Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
Îi mulțumesc foarte mult Mitropolitului Serafim al Pireului care m-a invitat, prin Părintele Policarp, să vă vorbesc despre Gherondissa Galaktia. Îi mulțumesc Mitropolitului pentru cuvintele frumoase rostite despre mine, dar vreau să spun că înaintea lui Dumnezeu suntem nevrednici. Eu consider că tot ce avem este un dar și o binecuvântare a Sfintei Treimi. Iar unul din darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu a fost să o cunosc pe Gherondissa Galaktia.
Atunci când Părintele Policarp m-a sunat și mi-a spus că dorește să vin să vorbesc la „Dimitria”, pe moment am refuzat, pentru că am obosit din pricina invitațiilor primite în ultima vreme de a ține omilii. Dar când mi-a spus că ar vrea să vorbesc despre Gherondissa Galaktia, îndată am acceptat și am spus că bineînțeles că o voi face, în pofida greutăților și a problemelor. Deoarece voiam să-mi arăt dragostea pentru această femeie, Cuvioasa Galaktia, care m-a iubit foarte mult, ca pe copilul ei, și căreia îi datorez multe.
Gherondissa Galaktia a fost o femeie simplă. Când te apropiai de ea, nu-ți dădeai seama de prea multe. Eu am realizat că încerca să se ascundă − dar, pe cât încerca, pe atât se vădea cine este. Despre Gherondissa Galaktia se spun în prezent multe lucruri pozitive, dar sunt și unii care spun unele negative. Eu însă vă voi spune ceea ce port în inimă, ceea ce am înțeles din legătura pe care am avut-o cu ea.
S-a născut pe 5 martie 1926 și a murit pe 20 mai 2021, la vârsta de 95 de ani. Eu am întâlnit-o de două ori: prima dată când m-a chemat Arhiepiscopul Cretei să vorbesc la Iráklio, iar ea a venit din satul ei, ca să mă întâlnească. Aceasta a fost prima noastră întâlnire, la 15 aprilie 2013, înainte să devină monahie. Am vorbit atunci vreme de două ore: eu o întrebam tot felul de lucruri, iar ea îmi răspundea. Întâlnirea a fost filmată de Arhimandritul Calinic, în prezent Mitropolit al Kastoriei, de aceea am înregistrarea discuției pe care am avut-o cu ea. Gherondissa mi-a vorbit pe teme teologice: despre Sfânta Treime, despre Lumina lui Dumnezeu și despre cum este această Lumină. Despre toate aceste teme mi-a vorbit de parcă mi-ar fi spus o povestire, deoarece, într-adevăr, teologia celor care Îl cunosc pe Dumnezeu este o povestire. Adică așa cum, atunci când mergem într-o călătorie și întâlnim tot felul de lucruri, iar apoi povestim ce am văzut, la fel este și teologia empirică.
A doua noastră întâlnire a fost la ea acasă, pe 11 ianuarie 2014. Când m-am dus la Mănăstirea Kudumá ca să slujesc parastasul unui alt mare sfânt contemporan, Ieromonahul Anastasie, am mers și la ea acasă, să o întâlnesc. De atunci se păstrează câteva fotografii. M-am bucurat peste măsură și am îmbrățișat-o, deoarece aveam o legătură foarte strânsă, ea considerându-mă copilul ei. Chiar așa îmi spunea: „Te consider copilul meu, mă simt ca mama ta”. Am avut un schimb bogat de mesaje cu ea − mi-a trimis multe mesaje, în jur de o mie, pe care, punându-le în ordine, au ieșit aproximativ 455 de pagini. Și, dacă le citești, vezi că sunt mesaje foarte teologice. Ea nu vorbea despre lucruri de prisos.
În tot cazul, aș putea vorbi ore întregi despre Gherondissa Galaktia, dar lucrul pe care aș vrea să mă concentrez este corespondența pe care am avut-o cu ea. Gherondissa mi-a trimis nouă scrisori, la care i-am scris nouă răspunsuri. Studiind această corespondență a noastră, se poate vedea o teologie empirică contemporană. Gherondissa avea trăsăturile multor alți sfinți contemporani, printre care Sfântul Porfirie. Nu pot publica deocamdată aceste texte, pentru că, datorită dragostei pe care mi-o purta, vorbește exagerat despre mine. Prin urmare, nu este ușor să public scrisorile...
