„Dacă sunt chemat, vin acum!”

Să ascultăm câteva minuni din zilele noastre ale Sfântului Luca al Crimeei (†11 iunie), mărturisite de Părintele Ciprian Hangu de la Capela Spitalului „Floreasca”.

- Părinte, cum au ajuns sfintele moaște ale Sfântului Luca al Crimeei la Capela Spitalului „Floreasca”?

- Printr-un gând bun. Nu eu m-am ocupat de aducerea sfintelor moaște, ci Părintele care a fost înaintea mea e cel care a făcut toate demersurile, și chiar mă gândeam că lucrurile au decurs foarte ușor, natural, aș spune. Pentru că, fiind capelă de Spital de Urgență și neavând deloc sfinte moaște, s-au gândit să aducă moaștele unui sfânt doctor. Și primul gând a fost la Sfântul Luca al Crimeei ‒ sfânt nu foarte cunoscut pe vremea aceea, prin 2012; e drept, apăruseră câteva informații, fuseseră aduse deja sfinte moaște la capela Spitalului „Parhon”...

Au făcut demersurile către Simferopol, li s-a răspuns afirmativ încă de la început și lucrurile s-au petrecut foarte firesc. Cred că aceasta e prima dintre minuni, acest răspuns afirmativ al Sfântului Luca: „Dacă sunt chemat, vin acum!”. Pentru că ulterior s-au mai făcut demersuri și pentru alți sfinți, dar lucrurile nu au mers la fel de ușor.

- Ne puteți împărtăși câteva minuni care v-au marcat în mod deosebit?

- S-au întâmplat, într-adevăr, câteva minuni și pe la noi, la capela Spitalului „Floreasca”. Am citit viața Sfântului Luca și mă gândeam cât de mare disponibilitate a avut pentru a-i ajuta pe cei în nevoie ‒ și sunt sigur că asta face și acum, e disponibil pentru toți cei care-i cer ajutorul, și nu numai.

Am avut un pacient internat într-o stare foarte, foarte gravă, în urma unui accident de mașină. Acest tânăr avea extrem de multe fracturi, a venit făcut aproape „bucățele”. A stat, cred, două luni în comă, într-o stare vecină cu moartea. Apoi s-a trezit, spunându-i mamei lui că Maica Domnului și Sfântul Luca sunt cei care l-au salvat ‒ în condițiile în care el nu știa nimic despre Sfântul Luca! Nici nu auzise de Sfântul Luca, nu era o persoană prea religioasă, dar acestea au fost printre primele cuvinte pe care le-a spus mamei lui după ce a ieșit din comă. A rămas apoi aproape doi ani internat în spital; răni foarte grave, recuperare destul de dificilă... 

- Care ar fi explicația?

- Cred că rugăciunile mamei. Mama, în situația aceasta cumplită, cu siguranță s-a rugat Maicii Domnului și tuturor sfinților. Ea venea des aici, la capela spitalului, să se roage. Dar el nu știa nimic, absolut nimic, despre Sfântul Luca, înainte de accident nu știa nici de existența lui.

Am constatat că este un tipar în ceea ce privește minunile Sfântului Luca: apare și este văzut. Sunt spitale unde a fost văzut intrând la pacienți ca medic și, când s-au dus după el, nu l-au mai găsit. Sunt pacienți care-l văd concret și mărturisesc că au fost consultați, că au fost atinși de el. Când e vorba de tumori, sunt pacienți care spun că-l simt cum lucrează în locurile cu probleme și, ulterior, când se duc la control, medicii nu mai găsesc nimic. Dispar tumorile ‒ sau devin operabile, din neoperabile, și pot fi scoase ușor, iar omul se poate vindeca. Au fost și situații când i-a transmis pacientului să vorbească cu medicul curant, să-i schimbe tratamentul, pentru că cel pe care-l urmează nu este bun; și, făcând așa, pacienții au fost vindecați.

„Am impresia că este lângă pacient”

Personal, îl simt de fiecare dată când ajung la căpătâiul unui pacient, mai ales când acesta se află într-o stare foarte gravă. Citesc rugăciunile Sfântului Luca la căpătâiul pacientului și am uneori impresia că este lângă pacient, acolo, și are grijă de el și-l veghează. Gândiți-vă că și în timpul vieții sale el a avut o disponibilitate foarte mare și s-a jertfit pentru aproapele, punându-și în pericol libertatea, sănătatea și integritatea fizică, chiar și viața, pentru a-i ajuta pe bolnavi.

Am avut o doamnă care m-a rugat să-i dau untdelemn de la Sfântul Luca. Medicii i-au spus că are cancer, îi descoperiseră niște tumori. Și doamna aceasta m-a sunat într-o seară să-mi spună că l-a visat pe Sfântul Luca și a simțit fizic cum umblă la acele tumori și mi-a spus că e aproape sigură că ele nu mai sunt acolo. M-a sunat ulterior și mi-a confirmat că la tomograf nu a mai ieșit nimic.

Am avut, chiar la început de pandemie, o domnișoară venită cu un accident cranio-cerebral foarte urât. În situații de genul acesta, persoanele nu mai rămân raționale, trăiesc în stare vegetativă. Stătuse chiar vreo trei-patru luni internată într-o stare foarte gravă la Neurochirurgie. Ți-era și milă de ea… fată tânără, căzută din tren ‒ probabil aruncată din tren, nu știe nimeni ce s-a întâmplat acolo.

A venit familia la capelă, dar atunci fata era deja internată de două luni, medicii nu-i dădeau prea multe șanse. Din momentul în care ne-am cunoscut, părinții au început să vină aproape zilnic la capelă și să se roage, iar lucrurile au luat brusc o întorsătură favorabilă. Nu după multă vreme, fata a fost externată, a început recuperarea ‒ acum vorbește, se mișcă, e semi-independentă: se poate deplasa singură, poate avea grijă de ea, cât de cât; are doar nevoie de cineva care s-o mai susțină uneori. Dar schimbarea stării ei a fost extrem de rapidă: prin noiembrie a venit la noi, două-trei luni a fost foarte, foarte rău, și pe urmă, în două săptămâni, a avut un progres remarcabil! La sfârșitul lunii martie a ieșit din spital, iar de Paște m-a sunat. Reușisem s-o împărtășesc înainte de a pleca și atunci vorbeam cu ea prin semne, iar de Paște m-a sunat și am vorbit cu ea personal, fără să știu la început cine este. Nu-i auzisem niciodată glasul!

- Simțiți că Sfântul Luca vă ajută în slujirea sfinției voastre de zi cu zi, la căpătâiul bolnavilor?

- Pentru mine e un sprijin. Noi avem păcatele noastre și neputințele noastre și suntem conștienți de limitele noastre. Când știi că ai pe cineva cum e Sfântul Luca lângă tine, ești mult mai încrezător și cu nădejde mult mai mare că vii cu un ajutor în plus pentru pacient. Și nădăjduiești că asta va fi rânduiala pentru el: să se facă bine.

Interviu realizat de Ioana Maxim

Din „Familia Ortodoxă”, iunie 2022