„Dacă vreţi să vă mântuiţi, să ziceţi Rugăciunea minţii”

Amintiri ale ucenicilor despre Sfântul Părinte Constantin Sârbu († 23 octombrie)

Părintele se ruga mult. Rugăciunea minţii o spunea mereu. Era afişată şi la intrare. Ne învăţa şi pe noi:

– Copii, noi nu suntem la mănăstire, să stăm tot timpul cu nasul în rugăciuni şi în slujbe. Noi suntem mireni. Dacă vreţi să vă mântuiţi, să ziceţi Rugăciunea minţii. Aţi văzut călugării cu mărgelele cum zic! Noi nu suntem călugări, ca să umblăm cu ele, dar trebuie să le băgăm în minte şi să zicem aşa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Dar cu mintea în inimă.

Că noi avem păcate, suntem plini de păcate. Dacă zicem Rugăciunea mereu, mereu, satana iese afară şi se topeşte. Dar dacă tu întrerupi Rugăciunea, el se umflă şi prinde viaţă. Aşa cum la pir, dacă nu scoţi rădăcina, ia viaţă. Dacă zici Rugăciunea minţii mereu, de cum ieşi pe stradă, el se topeşte.

Eu, de pildă, acum vorbesc, dar inima mea se roagă, căci m-am obişnuit să zic Rugăciunea mereu.

„Luptaţi pentru mântuire de pe acum!”

Ne mai spunea Părintele:

– Alergaţi după mântuire cât sunteţi tinere! În general, la tinereţe, oamenii, fiind în putere, se gândesc la ceea ce este plăcut trupului, la casă frumoasă şi la mobilă luxoasă. Prin toate acestea ei se muncesc din greu să intre în iad. Iar la locuinţa de dincolo de mormânt nu se gândesc, deşi numai aceea este veşnică. Și vine bătrâneţea, când nu mai au putere nici pentru rugăciune, nici pentru fapte bune, nici pentru metanii. De aceea, luptaţi pentru mântuire de pe acum!

„Să fii lumină în casa ta”

Părintele ne sfătuia ca, atunci când facem pomană, să nu împărţim între noi, ci să dăm celor care nu au, celor lipsiţi. Zicea:

– Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav care nu are pe nimeni? Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de un medicament? Cred că nu! Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, în vreme ce altul nu are nici ciorapi! Și te numeşti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta! Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav. Tu, care vii la biserică şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, de vreme ce te porți la fel ca cei care nu merg.

„Când vă certaţi, vin îndată diavolii!”

Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase. Odată ne-am dus la nişte oameni foarte bogaţi, de la care ar fi primit bani mulţi. Am intrat într-o sală lungă, luxoasă, gătită cu tot felul de farfurii, cu păhărele... Când a venit o doamnă, Părintele a arătat cu bastonul păhărelele şi a întrebat:

– Astea ce sunt?

– Păhărele pentru ţuică.

– Hai, Cocuţo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!

Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:

– Parastasele nu se fac cu ţuică. Unde se fac cu ţuică, nu este primit. Diavolii îţi răstoarnă masa. Voi nu credeţi, nu vedeţi cu ochii voştri. Eu sunt mai bătrân şi nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreţi voi să le faceţi. Chemaţi alt preot!

Și am plecat.

În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam şi am auzit nişte tineri care se certau.

– Cocuţo, hai să mergem la ăştia, că se ceartă! Hai să-l gonim pe diavol din casă!

– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?

– Hai, hai să mergem!

M-am uitat eu pe unde-i uşa, am intrat:

– Bună ziua!

– Bună ziua!

Mă întrebam cum va deschide Părintele discuţia. Dar el a început direct:

– De ce vă certaţi ? Hai să-l dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ţi-e bărbatul cu care te certai?

– Ah, Părinte…

– Adă-l încoace!

Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând şi la unul şi la altul (căci el cunoştea cu duhul) și i-a zis femeii:

– Dumneata eşti de vină! Evo, tu eşti de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictiseşti şi-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă!

Apoi l-a întrebat pe bărbat:

– Știi să te închini?

A făcut el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă, i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau şi doi băieţei.

– Să nu vă mai certaţi! Voi nu vedeţi, dar eu am văzut câţi diavoli erau în casă la voi! Când vă certaţi, vin îndată diavolii. Să fie pace! N-aveţi icoană... După cum văd, bani aveţi, că aveţi lucruri bune, dar icoană de ce nu aveţi în casă?

Părintele a rămas acolo şi m-a trimis la biserică:

– Du-te, Cocuţo, şi ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la oamenii ăştia. Eu te aştept aici!

M-am dus în pod şi am luat o icoană. Părintele le-a dat-o şi le-a spus:

– Să vă închinaţi lui Dumnezeu! Dimineaţa când vă sculaţi, ieşiţi afară în pragul uşii, uitaţi-vă la cer şi ziceţi:

„Doamne, Tu eşti acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu ştiu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă azi pentru mântuirea mea!”. Aşa să ziceţi şi să vă rugaţi!

Eu m-am mirat puţin, dar apoi am înţeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început după puterea lor. Și s-au făcut aceia nişte credincioşi! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să ştiţi că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia...

Din „Lacrimă și Har: Preotul martir Constantin Sârbu”

Editura Bonifaciu, 2022