Despre curajul de a fi diferit

Crâmpeie din viața Sfintei Xenia din Petersburg (†24 ianuarie)

Șuvoi vijelios de lucruri care trebuie făcute și bifate într-o agendă care nu se mai golește niciodată. O lume care, mai nou, ne acceptă cu părelnică generozitate pe toți, așa cum ne pretindem a fi, dar care în același timp induce cu perfidie dorințe de avut, locuri de vizitat, lucruri de cumpărat, comportamente de afișat, măști de purtat, printr-o arenă nesfârșită și omniprezentă de ecrane, reclame și neoane.

Privim în și prin telefoane. Avem programe care execută mai bine și mai rapid din sarcinile noastre, pentru ca noi să ne putem gândi, în background, la „niște idealuri și mai grozave” (citiți de curiozitate poezia „Cascada” a lui Marin Sorescu).

Îngropată sub acest șuvoi, copleșită, îngrozită, împietrită și amorțită, inima noastră găsește din când în când puterea să se răzvrătească. Și să se frământe, într-o tresăltare-tăcere-durere neauzită: „Cine sunt eu cu adevărat? Cine ești tu? Încotro? Mergem spre EL?”.

O străfulgerare de-o clipă, pe care cei mai mulți dintre noi o ignorăm repetat.

Simțim, poate, că ceva nu merge, că drumul nu e neapărat cel bun, că direcția nu este chiar cea mai potrivită, că ar trebui să facem ceva, altceva, dar ne lipsește curajul, sau puterea, sau timpul... Ne găsim scuze, amânăm întrebarea și ocolim intenționat răspunsul.

Acum suntem prinși cu altele.

Mâine. Mai târziu. Altădată. La pensie.

Pentru Sfânta Xenia din Petersburg, schimbarea s-a petrecut fulgerător. Fără amânări, fără ezitări, și mai ales fără regrete. A ales un drum cu totul și cu totul diferit decât cel pe care mersese până atunci...

Povestea Xeniei

Născută pe la anul 1731, Xenia Grigorievna a fost crescută și educată într-o familie nobilă. La 22 de ani s-a căsătorit cu colonelul Andrei Teodorovici Petrov. În Sankt Petersburg, au trăit împreună trei ani o viață în rând cu lumea bună și cu toate așteptările ei, în rafinament, confort și totală lipsă de griji.

Până în momentul când soțul ei a murit în mod neașteptat, în timpul unei petreceri. Golul și liniștea care s-au așternut prin plecarea sa au făcut-o pe tânăra Xenia să audă lămurit aceeași dureroasă întrebare: „Încotro?...”.

Și Sfânta Xenia a realizat atunci că singura cale împlinitoare, singura care îi poate alina inima este calea către El.

A ales să răspundă chemării lui Hristos, atunci, imediat, dând dovadă de o putere și de un curaj de a acționa și de a sta împotriva părerii și a gurii-lumii pe care noi, cei de astăzi, nu putem decât să le jinduim și să le admirăm în taină.

Spre uimirea și totala dezaprobare a prietenilor, rudelor și cunoscuților, Xenia își vinde bunurile și dăruiește tot ce avea săracilor. Eliberată de povara administrării lor, dispare subit din oraș vreme de aproape opt ani. Se pare că a petrecut acești opt ani într-o obște sihăstrească, învățând cu sete și ardoare despre taina rugăciunii și a trăirii duhovnicești. Apoi, îmbogățită și transfigurată sufletește, s-a întors în Sankt Petersburg, colindând străzile din partea săracă a orașului, dormind și rugându-se pe câmp și sub cerul liber.

Umbla cu o veche manta a soțului său și răspundea acum la numele de „Andrei”, nu de „Xenia”, într-o neînțeleasă de ceilalți încercare de a-l purta și răscumpăra pentru Domnul și pe Andrei, cel plecat și pe care sfânta continua să-l poarte în inima ei într-o cu totul altfel de iubire. Iubire în care încăpeau acum și toți cei care îi ieșeau înainte, toți cei pe care îi întâlnea în peregrinările sale zilnice, toți cei suferinzi și necăjiți. Rătăcea în tăcere pe străduțele orașului, răbdând ocara și batjocura, purtând în taină în inima sa candela rugăciunii neîncetate pentru toți.

Rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre

A fost un semănător în țarina Domnului. Toți cei care o întâlneau în drumul lor simțeau binecuvântarea acestei întâlniri. Lucrurile mergeau mai bine, suferinzii se înzdrăveneau, inimile se încălzeau acolo pe unde trecea ea.

A trăit astfel 37 de ani. În viaţa ei se spune: „Fericita era oricând gata să ajute pe orişicine, în orice chip cu putinţă. În timpul zilei rătăcea pe străzi, chipul ei răsfrângând, prin strălucirea caldă şi prietenoasă, duhul său lăuntric de blândeţe, smerenie şi bunătate. Noaptea, în orice anotimp, se ducea pe câmp şi începea a vorbi cu Însuşi Dumnezeu”.

Nu avea o casă a ei, nici haine groase și nici mâncare. A fost o adevărată minune cum a reușit să supraviețuiască atâția ani sub cerul liber, în ploaie, vijelie, ninsoare și ger! Dar avea în schimb rugăciune și dragoste, cu care își croia drumul către Cer, pas cu pas pe care îl făcea și om cu om pe care îl întâlnea, în toate zilele câte i-au fost lăsate pe pământ.

 Îi plăcea în chip deosebit cimitirul Smolensk, acolo unde a și fost îngropată atunci când a trecut și ea pragul către Domnul. Legat de aceasta s-a păstrat următoarea întâmplare: „Cândva, în 1794, spre sfârşitul lungii vieți a Xeniei, se zidea o nouă biserică în cimitirul Smolensk. Lucrătorii au început a observa că, în timpul nopții, cineva căra grămezi de cărămidă în vârful clădirii, acolo unde era nevoie de ele. Lucrătorii au fost uimiţi şi au hotărât să afle cine putea fi acest neobosit muncitor. Punând un om de veghe, au putut afla că era roaba lui Dumnezeu, Xenia”.

Roaba lui Dumnezeu, fericita Xenia care vedea, înțelegea și-i ajuta cum putea pe cei care aveau nevoie de ajutor. Și care continuă să facă același lucru și astăzi, pentru toți cei ce recunosc că nu pot singuri și îi cer ajutorul în rugăciune.

Sfântă Xenia, „rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre”, mijlocește și pentru noi! Ajută-ne să găsim și noi drumul. Dă-ne curajul de a începe prin a fi noi înșine. Poate așa vom ajunge vreodată a ne dori măcar să fim ca EL!

Aniela Târnaucă