 m-1.webp)
 m-1.webp)
Ne vorbește Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae
„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!”
Crucea este ușa Împărăției cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruință asupra morții duhovnicești, biruință a iubirii.
„Avem adeseori o reprezentare parțială despre Cruce și despre taina ei, redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacții. Există însă și un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranță însă, nu putem face totul pentru celălalt dacă ținem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, poftă de stăpânire, mândrie. Aceasta vădește însă numai aspectul negativ al Crucii. Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i însă că sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Dacă este bolnav, mă voi duce la el, voi rămâne împreună cu el. Celălalt poate suporta el însuși greutăți, persecuții, șomaj… Iar eu pot să port împreună cu el această Cruce.
Inima celuilalt poate fi mișcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înțelege sensul Crucii fără că eu să-i spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur și simplu.
Nu doar să le predicăm oamenilor să-și ia Crucea, ci să o luăm noi înșine ajutându-i pe ceilalți. Voi ajunge astfel la convingerea că această Cruce nu este o suferință pentru mine. Sufăr pentru celălalt, dar această suferință pentru el mă bucură, mă odihnește, cum spune un monah de la Athos.
Dacă trec pe lângă el, dacă nu rămân împreună cu el, dacă nu-l ajut, voi suferi toată viața. Poate că el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: «Ce fel de preot e acesta? Ce fel de creștin e acesta?». Astfel, atunci când sufăr pentru el, sunt mulțumit. De aceea Hristos pe Cruce e liniștit; Sfântul Chiril al Alexandriei spune că El «a adormit»”.
„Somn învietor în mormânt dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al păcatului ai sculat tot neamul omenesc cel păcătos” (Sâmbăta Mare, „Prohodul”).
Desigur, pe Cruce Hristos spune și cuvântul: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34). Dumnezeu trăiește împreună cu mine, omul, faptul de a se simți părăsit de Dumnezeu. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, Care ai vrut să împingi tăgăduirea de sine până într-acolo!
„Hristos a vrut să le dea oamenilor asigurarea că Dumnezeu nu vrea să intervină pentru Fiul Său; nu vrea să-L răzbune. Dumnezeu e lipsit de apărare în fața respingerii oamenilor; nu Se apară pe Sine Însuși. Ar fi putut interveni, dar nu a vrut să o facă. A vrut să dea exemplu suferind pentru oameni, necomportându-se ca un om, nereacționând”. Își iubește Fiul, dar nu-L preferă oamenilor. Îl lasă în suferință.
Când Hristos spune: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu...!”, El afirmă că Dumnezeu există: „El le spune atunci oamenilor: «Tatăl Meu nu vrea să reacționeze împotriva răutății voastre: nu vrea să vă pedepsească nici măcar pentru a-L apăra pe Fiul Său». Dumnezeu preferă mântuirea oamenilor odihnei Fiului Său”.
Această dimensiune a „iubirii nebune” a lui Dumnezeu pentru oameni a fost subliniată de Nicolae Cabasila în veacul al XIV-lea. Acest autor duhovnicesc bizantin scrie că trebuia ca Dumnezeu „să facă în așa fel încât să nu fie trecută cu vederea această iubire, arătându-i nemărginirea, și convingându-ne că ne iubește cu o iubire neasemuită. Atunci găsește această lepădare de Sine, Se străduiește și Se lasă să îndure rele și încercări pentru a-i atrage, după ce i-a convins de iubirea Sa, pe cei pentru care a suferit, chiar pe oamenii care fugeau de Bunătatea prin excelență, convinși că erau urâți”. („Viața în Hristos”)
Oamenii cred că Dumnezeu este indiferent, incapabil de a suferi pentru ei. Satana, care este „tatăl minciunii” (Ioan 8:44), Îl calomniază pe Dumnezeu în față oamenilor. Pentru a-Și arăta bunătatea și iubirea Sa de oameni, Dumnezeu li se înfățișează lipsit de apărare și suferă pentru ei.
„Mulți spun: există un Dumnezeu, dar El nu este bun, pentru că îngăduie suferința. E un lucru de neînțeles pentru lume. În taina Crucii se manifestă bunătatea lui Dumnezeu. El nu pedepsește, nu reacționează, acceptă totul, chiar și suferința, chiar și moartea Fiului Său, din iubire pentru oameni. Dacă omul nu se mântuiește e numai pentru că rămâne indiferent la această iubire”.

Prin Cruce ne realizăm că oameni
Pe pământ, omul trece prin multe încercări. Fiecare poartă o cruce. Ea este grea și lipsită de sens pentru cel ce nu are pe nimeni care să-l mângâie. Dacă ar găsi alături de sine o astfel de persoană, crucea i-ar deveni mai ușor de suportat, descoperindu-i-se însuși sensul Crucii. Sensul pozitiv al Crucii este acela de a ne îngădui să ne realizăm că oameni.
„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi... Căci jugul Meu e ușor și sarcina Mea este ușoară” (Matei 2:28-30)
„Nu ne putem realiza fără comunicarea noastră celuilalt. Nu putem deschide poarta celuilalt, nu putem dărâma zidul care-l închide pe celălalt și zidul care ne închide pe noi înșine, fără experiența Crucii. Hristos a dărâmat zidul despărțitor (cf. Matei 27:51). Numai Crucea dărâmă zidul. Intrăm în viață prin comunicarea cu celălalt. Intrăm la Dumnezeu prin Cruce, primind de la Hristos puterea de a-L însoți. Civilizația de astăzi suferă de această izolare a omului.
Am văzut un spital modern. Am fost izbit de tehnicile extraordinare. Din întâmplare, am observat, printr-o ușă deschisă, două femei întinse, aproape epuizate, neputând nici să-și țină ochii deschiși. Nici o persoană alături de ele să le spună un cuvânt…
Nu putem înlocui persoana prin tehnică. Prefer să rămân în sărăcia mea, dar să fiu împreună cu soția și fiica mea. Pentru aceasta e nevoie de iubire, e nevoie de dăruire. Lucru greu, fiindcă-mi deranjează comoditatea. Dar dacă evit să fiu aproape de celălalt, atunci voi suferi, poate, chinuri veșnice. Crucea care mă mântuiește nu este suferința mea, ci suferința celuilalt; fie suferă el pentru mine, fie sufăr eu pentru el. Hristos a suferit pe Cruce pentru ceilalți ‒ nu pentru Sine Însuși, nici pentru un grup anume în detrimentul unui alt grup”.
„Omul poate îndura boala, dar duhul abătut cine-l va ridica?” (Pilde 18:14)
Din „Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica”,
Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Editura Deisis, 2025
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!
