Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine, cel puțin în acest punct aglomerat al vieții, timpul liber de tip duminical, în care mă simt absolvită de treburi lumești (sau cel puțin așa ar trebui să mă simt) e atât de prețios, încât atunci când se întrezăește, se bat gândurile și opțiunile la poarta minții mele, ca o hoardă de cai sălbatici care vor să câștige dreptul la zburdare pe un câmp larg și lung.
Toate diminețile de duminică sunt așa... asta dacă reușesc să dobor primul obstacol − somnul care ar vrea să fie mai prelung măcar în zilele de nelucru. În general reușesc. De la cărți de citit începute, care mai de care, la aranjare de fotografii în albume și uneori scris câte ceva... la plimbare cu bicicleta, sau desculță prin roua din curte, până la citit ceva drăguț celor mici și matinali... și multe alte activități recreative.
Și, cum duminica e o imensă dimineață, opțiunile continuă de la unde mergem la liturghie la ce facem după. Aici se ramifică și mai tare: pe cine chemăm la noi (uneori e prea din scurt, dar tot sunt șanse) la unde mergem dacă e vreme bună... pe cine luăm (că nu încăpem toți în mașină, și nici nu vor toți oriunde), pe cine chemăm din afară... dacă îmi iau sau nu de pictat... dacă luăm coșul pentru picnic, lucru ce ar îngreuna un pic... dacă iau sau nu aparatul foto sau mă rezum la ce face telefonul... câte schimburi le trebuie celor mici și ce cărți de copii ne vor însoți.
Am un déjà vu că am mai scris despre asta. Atunci nu mă mai repet. Las fotografiile să vorbească despre o duminică cu soare de septembrie. Ce bine că am ieșit! A doua zi avea sa fie de-a dreptul iarnă...
Simona Andrușcă
Fotografii de Simona Andrușcă