.webp)
Cele zece principii teologice
Vă voi citi câteva fragmente din ele, dar, înainte de asta, pentru ca fragmentele să fie mai bine înțelese, aș vrea să vă expun zece principii teologice, zece repere teologice pe baza cărora putem să distingem dacă cineva este sau nu ortodox, dacă este sau nu sfânt. Orice lucru are niște condiții de bază. Putem să vedem pe cineva vorbind și descoperind anumite lucruri, dar el să fie înrâurit de demoni. Acestea trebuie cernute printr-o „sită” teologică, pentru a constata dacă omul este sau nu ortodox, dacă descoperirile lui sunt de la Dumnezeu sau de la diavol. Astfel, în ceea ce privește cuvintele Gherondissei Galaktia, eu consider că avem anumite dovezi, anumite condiții necesare care o vădesc a fi o monahie ortodoxă însuflată de Dumnezeu.
1. Primul principiu teologic este diferența între speculație și experiența Duhului Sfânt. Una este speculația, ca omul să speculeze folosindu-și rațiunea și să-și închipuie lucruri folosindu-și imaginația, și altceva este experiența Duhului Sfânt. De pildă, filozofii antici vorbeau despre lucruri extraordinar de înalte pentru vremea lor, folosindu-se de rațiune și închipuire, ca, de exemplu, Ființa supremă; câtă vreme Prorocii vorbeau într-un mod diferit, deoarece aveau descoperire de la Dumnezeu. Una este ceea ce omul descoperă prin rațiune (ἀνακάλυψη), și alta, ca Dumnezeu Însuși să Se descopere omului (ἀποκάλυψη). Ceea ce spunea sau scria Gherondissa Galaktia era din descoperire de la Dumnezeu. Ea nu știa nici filozofie, nici nu specula, nici nu se folosea de închipuire. Pe toate acestea le depășise, le mortificase, de aceea în experiența ei împreună-lucra Duhul Sfânt.
2. Al doilea principiu teologic pe baza căruia distingem dacă cineva este ortodox și însuflat de Dumnezeu sau înșelat de diavol este distincția între teologie și iconomie. Prin teologie înțelegem învățătura despre Dumnezeul Treimic, adică întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Prin iconomie înțelegem Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Teologia nu este același lucru cu iconomia, așa cum din păcate o echivalează unii teologi contemporani, care fac analogii între Dumnezeu și întreaga zidire. Teologia este cu totul altceva. Vedem la Gherondissa Galaktia că vorbește despre Dumnezeul Treimic, Care nu șade pe tronuri, ci este văzut în Lumină, și că există trei Lumini − este ceea ce descrie și Sfântul Simeon Noul Teolog. Iar despre Hristos spune că Îl putem vedea, pentru că are trup − aceasta este iconomia, Întruparea. Pe Tatăl nu-L putem privi, pentru că este prea multă Lumină. Vedem, deci, clar deosebirea dintre teologie și iconomie. Așa cum ați auzit mai înainte, Hristos S-a întrupat și are trup și Îi vedem și rănile, care arată dragostea Lui pentru om.
