Dacă sunt păcătos, nu am dreptul să mă rog?

„Dacă nu m-am curățit, dacă încă sunt păcătos, nu am dreptul să mă rog? Desigur, îl am. Din adâncurile păcatului meu, din hăul desfrânării mele, din noianul fărădelegii mele pot să-mi înalț mintea către Dumnezeu, dar, pentru ca mintea să ajungă neclintită, trebuie să premeargă curățirea. Rugăciunea mea concentrează și coboară harul lui Dumnezeu, care mă curăță. Una o aduce pe cealaltă.

Dar, ca să se petreacă acest lucru, trebuie să fiu smerit. Când am o cugetare trufașă, rugăciunea o să-mi cadă în cap, Dumnezeu nu mă va auzi. „Dumnezeu celor smeriți le dă har” (Iacov 4:6), iar de cei cu cugetul trufaș Se va scârbi. Dar, ca să te rogi, vei aștepta clipa în care o să ajungi smerit? Și cum o să ajungi smerit? Descopăr dintr-odată că sunt egoist, că sunt satană. Ce-o să fac? Îmi voi spune: „Așteaptă să ajungi smerit și după aceea să te rogi, de vreme ce «Dumnezeu celor smeriți le dă har»”? Sigur că nu, ci mă voi ruga, ca să cer harul lui Dumnezeu. Aceasta este deja o așezare lăuntrică în care este și smerită-cugetare, este o smerită punere a sinelui meu înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, încet-încet, o va primi și îmi va da smerenia și, apoi, curățirea.

Pentru curățire mai e nevoie, în plus, să simt că sunt un păcătos și să spun, ca Prorocul Isaia: „O, năpăstuitul de mine! Cum mă voi apropia de Dumnezeu stând în mijlocul oamenilor păcătoși și având buze necurate?” (cf. Isaia 6:5). Atunci Dumnezeu va veni cu cărbunele Său încins și îmi va curăți păcatul”.

Arhim. Emilianos Simonopetritul