Acum, că privesc înapoi cu ochii apăsați de sprâncene albe asupra istoriei neamului meu, mă înfior. Știam faptele, acum încep să le dezghioc, cum faci cu nucile toamna, să le gust sensurile amare și fără bucurii. Înțeleg acum, privindu-mi istoria în oglindă, setea de plecare, disprețul pentru „a avea”, apetența nestăvilită pentru ruperea parâmelor și navigarea spiritului pe ape tulburi și necunoscute, mereu în căutarea unor proaspete țărmuri. Drama familiei materne, pierderea averii și a numelui, pauperizarea și umilințele extreme, refugiile repetate (cel mai devastator, material, din Cadrilater în Dobrogea românească, cel mai devastator, moral, refugiul final de la bloc, în Mangalia, o singură viață, a bunicii mele, care acoperă trecerea de la moșie la bloc proletar), apoi tragedia familiei paterne, navigatori la Dunăre, Bunicul, întâlnirea cu Radu Tudoran, mutarea acestuia în casa noastră din Brăila, protecția Bunicului pentru construcția goeletei „Speranța” (da, e chiar goeleta din Toate pânzele sus, povestea romanului e reală și e visul frânt de comuniști în 1947, Pierre Vaillant din roman a fost Ionel Theodorescu, fratele tatălui meu, între el și Radu Tudoran a fost o dragoste splendidă, împreună au început construcția goeletei în portul Brăilei, unde Bunicul era căpitan), apoi biciul istoriei coborât peste noi, într-o noapte, Bunicul târât la Canal fără judecată, fără rechizitoriu și fără apărare, când vă aud spunând ce bine era pe vremea comuniștilor îmi mușc buzele și-mi vine să plec, să plec, verbul meu preferat, verbul creștinului cu capul limpede, să plec, Ionel Theodorescu mort de pneumonie, Constanța, frumoasa fiică a Bunicului, moartă de supărare (am de la ea o oglindă veche, argintată, pătată de timp, mă emoționez gândindu-mă câte femei din neamul meu și-au ascuns sufletul pictându-și fețele sociale în fața ei), unchiul Ștefan, actor și literat, ascuns în București, în anonimat impus, urmărit pas cu pas (dosar CNSAS), mort fără copii, victima romanescă a unei femei uzurpatoare, ce poveste, vitriol pe suflet, băut zi de zi la masa durerii), cele două rădăcini ale familiei mele, una rămasă în Brăila și una înfiptă drept în inima Roxanei, chivotul neamului meu,
am căzut în amănunte, bătrânește, oare de unde pornisem?
Da, Tata, Tata, acum înțeleg, impusese în respirația familiei noastre un obicei cutremurător. Înainte de a pleca la culcare, ne luam la revedere unii de la alții, așa, de parcă am pleca cu vaporul spre continente negre, terra hic leones. Copiii, împreună sau pe rând, mergeam la dormitorul părinților, băteam respectuos la ușă și apoi ne îmbrățișam părinții, noapte bună, Tată, sărut-mâna, Mamă. Nu plecam spre perna mea înainte de a face asta, era lege.
Abia acum, stând tăcut și ghemuit, privind focul istoriei noastre, înțeleg.
Bunicul fusese luat într-o noapte. Când s-a întors, după ce trăise atrocitățile acelea, se îmbrăcase într-o tăcere neagră. Într-o noapte murise Ionel, se stinsese Constanța cea frumoasă, într-o noapte a plecat Tata în lume, să-și salveze neamul, într-o noapte ne-au bătut jandarmii bulgari cu arma în ușă și ne-au anunțat să părăsim totul, pentru că nu avem nimic. Și aveau dreptate.
Nu avem nimic.
Noaptea e tărâmul în care mintea ta pierde controlul.
Ne luam la revedere pentru că istoria ne învățase cea mai grea dintre lecții. Că dimineața următoare nu e a ta, e a lui Dumnezeu.
Nu adorm niciodată înainte să-mi iau la revedere de la Ea. Între pernele Ei multe și mărunte, părul Ei roșu risipit prin cearceafuri, valuri ale mărilor visate, îmi caut crucea de dormit și-o leg în palmă cu șnur albastru, și ultimul lucru pe care-l rostesc, înainte de a cădea în somnul meu fragmentat de pasaje insomniace absurd de lucide,
te iubesc, să știi.
Că dacă mă ia noaptea furul, să fie ultimul lucru pe care l-am rostit pe lumea asta. Și dacă vine, să mă găsească cu crucea în palmă, să știe din neamul cui sunt, din neamul Celui Desculț și Înviat din morți, că o moarte, o amărâtă de moarte, nu ne poate despărți de poteca scrisă în inima noastră.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu
Fotografie de Dushan Hadnadjev