3. Al treilea principiu teologic este că nu există nicio asemănare între creat și necreat. Necreatul nu are început, nu suferă stricăciune, nu are sfârșit. Creatul are un început precis, trece prin stricăciune și are sfârșit. Și omul ar fi trebuit să aibă sfârșit, dar Dumnezeu a voit ca el totuși să nu aibă sfârșit, de aceea sufletul omului este nemuritor după Har. Prin urmare, nu există nicio asemănare între creat și necreat. Aceasta înseamnă că, așa cum ne arată Părinții Bisericii cei văzători de Dumnezeu, atunci când omul vede Lumina necreată, el știe că este necreată și o deosebește de lumina creată a soarelui. Una este Lumina necreată a lui Dumnezeu, și alta este lumina soarelui. Nu există nicio asemănare între creat și necreat. Vedem și acest lucru în scrisorile Gherondissei Galaktia, că Lumina lui Dumnezeu nu se aseamănă deloc cu lumina soarelui și cu lumina sensibilă. Ea făcea distincția inclusiv între îngeri și demoni, îi deosebea pe loc pe unii de ceilalți. Precum știți, acesta este un criteriu teologic. Părintele Ioannis Romanidis spunea că teolog este cel care distinge între creat și necreat, iar ea făcea foarte limpede această distincție. Îl vedea pe Arhanghelul Mihail, îi vedea pe îngeri, care răspândeau mireasmă și lumină – lumină care nu era propria lor lumină, ci Lumina lui Dumnezeu –, și îi vedea apoi și pe demoni și îi deosebea imediat de îngeri, din cauza duhorii lor. Faptul că între creat și necreat nu există nici o asemănare este unul din criteriile fundamentale, unul din fundamentele teologiei ortodoxe.
4. Al patrulea principiu teologic este că există o diferență între rațiune și minte. Spune Sfântul Ioan Damaschinul că Dumnezeu l-a creat pe om, i-a creat trupul din țărână, și apoi a suflat asupra lui: „A suflat asupra lui suflet cuvântător (rațional) și înțelegător (noetic)”. Adică sufletul are energie rațională, dar și energie noetică. El vede slava lui Dumnezeu cu mintea-nous, energia noetică, iar nu cu rațiunea. Cu rațiunea consemnează experiența vederii lui Dumnezeu sau vede creația lui Dumnezeu. De aceea, la Sfinți nu vedem să existe conflict între teologie și știință. Așadar, omul are energie noetică și energie rațională – lucru pe care îl întâlnim adesea în cuvintele și scrisorile Gherondissei Galaktia, mai ales în ultimii ani, după ce a avut mai multe accidente cerebrale și nu-și mai amintea întâmplări, dar mintea-nous îi funcționa foarte bine. Avea experiența lui Dumnezeu pe care o exprima minunat.
Prin urmare, această diferență între rațiune și energia noetică este extrem de importantă pentru Biserica Ortodoxă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Mintea Îl vede pe Dumnezeu, iar raţiunea învățată întru acestea aduce cele văzute sub privire”[1]. Rațiunea nu se confundă cu energia noetică. De aceea, atunci când Adam și Eva au păcătuit, se spune că s-a întunecat mintea lor, nu rațiunea. Noi facem confunzie între minte-nous și rațiune. Dar la Gherondissa Galaktia se vedea diferența: nu-și aducea aminte numele meu, dar își amintea personalitatea mea. Spunea: „Acela care face așa și pe dincolo...”. Inima ei percepea lucrurile. Spunea adeseori – o face și într-o scrisoare: „Ceea ce vă spun, nu vă spun cu capul, ci le spune inima mea, televizorul inimii”. Ea vedea cu inima.
Cu binecuvântarea Înaltului Serafim, am slujit odată la Biserica „Sfânta Treime” și, pentru că slujba era transmisă postul de radio al Mitropoliei Pireului, am sunat-o și i-am spus: „Gherondissa, să asculți Liturghia și predica și să îmi spui dacă am vorbit bine”. Ea nu doar a ascultat Liturghia, ci și-a închis ochii, a pus în funcțiune „televizorul” inimii ei și m-a privit. A văzut biserica, pe urmă a descris-o cum arăta, a descris ce veșmânt purtam și tot ce se petrecuse în biserică. Și explica toate acestea într-un mod cu totul uimitor! Spunea: „Nu-i mare lucru! E un dar pe care mi l-a dat Dumnezeu, pentru că stau închisă în casă și mi l-a dat ca să nu cad în deznădejde”.
Așadar, această deosebire între minte-nous și rațiune este un principiu teologic de bază.
