Duminica trecută, în poarta bisericii, am auzit două doamne evlavioase discutand pe un ton destul de ridicat. Mi-a părut nepotrivit, ținând cont de loc și de faptul ca abia ieșiserăm de la Liturghie. Dar, cum sunt curioasă din fire, am ciulit urechea (o să mai scriu, să mă „pârăsc” și pentru neputința asta). Tema era, de fapt, o întreagă dezbatere despre harul preoților: dacă lucrează, dacă sunt trepte și, bineînțeles, cel mai important, dacă la unii mai mult, la alții mai puțin sau deloc. Mda… de parcă Dumnezeu este nedrept și harul este ceva ce poate fi transformat în procente!
Auzind discuția, mi-am amintit de o ispravă a mea din tinerețe.
Noi suntem acasă patru frați. Două fete și doi băieți. Ei bine, sora mea are două fete. Una dintre ele, deși avea aproape doi anișori (acum are 36!), făcea pipi pe ea. Și, ce era mai greu e că făcea și noaptea în pat. A fost la medic, iar el i-a spus ca are o problemă la rinichi. A facut tratament, dar fără rezultat. De aceea, m-a rugat să mergem împreună la Mănăstirea Cetățuia, în Iași, la Părintele Teofan Merlă („Bunicul”, cum îi spunem noi), să-l rugăm să binecuvânteze fata și... Domnul cu mila Lui! Trebuie să menționez că sora mea nu fusese niciodată până atunci la Părintele. Știa de sfinția sa, dar nu îl cunoscuse în persoană.
Deci... zis și făcut! A doua zi ne-am urcat în mașină și am pornit spre mănăstire.
Am ajuns undeva în jur de ora prânzului. Mergeam acolo destul de des și Părinții mă cunoșteau, de aceea, deși era destul de liniște în curte, nu am mai așteptat să întreb pe careva, ci am mers direct spre chilia Părintelui Teofan. Daaaaar... nu pășim noi bine în curtea interioară, că îl și văd pe Părintele Chiril. Era așa de beat, că abia mergea. La fiecare pas se apleca atât de tare, că mă așteptam să cadă din clipă în clipă. Când l-am văzut, nu știam pe unde să mă ascund ca să nu ne vadă, să nu se întristeze sora mea.
Nu apuc să fac doi pași în lateral, că aud:
- A venit sora Jenicaaaaa…
Am simțit ca-mi fuge pământul de sub picioare. M-am blocat și nu știam cum să reacționez. Dar, na! Ce era să fac! Am luat-o de mâna pe nepoțică și ne-am îndreptat spre el. Când am ajuns în dreptul lui, Părintele s-a aplecat atât de tare, că nu știu cum de nu a căzut. Și-l aud că spune:
- Pe cine avem noi aici?! Ai venit la Doamne-Doamne?
Iar nepoțica mea, care nu înțelegea ce se întâmplă, a spus, cu voioșia specifică copiilor:
- Da, am venit la Pălintele, să-mi citească rugăciune să nu mai fac pipi în pat...
Ehhh! Acum a urmat greul! Îndată o apucă de mânuță și, îndreptându-se deja spre biserica mare, îi spuse:
- Bravo, bravo! Ai venit la taica! Citim la fetița imediat și gata, nu mai facem pipi! Crezi?
Și nepoțica, râzând, zice:
- Cled, cled!
Am intrat în biserică, crezând − de fapt, corect spus, sperând că-l va chema pe Părintele Teofan, dar îl văd cum își pune pe grumaz epitrahilul și dă binecuvântarea de începere. Ce mă fac?! Nu vă spun ce sentimente aveam, ce supărată eram! Aproape că mă certam cu Măicuța Domnului în gând, că de ce a îngăduit așa ceva! Îl știam pe Părintele Chiril de foarte mult timp. Avea și el o durere sufletească și mai bea. Cum spuneam, a început să-i citească. Abia rostea cuvintele, cred că niciodată nu l-am văzut atât de beat. A terminat, ne-am luat rămas-bun și am plecat. Părintele Teofan se odihnea și nu ne-a putut primi, deci am rămas doar cu întâlnirea cu Ieromonahul Chiril.
Pe drum eram foc și pară, dar nu îndrăzneam să spun nimic. Sora mea, care este un munte de dragoste și blândețe, a zis:
- Surioară, nu te supăra. Pentru păcatele mele a fost așa.
Dar! Din nou acel DAAAAR! A doua zi, dis-de-dimineață, mă sună și-mi spune:
- Jeni, azi-noapte fata nu a mai făcut pipi!
Din nou, parcă mi-a căzut cerul în cap. Nu știu cum să explic ce am simțit! În clipa aceea, exact în clipa aceea am înțeles! Nu a fost pentru păcatele surorii mele, a fost pentru păcatele și judecata mea proastă și strâmbă! Pentru mine, cap pătrat ce sunt! A fost ca să înțeleg odată pentru totdeauna că NICIODATĂ, dar absolut niciodată harul nu se amestecă cu firea omului. Așa cum ne spunea Părintele Cleopa, Sfântul Cleopa de astăzi: „Măi, dacă vezi în șanț căzut un preot beat, fugi repede și sărută-i mâna și ai câștigat cerul!”. Dar, na! Auzeam, dar ce, îmi intrase în cap, urechi, inimă? Nuuu! A trebuit să trăiesc asta ca să înțeleg! De atunci nu-mi aduc aminte să mă mai fi „smintit” vreodată de vreun preot. Și uite-așa m-a miluit din nou Domnul și nu m-a lăsat în orbirea „duhovnicească” în care eram.
Jenica Gavrilă