„Eu nu înțeleg un lucru: când e atâta frumusețe în întreaga lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseții? Şi, dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom mai putea face drumul invers?
De la Freud încoace s-a produs o mutație: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristețea cea mai mare. Vedeți, la noi, la români exista o cuviință. Anumite cuvinte nu se pronunțau – nu erau niște tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum cuviința, cuvântul acesta, a dispărut din dicționar. Nu am prejudecăți de niciun soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumusețea”.
* * *
„Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.
În general, adevărurile sunt cam triste și de aceea lumea nu le iubește.
Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?”.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga (Maica Benedicta)
Fotografie de Ion Predoșanu: Zoe Dumitrescu-Bușulenga în 1975
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!