5. Al cincilea principiu și criteriu de distincție între adevăr și înșelare este învățătura despre rai și iad − ce anume spune cineva că este raiul, și ce anume spune că este iadul. Adeseori auzim − o spun teologii apuseni sau Dante − că iadul este un loc plin de cazane care dau în clocot. Câtă vreme Gherondissa Galaktia avea o teologie foarte clară pe această temă. Și nu doar că avea o teologie clară, ci din mesajele pe care mi le-a trimis reiese că îi și vedea pe cei din iad. Spunea: „Nu vorbesc despre aceste lucruri, ca să nu-i rănesc pe oameni. Nici nu vreau să-mi aduc aminte!”. Și îi vedea și pe Sfinții din rai, și descria raiul la fel cum îl descriau Sfinții Părinți. Dumnezeu Își trimite Lumina tuturor oamenilor. Dacă omul are mintea-nous, ochiul sufletului, în lucrare, atunci vede Harul ca Lumină − și aceasta este raiul. Dacă ochiul lui nu s-a tămăduit și este necurat, atunci Harul îl arde, [și acesta este iadul]. Scriu despre aceasta Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, peste tot întâlnim această concepție, că raiul și iadul sunt în funcție de starea omului. Același lucru este zugrăvit și în biserică, la reprezentarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos: din tronul lui Hristos izvorăște atât Lumina care îi luminează pe Sfinți, cât și râul de Foc care îi arde pe cei care nu s-au curățit lăuntric. Prin urmare, Gherondissa Galaktia avea o imagine foarte clară despre ce este raiul și ce este iadul.
6. Al șaselea principiu teologic este dragostea. Unii spun că există iubire și ură, ura fiind la antipodul dragostei. Dar acest lucru nu este corect. De ce? Pentru că există două expersii ale dragostei: dragostea dezinteresată, care nu are în sine interes și este curată, și dragostea interesată, care are înlăuntrul ei interes și sfârșește în ură. Ceea ce numim noi „ură” nu este altceva decât o dragoste care nu e curată, ci e plină de iubire de sine. Așadar, avem o dragoste plină de iubire de sine și de interes − care, de fapt, nici nu este dragoste, pentru că nu putem înțelege cum cineva, din dragoste, ajunge să săvârșească o crimă. Omul iubește pe cineva, dar, pentru că acela nu răspunde la dragostea lui, îl omoară.
Gherondissa Galaktia făcea deosebirea între dragostea interesată și dragostea chenotică, dezinteresată. Și aș mai spune un lucru foarte însemnat. Ea avea o pocăință adâncă, o mare prihănire de sine, se socotea cea mai mare desfrânată din lume. Ați auzit și în scrisoarea pe care a citit-o Înaltul Serafim mai înainte, care seamănă destul de bine cu ce mi-a scris și mie. După ce povestește câteva experiențe înalte, spune: „Dumnezeu mi-a dăruit aceste lucruri mie, care sunt mai rea ca toți, și mă ține în viață ca să mă pocăiesc. Sunt cea mai mare desfrânată”. Așa prihănire de sine ca a ei, rar mai găsești la oameni! Așadar, unde este pocăință și prihănire de sine, acolo nu poate pătrunde Lucifer, diavolul, pentru că acolo există curată energia lui Dumnezeu.
7. Al șaptelea principiu teologic pe baza căruia putem distinge între adevăr și înșelare se referă la cele trei mișcări ale omului. Părinții Bisericii spun că există mișcarea după fire: Dumnezeu l-a făcut pe om, pe Adam și Eva, ca să se îndrepte către El din propria lor voință. Aceasta este mișcarea după fire, când energiile sufletului lucrează conform firii [așa cum a creat-o Dumnezeu]. Când omul păcătuiește, observăm o altă mișcare, mișcarea împotriva firii, care este îndepărtarea de Dumnezeu. Iar cu Harul lui Dumnezeu, omul poate ajunge la mișcarea mai presus de fire, care este vederea de Dumnezeu, experiențele înalte. Vedem la Gherondissa Galaktia, în scrisorile ei, că știe foarte bine ce anume este după fire, ce este împotriva firii și ce este mai presus de fire, de la Harul lui Dumnezeu.
