Blândețea este una dintre acele flori rare care înfrumusețează orice întâlnire umană. Poartă mirosul universului lăuntric al persoanei, cerul albastru al gândurilor bune care au biruit, și curajul de a renunța la tot ceea ce nu îi este de folos.
Este delicată, dar nu fragilă. Sensibilă, dar nu neputincioasă. Blândețea nu înseamnă slăbiciune, supunere sau acceptarea oricărui comportament.
Un om blând poate să dezaprobe fără să umilească, să spună „nu” fără să rănească, și să se retragă fără să pedepsească.
Blândețea nu răspunde grosolăniei cu grosolănie. Se retrage, pur și simplu, lipsindu-te de raritatea prezenței sale. Nu pedepsește, nu reproșează, nu caută să învingă. Își păstrează delicatețea, dar nu rămâne acolo unde întâlnirea nu mai este despre a fi împreună, ci despre a obține ceva de la celălalt.
Blândețea nu constrânge, ci oferă acceptare. Îi dă celuilalt libertatea de a fi, fără teama de a fi judecat sau rănit.
Blândețea nu cere îndrăzneală, dar o naște. Creează acel spațiu în care celălalt capătă curajul de a fi el însuși, de a se arăta și de a se lăsa întâlnit.
Blândețe și bucurii din plin!
Daniela Costache
Consilier în dezvoltare personală și educațională
Fotografie de Macsim / pexels.com