Dumnezeu, când a făcut raiul,
n-a găsit loc mai bun să-l ascundă
decât în inima mea.
Nici măcar eu nu-l găsisem
până într-o zi când,
împiedicată cum sunt,
nu știu cum am făcut
de m-am izbit din greșeală
de poarta raiului
și, ce să vezi!
Mi s-a deschis în fața ochilor
o priveliște minunată
un rai în ruină
dar era tot al meu
și aveam de făcut curat prin el
de pus piatră pe piatră
de dat cu mătura
de scos drăcoveniile aciuate
de lustruit podelele
de clădit altarul.
Păi chiar că era de lucru!
Dar Dumnezeu nu se grăbea
mă urmărea cu privirea
mă sorbea din ochi
iar eu, ba mai făceam curat,
ba mai împleteam la gânduri,
ba mai stăteam la o șeptică cu dracii
iar ei se lăsau bătuți, ca să-mi facă plăcere
și ah, ce mă mai bucuram
că sunt mare și tare
iar Dumnezeu aștepta
nu, nu se grăbea
nu, nu voia să mă lase.
Nu, El doar aștepta
pe Cruce.
Anca Stanciu
4 Comentarii
Ecaterina
Urmarindu-te în toate trebăluirile prin colțișorul tau de rai , am zâmbit și m-am bucurat pentru ca ai coborât în fata ochilor mei o imagine ... ...a ceea ce niciodată nu am reușit sa-mi închipui.. ...a colțișorului de rai din inima mea. Aceasta materializare a imaterialului mi-a plăcut enorm... ...parca mi-e mai ușor acum ..sa ma pun pe treabă.
Irina P
❤️
Iuliana
Foarte frumos! Și atât de real și de... sublim.
Mihaela
Ai zugrăvit tare frumos... adevărul.