Unghiile, de la o vreme,
Îmi creșteau pe dinăuntru
Scormonind, ele singure,
După o bucată de suflet
Dar fie se pitise bine-bine
Fie nu mai era deloc
N-au găsit, așa c-au ieșit
Prin piept, prin umeri și prin grumaji
Iar tu, prostule,
Le mângâiai zâmbind
Credeai că sunt
Pene de înger.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!