ca pe Tine, şi le slujim lor mai mult în chip păcătos, ca să primim de la ei daruri mici şi stricăcioase, predându-le sufletele noastre nenorocite şi trupurile noastre, ca să se folosească de ele ca de nişte vase necinstite?

Şi fiind, Stăpâne, mădulare ale Tale, ale Stăpânului celui Sfânt, mădulare sfinte ale Stăpânului celui Atoateţiitor, cum nu ne temem să ne dăruim de bună voie demonilor vicleni, spre a fi folosiţi pentru faptele păcatului?

Cine dintre slujitorii Tăi credincioşi şi adevărați nu-i va plânge pe aceştia?

Cine nu le va jeli îndrăzneala marii lor obrăznicii?

Cine nu se va înfricoşa de marea Ta răbdare, Dumnezeul meu?

Cine nu se va cutremura de pedeapsa judecăţii Tale dumnezeieşti, de focul de nesuferit şi nestins al gheenei Tale, unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor şi suferinţa nemângâiată şi durerea negrăită?

Dar, o, Soare al soarelui şi al lumii, Făcătorul al tuturor stelelor şi a toată cealaltă lumină, ascunde-mă în afara acestora, în Lumina Ta.

Ca văzându-Te numai pe Tine în Lumina Ta, să nu văd lumea, nici cele din lume, sau chiar văzând-o, să fiu ca şi când n-aş vedea-o, şi auzind ale ei, să fiu ca şi când nu le-aş auzi, Cuvinte.

Precum cei ce se află în negura plăcerilor vieţii, acoperiţi de întunericul iubirii de slavă, văzând, nu văd slava Ta dumnezeiască, şi auzind, nu pricep deloc poruncile Tale şi voile Tale, aşa voi fi şi eu în Lumina Ta, nevăzând lumea şi cele din lume.

Căci cine, văzându-Te pe Tine, fulgerat în simţiri de Slava Ta, de Lumina Ta dumnezeiască, nu s-a schimbat cu mintea, cu sufletul, cu raţiunea, şi nu s-a învrednicit în chip minunat să Te vadă altfel, să Te audă altfel, Mântuitorule?

Căci atunci mintea se scufundă în Lumina Ta şi devine strălucitoare şi se face Lumină asemenea Slavei Tale.

Şi cel ce s-a învrednicit să se facă astfel se numeşte mintea Ta şi se învredniceşte să aibă mintea Ta, şi se face una cu Tine în chip nedespărţit.

Şi atunci cum nu vede ca Tine şi nu aude toate în chip nepătimaș?

Cum va pofti, cel ce-a ajuns dumnezeu, vreun lucru materialnic, vremelnic şi stricăcios, sau vreo slavă, cel ce s-a ridicat mai presus de toate acestea, şi mai presus de toată slava văzută?

Căci cine a ajuns deasupra tuturor celor văzute şi s-a apropiat de Dumnezeu, mai bine-zis el însuşi dumnezeu, cum va mai voi să aştepte vreo slavă sau vreo desfătare de la cele ce se află mai jos de El?

Aceasta ar fi o ruşine, o ocară şi o necinste pentru el.

Pentru el slava, desfătarea şi bogăţia este Dumnezeu, Treimea, şi cele ale lui Dumnezeu şi dumnezeieşti, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi stăpânirea pururea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Din „Imnele iubirii dumnezeiești”de Sfântul Simeon Noul Teolog