Când eram în anul III la Arte, câțiva colegi m-au rugat să-i duc la Mănăstirea Nicula. Înainte să intrăm, unul dintre ei ne-a rugat să-l așteptăm puțin. Purta mai mulți cercei în urechi și a început să-i scoată cu grijă, unul câte unul.
Îl priveam nedumeriți. Când a terminat, ne-a spus:
– Acum pot intra și eu!
Nimeni nu-i ceruse acest lucru. Așa simțise el să-și arate respectul față de cele sfinte.
Mi-am amintit de gestul lui acum, în pragul Postului Crăciunului.
Când așteptăm pe cineva drag, ne gândim la ceea ce i-ar aduce bucurie. Iubirea ne face atenți la lucrurile mărunte și ne inspiră gesturi pe care nimeni nu ni le cere.
În curând vom sărbători Nașterea Domnului. Hristos, Cel prin Care toate s-au făcut, vine în lume cu smerenia unui Prunc, încredințându-Se grijii Maicii Sale.
Rânduiala postului ne ajută să-I facem loc în viața noastră. Din dragoste, putem adăuga o renunțare personală, cunoscută numai de noi și de Dumnezeu.
Ce aș putea lăsa deoparte, din iubire pentru El, fără să aștept să mi se ceară?
Pr. Ioan Gînscă
Fotografie de Alexey Demidov / pexels.com

