Eu știu cum tremură inima unui părinte când îi dă copilul exemene, știu. Când te îmbraci în răbdare să nu-l sperii, deși în sufletul tău sunt taifunuri de spaime negre și incertitudini. Dacă am greșit îndrumându-l acolo, dacă va fi nefericit, dacă va fi bine, dacă va fi nu, dacă drumul pe care pășește îi va chinui zilele, dacă nu i se potrivește, dacă.
Mi-e caietul de rugăciuni plin de nume de copii care dau examene, dimineață de dimineață. În dreptul lor, cu liniuțe, ca la arborele genealogic, îi trec pe părinți, cei care dau examene mai costisitoare, emoțional, decât propriile odrasle.
Știți ceva? Dezbrăcați-vă de griji. Liniștiți-vă inima. Nu putem controla totul, nu ne este dat nouă să cioplim viața copiilor noștri ca pe un șurub într-un strung. Încercăm să alegem binele dintr-un munte de rămășițe policolore, cum alegeau bunicile noastre boabele de orez, odinioară. Cu mințile noastre mărginite, cu convingeri crescute, uneori, pe prejudecățile și convențiile sociale de salon. Așa trebuie să fie, așa facem.
Dar, în spatele tuturor strădaniilor noastre, nici o clipă să nu uităm să suntem fire de nisip în palma Desculțului, pe care le suflă Duhul Sfânt ca într-o joacă, spre zări colorate. Că toate rațiunile noastre și toate calculele sunt puțin față de ceea ce ne-a rânduit Dumnezeu fiecăruia în parte și neamului nostru împreună.
Liniștiți-vă sufletul. Și rostiți Slavă Domnului orice va fi. Fie că intră sau nu la medicină, că ia locul la liceul de elită visat, fie că da, fie că nu, în spatele fiecărei zvâcniri de inimă se află voia Domnului Dumnezeu, Cel care a făcut cerul și pământul.
Trecut-au anii, îmi privesc copilul, azi adult înțelept și bine articulat în gândire, analitic și contemplativ. Are multe chestii pe care i le-aș putea reproșa. Dar în el, corăbioară suflată de vântul vieții, duhul Desculțului, întreg. E singurul lucru care a contat, finalmente.
Câte examene, câte emoții. Biruințe și eșecuri. Unele biruințe, în timp, s-au dovedit risipire de timp. Alte eșecuri, dimpotrivă, lecții de viață pe care s-a clădit destinul său. Realizez, la anii mei, că am fost trei mereu. El dând examene, eu tremurând în curtea școlii și Bunul Dumnezeu, care pe toate le-a rânduit cum știa El că e bine, nu cum ne închipuiam noi că arată binele râvnit.
Părinților aflați în examene le recomand Epistola către Filipeni, cap. 4.
Citiți până la liniștire:
6. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
7. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.
Va fi bine, oricum va fi, bine va fi, căci noi suntem ai Domnului și El va mătura mereu pașii noștri în viață, va lua din drum pietrele să nu ne împiedicăm și când va ploua rece, cu palmele Lui ne va acoperi fruntea și cu suflarea Lui ne va încălzi trupurile.
Va fi bine.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu
Fotografie de Rdne Stock project / pexels.com