8. Al optulea principiu teologic este ceea ce spunea ea mereu – o spun și Părinții Bisericii noastre –, că există energie curățitoare, energie luminătoare și energie îndumnezeitoare. Este același Har al lui Dumnezeu, dar când vine la un om pătimaș, îl arde. Când el se pocăiește, este pusă în lucrare energia curățioare a lui Dumnezeu, și omul este aprins de o mare pocăință și prihănire de sine. Același Har, după ce îl tămăduiește pe om, devine luminător și se manifestă ca rugăciune − Rugăciunea neîncetată a minții. Când Gherondissa Galaktia era întrebată ce este Rugăciunea minții (noetică), spunea: „Eu nu știu, vedeți ce spun Sfinții! Cred însă că mintea este ca o flăcăruie care coboară și se mișcă în inimă și rostește numele lui Hristos. Dar să nu spuneți asta la prea multă lume, pentru că lumea are nevoie să treacă prin pocăință și curățire”. Vedeți, așadar, că ea știa ce este energia curățitoare, luminătoare și îndumnezeitoare. Pentru că, dacă omul nu cunoaște deosebirea, poate spune că peste tot există Harul și energia lui Dumnezeu. Da, peste tot există, dar Harul se manifestă diferit, în funcție de starea oamenilor și a făpturilor.
9. Al nouălea principiu teologic se vădește din faptul că socotea Dumnezeiasca Liturghie pământească în legătură cu cea cerească, cu Jertfelnicul ceresc. Nu spunea că centrul vieții bisericești este exclusiv Dumnezeiasca Euharistie sau mersul la biserică. Desigur, ea cinstea mult această mare binefacere și împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, dar vedea totodată și Dumnezeiasca Liturghie cerească, mai ales noaptea. Se trezea dimineața și spunea: „Azi-noapte, în somn, am văzut...” – și făcea niște descrieri extraordinare, ca Apostolul Pavel, care spune: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani... a fost răpit până la al treilea cer... și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12:2-4). Așadar, Gherondissa Galaktia nu privea Dumnezeiasca Liturghie doar ca pe un praznic, cum facem noi, care mergem ca la o sărbătoare și ne minunăm de cântările frumoase, de psalmodiile frumoase... Ea vedea Dumnezeiasca Liturghie ca pe un sinod al cerului și al pământului; vorbea despre Dumnezeiasca Liturghie cerească.
10. Ultimul principiu teologic, al zecelea, este ceea ce vedea și spunea ea că este Biserica. Biserica este Hristos, este Maica Domnului... O iubea foarte mult pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Biserica este ceata Sfinților. Îi vedea pe Arhangheli, îi vedea pe Sfinți și îi descria cum sunt − îi vedea cu trup, vedea dacă în viață fuseseră înalți sau scunzi. Descria anumite evenimente din viața lor, descria muceniciile Sfinților − de pildă, a făcut o descriere extraordinară a muceniciei Sfântului Ștefan! Ca atare, ea nu considera Biserica o organizație socială sau religioasă, ci Trupul lui Hristos și comunitatea îndumnezeirii. Vedem aceasta la Sfântul Simeon Noul Teolog, care spunea: „Mă împărtășesc de Lumină, sunt părtaș slavei, și întreg trupul meu se face purtător de Lumină. Îmi mișc piciorul și el este piciorul lui Hristos, îmi mișc mâna și ea este mâna lui Hristos”. Gherondissa Galaktia vedea acest lucru.
Prin urmare, cele zece aspecte pomenite sunt criterii teologice care ne arată diferența dintre adevăr și înșelare, după care ne putem da seama dacă cineva are sau nu cuget bisericesc, dacă este însuflat de Duhul Sfânt sau dacă se află sub influența magiei sau a celui viclean. Altfel, confundăm lucrurile. În cartea Ieșirii citim că și Moise făcea minuni, dar și vrăjitorii făceau minuni. Cum se face diferența între ele? Ceea ce fac Sfinții fac și alții, care sunt demonizați. Consider că aceste zece aspecte sunt criterii teologice pe baza cărora putem face distincția între omul care are adevărul, care este proroc, și omul stăpânit de diavol.
(va urma)
Omilie la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Pireu, 19 octombrie 2024
Traducere de Mănăstirea Diaconești
[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, „A doua sută de capete despre dragoste” 97, în Filocalia II, trad. Pr. prof. D. Stăniloae, EIBMBOR 2008, p. 105. (n.tr.)