Stau și mă gândesc... Când mă uit la crucea celuilalt, uit să mă uit la a mea. Dar, de multe ori, nu pot privi la crucea celuilalt decât foarte puțin, sau chiar deloc, pentru că este mai mare decât crucea mea, și nu o pot duce... Atunci înseamnă că trebuie să fac cum spunea Sfânta Gavrilia, „asceta iubirii”: să pun crucea celuilalt, necazul, ispita lui, la picioarele lui Hristos.
Ooof, Doamne, nu am înțelepciune duhovnicească, nu am discernământ!
Asta nu înseamnă să nu faci ce poți, mda...
* * *
Cineva mi-a spus că cei în jurul cărora viețuiesc păianjeni sunt foarte mândri. Altcineva m-a lămurit că nu poate fi adevărat, pentru că mai ales la curte vin păianjeni și intră în casă. Iar noi avem tot timpul păianjeni în casă! Oare pentru că stăm la curte, sau pentru că suntem mândri?
Eu, din păcate, chiar am probleme cu mândria, așa mi s-a spus. Dar aș vrea să înțeleg în ce sens. Uneori simt, dar nu-mi pot ajuta... Lucre Domnul!
* * *
Vreau să dau cu aspiratorul, dar e liniște și pace în sufragerie, între dobitoace... Nici nu-mi place să numesc animalele așa − avem o cățelușă și două pisici. Uneori mă pot numi pe mine „dobitoc”, dar de cele mai multe ori îmi ajută Domnul tare mult ca să înțeleg că niciunui om nu-i pot zice așa.
Avem și găinușe. Le vom ține cât vor trăi.
Anastasia
Fotografie de Nida Kurt / pexles.com