Curajul de a ne lăsa ținuți în brațe de Dumnezeu

„Trăim vremuri grăbite, în care sufletul rămâne mereu în urmă. Omul de azi știe multe, face multe, dar simte puțin. Aleargă după siguranță și pierde pacea, caută control și își pierde inima.

Cele mai grele boli nu se văd în analize, ci în lipsa de sens, în oboseala de a iubi, în frica de a sta cu tine însuți. Ne-am îmbolnăvit de singurătate, de comparație, de neîncredere. Ne e greu să mai tăcem, să mai plângem, să mai cerem ajutor. Și atunci sufletul strigă prin neliniște, prin anxietate, printr-o tristețe care nu știe de ce e acolo.

Vindecarea începe încet, cu blândețe și adevăr. Nu cu forță, nu cu judecată, nu cu rețete rapide. Se vindecă sufletul când este ascultat, când este iubit fără condiții, când își dă voie să fie fragil.

Dumnezeu nu ne cere performanță, ci inimă vie. Ne cere să ne oprim puțin, să respirăm, să ne întoarcem spre El așa cum suntem, nu cum credem că ar trebui să fim.

Acolo unde este adevăr și smerenie, harul lucrează liniștit. Și chiar în vremurile acestea tulburi se poate naște pace, dacă avem curajul să ne lăsăm ținuți în brațe de Dumnezeu”.

Maica Siluana Vlad

(†8 iunie 2021)