Cuviosul Gheorghe Karslidis

LIVE! Slujba privegherii la praznicul Sfântului Gheorghe Karslidis la Mănăstirea “Înălțarea Domnului”, Taxiarhes, Drama

https://www.youtube.com/live/ZafU8Lya6eU

În acești ani de pe urmă, Gheorghe, vasul cel ales al Duhului Sfânt, s-a făcut următor Cuvioșilor Părinți celor din vechime. Acest păstor al credincioșilor din Drama a răsărit în slăvitul Arghiroupolis al Pontului în anul mântuirii 1901, luminând întreaga Ortodoxie cu razele petrecerii sale neîntinate, a minunilor și a bogăției darurilor.

Fiind de timpuriu lipsit de dragostea părinților, a fost crescut de preacucernica sa bunică maternă, care i-a picurat în inimă micului Atanasie (numele de Botez al Sfântului), izvorul viu al credinței noastre ortodoxe. A crescut în dragostea pentru casa Domnului și slujbele Bisericii, întărindu-se cu duhul, iar harul lui Dumnezeu era cu el. Dar mutarea bunicii sale la lăcașurile cerești și purtarea nemilostivă a fratelui său l-au făcut pe micul Atanasie, în vârstă de șapte ani, să pornească împreună cu bunicul său spre părțile Armeniei, până în orașul Theodosioupolis. Acest copil sfințit a luat cu sine, ca pe un odor de mult preț, mica icoană a Maicii Domnului pe care i-o dăruise iubita sa bunică.

După o călătorie anevoioasă, au ajuns în Georgia, în Tiflis, unde harul lui Dumnezeu i-a îndrumat pașii spre o mănăstire. Acolo, micul Atanasie a intrat ucenic în ascultările bucătăriei, croitoriei și a deprins meșteșugul de țesător. În această mănăstire s-a vădit și tăria duhului său iubitor de Dumnezeu, căci și-a strâmtorat de bună voie trupul cu ostenelile și relele pătimiri, făcându-se următor nevoitorilor pustiei care au strălucit în vechime.

În 20 iulie 1919, a fost tuns monah cu numele Simeon. În momentul tunderii sale, clopotele și toaca Mănăstirii au început să bată singure, arătând împreuna-prăznuire a Bisericii pentru intrarea în ceata monahilor a celui ce se va dovedi cu adevărat un Părinte Cuvios.

Deși rănit, a rămas în viață

Revoluția Rusă din 1917 a dus la distrugerea și pustiirea sfintelor mănăstiri din Georgia, iar Simeon, laolaltă cu ceilalți monahi, a fost întemnițat. Aici, pentru a-și odihni trupul avea, în loc de pat, o scândură de sub care răzbea duhoarea necurățiilor din țevile de scurgere. Egumenul, neputând îndura relele pătimiri din închisoare, s-a sfârșit mucenicește, dându-și sufletul în mâinile Dumnezeului celui Viu. Fericitul Simeon, pentru a lua și cununa mărturisirii, a fost dat la caznele muceniciei împreună cu ceilalți monahi.

Îmbrăcați cu toții în cămăși albe, au fost conduși la locul execuției, care se afla în fața unei gropi abrupte, de unde să nu mai poată ieși. Călăii din plutonul de execuție i-au împușcat pe condamnați, trăgând în repetate rânduri. Un glonț a lovit ferecătura de metal a icoanei Maicii Domnului, pe care Simeon o purta la pieptul său, și a ricoșat. Al doilea glonț tras asupra Cuviosului l-a atins ușor la gât, iar al treilea i-a străpuns picioarele. Aproape toți ceilalți condamnați au luat cununa muceniciei, însă Simeon, deși rănit, a rămas în viață. Trupurile celor săvârșiți mucenicește, fiind legate unele de altele, l-au tras, în cădere, în groapă. Cel ce stăpânește peste cei morți și peste cei vii a îngăduit aceasta, pentru ca binecinstitorul Simeon să fie eliberat, după legea potrivit căreia acela care nu este omorât în urma a trei împușcături să fie lăsat în libertate.

La 8 septembrie 1925, Simeon a fost hirotonit preot, primind numele Gheorghe. Preoția sa a împodobit-o cu mulțime de virtuți, dobândind faimă de bărbat sfânt. S-a învrednicit de darul înainte-vederii și al străvederii, cunoscând pe cele viitoare ca și cum ar fi fost de față și pe cele de departe ca și cum ar fi fost aproape.       

„Ușa milostivirii deschide-mi mie...”

În 1929, după o ședere de câțiva ani în pământul Rusiei, care ajunsese acum stăpânit de ateism, smeritul Părinte Gheorghe a venit în Grecia și s-a stabilit definitiv în Sipsa din Drama. În 1930 a început ctitoria unei mănăstiri, închinând-o Înălțării Mântuitorului nostru Hristos. În preajma ei și-a zidit şi sărăcăcioasa chilie unde și-a petrecut tot restul viețuirii sale pământești, atrăgând la sine mulțime de credincioși de pe întreg cuprinsul Macedoniei și al Traciei, care veneau spre a-și mărturisi păcatele și a se învrednici de primirea Dumnezeieștii Împărtășanii.

Fericitul Gheorghe a fost un nevoitor nespus de aspru cu sine însuși, dar îngăduitor cu aproapele său, după sfatul Apostolului: „Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor” (Filipeni 4:5). Neluând în seamă sănătatea sa şubrezită, și-a topit trupul ca o lumânare, rugându-se în relele pătimiri și, deși pentru cei care alergau la el a lucrat mulțime de tămăduiri, a îndurat toate durerile, ascultând ca un alt Pavel de cuvântul Domnului: „Îți este de ajuns harul Meu” (II Corinteni 12:9).

Acest nevoitor cu puțină carte, înțelepțit de Duhul Sfânt, i-a învățat pe ceilalți prin pilda sa cea plină de curăție. Cuviosul Gheorghe a fost un liturghisitor neobosit al Tainelor lui Dumnezeu, plin de cucernicie și evlavie. Harul sălășluia din belșug întru sine, fiind împodobit cu dreapta socotință, cu dragostea, milostivirea și iubirea de străini. Ca păstor al oilor celor cuvântătoare, s-a arătat mai presus de toată înșelarea.

Cunoscându-și dinainte sfârșitul pământesc, Cuviosul Gheorghe a adormit cu somnul celor drepți în a patra zi a lunii noiembrie, în anul 1959, la vârsta de 58 de ani. Cu puțin înainte de mutarea sa, s-a întors către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, cu glas rugător, i-a spus: „Ușa milostivirii deschide-mi mie, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu!”.

Minunile săvârșite după adormirea sa, mai multe decât nisipul mării, adeveresc cuvântul Prorocului David: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalmul 67:35) și ne dau dovadă de îndrăzneala pe care a câștigat-o înaintea Celui Preaînalt acest fierbinte mijlocitor al binecredincioșilor creștini.

Să avem parte de rugăciunile sale!