Cu cât mai mare dragostea, cu atât mai mare durerea

„O, cât este de bine totul când sufletul se află în dragostea lui Dumnezeu, cât de drag şi de vesel este totul! Dar şi în dragostea lui Dumnezeu sunt dureri, şi cu cât mai mare dragostea, cu atât mai mare durerea. Maica Domnului niciodată nu a greşit, în nici un gând, şi niciodată nu a pierdut harul, dar şi ea a suferit mari necazuri; dar când s-a aflat lângă cruce, durerea ei a fost nemărginită ca noianul, iar chinurile sufletului ei nemăsurat mai mari decât chinul lui Adam când a fost izgonit din rai, căci dragostea ei era neasemuit mai mare decât a lui Adam în rai. Iar dacă ea a rămas în viață, a fost numai fiindcă puterea Domnului o întărea, căci Domnul voia ca ea să-I vadă Învierea, şi ca după Înălțarea Sa să rămână pe pământ drept mângâiere şi bucurie Apostolilor şi noului neam creştinesc.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului, şi de aceea nici putem deplin a înțelege durerea ei. Dragostea sa era desăvârşită. Ea nemărginit iubea pe Dumnezeu şi pe Fiul ei, dar iubea şi norodul cu mare iubire. Şi ce trăia ea când aceşti oameni pe care atâta îi iubea, şi cărora până întru sfârşit le dorea mântuirea, au răstignit pe preaiubitul său Fiu? Aceasta a cuprinde nu putem, căci în noi este puţină dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

Precum dragostea Maicii Domnului era nemărginită şi de neajuns, aşa şi durerea Ei era nemărginită, şi de neajuns nouă”.

„O, Preacurată Fecioară de Dumnezeu Născătoare, spune nouă, pruncii tăi, cum, viețuind pre pământ, iubeai pre Fiul tău şi Dumnezeu? Cum se veselea duhul tău în Dumnezeu, Mântuitorul tău? Cum căutai asupra preafrumoasei Sale feţe şi cugetai că acesta este Cel Căruia cu frică şi cu dragoste slujesc toate cereştile puteri? Spune nouă, ce simţea sufletul tău când ţineai în mâinile tale pre minunatul Prunc? Cum L-ai hrănit? Cum te durea sufletul când, împreună cu Iosif, trei zile L-ai căutat în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit tu când Domnul au fost vândut spre răstignire şi muncă pe cruce? Spune nouă care ți-a fost bucuria pentru Înviere, sau cum tânjea sufletul tău după ce Domnul S-a înălţat? Sufletele noastre doresc a cunoaşte despre viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ, tu însă nu ai dorit să aşterni acestea toate în scris, ci în tăcere ai învăluit taina ta”.

Sfântul Siluan Athonitul

Din „Cuviosul Siluan Athonitul” de Arhimandritul Sofronie,

Editura Reîntregirea 2009