De-a bucuria (II)

Și, pentru că v-am povestit cum am ajuns să inventez jocul Hai să ne împrietenim cu Sfinții!, din dorința de a-mi apropia copiii de Biserică, astăzi aș vrea să vă spun cum am încercat să-i învăț și primele litere și cuvinte, pășind împreună pe cărăruia atât de însorită a lecturii, a descoperirii lumii prin logos.

Ca să poată învăța cu drag, le-am conceput o poveste a literelor, pe care o personalizam în funcție de fiecare în parte, în care literele deveniseră personaje ce locuiau într-o anumită Cetate, având fiecare povestea ei, însușirile ei, alcătuind familii și rudenii. Îmi amintesc zâmbind de verișorii „P”, „B” și „R”. „P” mai mândru, cu pieptul scos înainte, „B” mai pofticios, pentru că are două burți, și „R”, vărul cel grăbit, mereu cu un pas în față, pe picior de plecare. Le desenam în timp ce le povesteam, explicându-le cu gestică detaliile, iar ochișorii lor rotunjiți și înmuiați în miere începeau să scornească steluțe și întrebări noi. Zâmbeau cu subînțeles, uitându-se fiecare la el însuși, să vadă: nu cumva are burtica mare ca „B”? Sau cum îi stă piciorul dacă pornește, precum „R”. Nici nu realizau când, fără efort prea mare, cunoșteau deja toate literele, ca pe niște prieteni buni.

„F” era frățiorul mai mic al lui „E”, surioara cu multe pieptene. „S” și „Ș” erau gemeni și, ca să nu fie confundați, „Ș” își făcuse rost de o virguliță. „D” locuiește în casa aceea de pe colina ce străjuiește Cetatea, căci se bucură de o reputație specială, deoarece cu ea începe numele lui Dumnezeu pe pământ... și cuvântul „Dragoste”, căci „Dumnezeu dragoste este”. Dar prin apropiere locuiește „C”, prețios și el, de la „Cruce”.

Fiecare literă este de fapt specială, căci rostul ei e nobil – slujește Cuvântului. Ele toate au dorit să alcătuiască acele cuvinte prin care să slujească Logosului. Însă când un băiețel isteț (poate fi chiar copilul dumneavoastră, căci le face mare plăcere să se pomenească, tam-nesam, într-o poveste!), curios din fire și puțin arheolog, descoperă Cetatea și micul lor dicționar creștin, începe să culeagă litere și povești minunate și să le invite în lume. Aici fiecare le folosește cum îi este sufletul, înfrumusețând lumea sau rănind-o.

 Dar am lungit prea mult vorba despre Primul meu ABC-Dar creștin și nu am spus nimic de joculețul asociat! Fiecare literă este scrisă pe un cartonaș individual și are concepută o altă carte de joc-pereche, cu imaginea corespunzătoare: „A” – Altar . „B” – Biserică. „C” − Cruce. „D” – Dicher. „E” − Epitrahil... și tot așa, până la „T” − Troiță, „X” − Sfânta Xenia, „Z” − Zaheu. Prin De-a alfabetul, copiii își însușesc literele foarte simplu, ludic și făcând asocieri tot mai dese cu realități creștine.

Cam atât pentru astăzi, nădăjduind că nu am fost prea prozaică, dar tare îmi plac activitățile inventive cu copiii − ochișorii și fățucile lor mă inspiră!

Am constatat la copiii mei, mai ales la primii, cât de mult a construit în ei lectura duhovnicească (desigur, adaptată vârstei), povestea de seară, rostită cu căldură, asemenea unei îmbrățișări din partea lui Dumnezeu pentru suflețelele lor curate. Și am o mare tristețe să văd familii creștine care investesc bani și timp în antrenamente sportive, cursuri de tot felul (foarte bune, de altfel − și copiii noștri merg la atletism, pian și echitație), însă pe o carte nu ar cheltui nici bănuți, nici timp. Nu au, așa spun. Și am văzut, cu adâncă durere, că sunt multe familii care nu petrec timp de lectură duhovnicească cu copiii lor.

Vă mărturisesc sincer că eu, în naivitatea mea, credeam că toate mămicile își rezervă momente aparte pentru povestirea de seară, cu o lectură sfântă și conversații de suflet. Și am suferit să constat că majoritatea nici nu se gândiseră! Până să scriu eu propriile cărți, atunci când erau pomeniri sau alte ocazii făceam milostenie cărți pe care le adoram în familie, la care mi se răspundea cu mirare că e posibil să rămână în bibliotecă, căci copiii... nu citesc. Dar nu le putem cere să citească dacă noi înșine nu citim și dacă nu le citim noi, când e cazul, dacă nu le dăm câte puțin cu lingurița din gustul de miere al cărții. Să-i insuflăm prin propria purtare!

Pentru mine ar fi fost mană cerească să primesc cărți, și mai ales cărți pentru copii, viața mea desfășurându-se firesc între bebeluși, copii și alte sarcini, fără să-mi mai rămână timp pentru mine. Dar tot îmi strecuram și eu lectură, mai pe furiș! Așa încât, atunci când apărea o carte nouă, eram tare entuziasmată, fiind gata să mă privez de muuulte ca s-o iau, căci vedeam în ea un moment de intimitate duhovnicească între Domnul și copil, eu profitând de atmosfera atât de duioasă ce se creează atunci când împărtășești Har.  

E greu să trezești o lume care aruncă bani pe saloane, shaorme sau ce mai e la modă, concedii sofisticate și deloc pentru cele de suflet. Însă gata cu cleveteala, și vă rog a mă ierta! Am vărsat și eu o cană de amar cu voi, dar mă întorc îndeată la cele frumoase.

 Învăluiți în atmosfera vieții unui sfânt, cei mari acum au crescut cu un drag sincer, firesc, de Biserică. Mă osândesc că nu am reușit în aceeași măsură cu cea de-a doua generație. Însă nu mă dau bătută, mereu e timp pentru începutul cel bun! Domnul este mereu acum.

Vă invit, așadar, la împreună-lectură cu copiii voștri, la câteva jocuri educativ-creștine, la un tip de pedagogie bazat pe rugăciune, din care decurg toate celelalte fapte bune!

Maria Tudor